Aia, o nenorocită, o curvă, o nesimțită!

15 October 2015

miriam soareMă ridic de la birou și mă duc la bufetul din incintă, să-mi iau o sticlă cu apă. O cumpăr și agale o iau înapoi spre biroul meu din mica firmuliță pe care o patronez cu grație. În urma mea aud un glas feminin care mă strigă, era femeia de serviciu a bufetului. Mă opresc, mă ajunge din urmă și mă izbește cu un „sărut mâna”, suntem, cred, de aceeași vârstă… Îi zâmbesc amabil și nu apuc să deschid gura, căci ea îmi vorbește, și îmi vorbește, și… și îmi spune că fiica ei cu soțul meu se iubesc și eu îi cam încurc…

Eu zâmbesc condescendent, nu de alta, dar fiica doamnei, o fătucă înaltă, blondă, frumoasă, e minoră. O știu din vedere. Am tot întâlnit-o prin preajma firmei mele și am înțeles că este iubita angajatului meu, mecanicului meu auto, un băiat ușor agramat, şturlubatic și cu vaselină sub unghii, ca orice mecanic auto. Zâmbesc înțelegătoare și mirată că doamna își imaginează că sunt soția mecanicului și îi spun amuzată că face o confuzie. Ea mă privește cu milă și-mi taie maioneza, „nu doamnă, știu, matale ești nevasta lu domnu’ Cătălin, ingineru’!” Zâmbetul meu devine tâmp, simt că mă strâng pereții și întreaga clădire se prăbușește peste mine. N-am aer. Nu mai am sânge în vene.

Întorc spatele și plec. Nu pentru că aș fi vreo mare doamnă, ci pentru că așa reacționez, automat și impersonal. Mă gândesc să mă duc acasă unde l-am lăsat pe Cătălin dormind, dar mi-e frică de mine, mi-e că înfig cuțitul în el și mă dau ăștia la știrile de la ora cinci. Mi-e frică de ce aș putea spune, că am să plâng, că am să ţip. Nu. Mai bine îl sun să vina la firmă, unde nu pot țipa că mă aude lumea și astfel am să evit o ceartă pripită. Îl sun. Vine. Firește, nimic nu-i adevărat. Niște nebune. Ce caut eu să vorbesc cu ele?! Are dreptate. Vreau să-l cred, îmi place să-l cred și, până la urmă, ce? Toți bărbații înșală. A greșit. Aia, o nenorocită, o curvă, o nesimțită. Mama ei de zdreanță, nu știa că e însurat? Ale dracului jigodii, alți bărbați nu-și găsesc? O urăsc. Aș vrea s-o văd moartă. Mă uit la el și-mi spun că nu sunt atât de nebună să mă despart de iubirea vieții mele doar pentru că nu și-a putut ține nădragii pe el și-a marcat și el… de, e bărbat.

femeie pe banca

Ne vedem de viața noastră mai departe. Suntem un cuplu sudat. Suntem împreună de opt ani, avem o firmă, o casă, jeep, vacanțe, fini, prieteni, nu ne doboară pe noi o aventură sexuală. Dar, când îl văd vorbind la telefon și nu-l aud, mă gândesc că vorbește cu ea. Când pleacă de acasă fără mine, mă gândesc că e cu ea. Când seara e obosit și n-are chef de sex, mă gândesc că a fost cu ea și încep să vreau să știu, să-mi explic. Şi aflu că, de fapt, de un an de zile umblă cu fata asta blondă. Că știau toți angajații, cumnata, cumnatul, finii, vecinii, numai eu dormeam senină și cretină. Am aflat că istoria lui cu domnișoara se încheiase și mama acesteia a vrut să-l pedepsescă și să-i strice viața spunâdu-mi mie. Atunci mi-am dat seama că pot să-l iert că m-a înșelat fizic, dar nu-i pot ierta trădarea, minciuna ticluită, parșivenia, dorința de a petrece timp cu o altă femeie și nu cu mine. Şi-am plecat. Astăzi ne întâlnim uneori și ni se împăienjenesc ochii. Mâncăm împreună de ziua lui și de ziua mea, vorbim la telefon. Au trecut cinci ani de când ne-am despărțit și suntem tot singuri. Și eu, și el. Până în ultima mea clipă îi voi fi recunoscătoare. Pentru că, până să îl știu, habar nu aveam despre mine că sunt capabilă de atâta iubire. Iar el a înțeles că, atunci când m-a părăsit, a rămas sărac, pentru că, fără să știe, mi-ai dăruit cei mai frumoși ani din viața mea, îmbogățindu-mă. Pentru totdeauna.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O iubire sinceră

10 secunde de fericire

Și ne mințim încă o dată…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Simona / 12 June 2018 15:34

    Fiecare ne merităm soarta într-un fel sau altul. Fiecare plătim cumva pentru greșelile făcute cu sau fără voie

    1
    0
    Reply
  2. Vanessa / 29 November 2015 21:23

    Citesc comentariile celor de mai sus si zambesc… cate suficienta mintala!! N-au inteles nimic, dar s-au grabit sa arunce piatra in balta.
    Draga Miriam… jos palaria. Te-am citit pe nerasuflate! Sublim!!

    2
    0
    Reply
  3. Ghe. / 16 November 2015 11:06

    Ce poveste simpla, banala! Un barbat nu pleaca de acasa daca are mereu ce isi doreste alaturi de femeia lui! E ca fabula aia, ce, acum nu mai ma placi, eram buna la 20 de ani, acum te uiti tot dupa alea de 20?! Nu, un barbat se poate uita si la tine ca ai 40, ca te ingrijesti, ca te implici, ca iubesti, asa cum si el banuiesc ca o face. E simplu sa pozam pe aici ca victime, sa spunem povesti ieftine, pentru ca nu intereseaza pe nimeni, efectu, din contra, este si mai rau, de genul nu merita sa ne mai maritam, ca ala, peste 8 ani o reguleaza pe una vie. Fiecare experimenteaza viata asa cum doreste, nu citind sabloane siropoase, duduie! P.S. ma lasa rece voturile, asa ca rupeti rosul cat vreti.

    0
    0
    Reply
  4. emi / 25 October 2015 18:07

    intr adevar mecanicul nu e si el om, vorbesti despre el de parca e ceva inferior si tii sa subliniezi valorile materiale dobandite. Numai din folosirea cuvantului “jeep” iese la iveala latura ta de femeie parvenita, probabil de asta i s a urat omului de a umblat cu altele. Sigur ca nu e scuza pt ce a facut dar e plina lumea de femei care deranjeaza cand ajung la un anumit statut cand lasa banii sa vb pt ele, si dovedesc ca alte valori nu mai au. Arata aroganta si atat…Poate inveti ceva din experienta asta. Un barbat va sta cu tine pt bani, dar banii nu-l vor face sa imbatraneasca alaturi de tine, sa iubeasca omul din tine, iubeste ceea ce tu arati, probabil ai aratat doar atat…iar pt alte nevoi afective si a gasit pe altcineva.

    1
    0
    Reply
  5. ella / 19 October 2015 16:38

    Frumos dar foarte trist, durerea se inalta si ramane acolo, zile, luni, ani…si nu mai trece niciodata oricata recunostinta ai pentru ceea ce a fost frumos, dar poate nu ai dreptate, daca nu il cunosteai pe el, ci un alt barbat care sa fi avut forta sa nu te insele, sa te iubeasca pur, fara minciuni si aventuri ascunse, poate azi ai fi avut multumirea ca nu l-ai cunoscut, si nu te-a facut sa suferi cu atata cruditate…au ramas in urma acestei povesti atatea suflete ranite, dar al tau poate e cel mai ranit, caci in fapt nu ai stiut cu cine iti imparti noaptea somnul!

    2
    0
    Reply

My two pennies for Vanessa Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro