Alexandra Shulman – dacă te doare sânul, gândește-te că poate fi cancer

1 December 2021

Alexandra Shulman, 64, este editorul cu cea mai lungă carieră la revista VOGUE UK – 25 de ani, iar în cei câțiva ani de când a plecat, a dus o viață și mai bogată – a scris editoriale și cărți și a dat consultanță. Un selfie în bikini (care de mai bine de 70 de ani este simbolul tinereții fără griji), făcut în vacanța din Grecia în 2017, după ce a plecat de la revistă, a făcut valuri pe internet. “Obișnuiți-vă cu mine în bikini, îl voi purta până voi muri” a fost mesajul ei atunci. Și dintr-odată acea limită a venit periculos de aproape. Pentru că în această vară Alexandra a fost diagnosticată cu cancer de sân. Povestea ei trebuie spusă din mai multe motive.

  1. femeile cunoscute au o influență mai mare asupra publicului feminin
  2. parcursul de la investigare la diagnosticul final și schema de tratament oferă repere pentru oricine aflat în această nefericită situație
  3. dacă unei femei care a respectat cu religiozitate schema de prevenție (avea analizele la zi, inclusiv mamografia) i se poate întâmpla, vă imaginați ce puține șanse au femeile care ocolesc analizele.

Una dintre cele mai influente arbitre ale modei, eterna rivală a Annei Wintour, a dat de curând un interviu legat de perioada grea prin care a trecut în urma diagnosticării cu cancer de sân în această vară. O durere pe care a presupus-o provenind de la un mușchi întins s-a dovedit în urma unui scan cu ultrasunete a fi cu totul altceva. Durerea era intermitentă și asemănătoare cu jena produsă de armătura sutienului când intră în carne. Uneori o trezea noaptea, alteori dispărea cu zilele.  De câte ori se mai plângea cuiva de această durere, primea același comentariu: “măcar nu e cancer, ăla de sân nu doare.” Apoi a citit despre cântăreața Sarah Harding, care a murit în septembrie de cancer la sân, că a avut o durere pe care a pus-o pe seama curelei de la chitară care s-ar fi frecat de sân.  I-a dat de gândit, și-a propus să investigheze propria durere, dar nu chiar atunci. Cândva, în viitor.

Au trecut trei săptămâni până a ajuns la un specialist în privat. Timp în care a făcut o vacanță în Croația, a înotat, s-a simțit minunat, fără cea mai mică durere. S-a gândit că poate a fost o durere indusă de stres, deși nu avea motive să fie stresată, poate ar trebui să-și anuleze programarea?

Când  a intrat pe poarta spitalului era în starea de spirit “totul va fi bine”. Totul a fost bine, inclusiv mamografia nu arăta ceva suspect, și mintea ei se relaxase. La urma urmei, mamografiile sunt cele pe care se bazează milioane de femei să arate dacă există celule canceroase. Toată lumea se simte ușurată când află că nu arată nimic în neregulă. Dar pentru că doctorița o operase pe sora Alexandrei în urmă cu doi ani de cancer la sân a decis să mai facă o analiză cu ultrasunete. Din nou Alexandra auzea, totul e bine, suntem aproape gata. Până când, la presiune, o durere ascuțită a apărut într-un punct. Doctoriței nu i-a plăcut ce-a văzut. A urmat biopsia și confirmarea că era vorba de o tumoare, relativ mică. Pentru că era localizată adânc, sub sân, pe mușchiul unei coaste, n-a putut fi identificată la mamografie. Pentru că a fost în poziția privilegiată de a se putea trata în privat, deși tratamentele existau și în rețeaua națională de sănătate, totul a decurs rapid. A mai făcut un RMN și apoi a venit rândul unei echipe de oncologi.

Agenda ei, plină cu întâlniri, și petreceri, și festivaluri de carte unde urma să-și promoveze cartea publicată anul trecut, a fost umplută acum cu alt fel de întâlniri. Veștile erau în general bune. A aflat că receptorii care hrănesc cancerul erau estrogen-pozitivi, ceea ce însemna că putea să facă o lumpectomie, nu o mastectomie, înaintea oricărui tratament și că nu existau dovezi că boala s-ar fi întins. Dar, pentru că mereu există un dar, cancerul era dintre cele foarte agresive. A început așteptarea. În ciuda îngrijorării, n-a făcut nicio căutare pe google. În schimb a întrebat doctorul dacă poate bea un pahar cu vin să mai omoare din anxietate. “Un pahar? Bea câte vrei, poate nu chiar o sticlă.” A urmat vestea bună că nodulii limfatici sunt curați, cancerul nu-i atinsese.

Trebuie să știți că a fost norocoasă. În momentul în care unul sau mai mulți ganglioni sunt îndepărtați chirurgical sau sunt afectați de boală oncologica, limfa nu mai poate fi drenată către circulația generală și se acumulează în țesuturile subcutanate. Expresia clinică a acestei acumulări este edemul. LIMFEDEMÎn majoritatea cazurilor edemul apare la nivelul extremităților membrelor superioare, dar și inferioare. Limfedemul membrelor superioare este frecvent în cancerele mamare supuse diverselor proceduri terapeutice chirurgicale și /sau iradiante. 

Apoi întâlnirea cu medicul care a anunțat-o că e cancer free, nu mai e nevoie de tratament. Se rezolvase chirurgical. Mai era nevoie de testul genomic pentru a determina dacă era nevoie de chimioterapie pentru a preveni recurența bolii în următorii 10 ani. 10 ani? Sigur în zece ani vor fi alte tratamente disponibile. Și doctorul i-a răspuns: din păcate, în cazul cancerului de sân, dacă reapare de obicei e mult mai agresiv și deși e tratabil, nu e vindecabil. Deci încă o așteptare. Două săptămâni mai târziu, prognoza era excelentă. Nu era nevoie decât de o terapie cu hormoni (letrozole) timp de șapte ani și de o săptămână de radioterapie.

S-a considerat foarte norocoasă – vasta majoritate a cancerelor de sân se descoperă prin mamografii. Și, adevărat, cancerele nu dor, medicul chiar i-a spus că recent a fost ștearsă din protocolul de cancer de sân durerea bilaterală ca simptom. Urma poate să se simtă obosită după radioterapie, puteau să apară efecte secundare după acel hormon. Medicamentul care o ajuta să treacă prin menopauză trebuia oprit pentru că elibera estrogen,hormonul care hrănea tipul meu de cancer, va găsi o altă cale să prevină osteoporoza. Dar în mintea ei Alexandra simțea că i-a fost dată o minunată anulare a sentinței. Totul putea avea un alt final.

Înainte de a încheia, vreau să mă mai dau o informație pe care am aflat-o de curând: o durere maxilar poate fi un semn a infarctului de miocard! O durere de maxilar? Da. Citiți despre simptome și tratamentul fizioterapic  dând click pe link.  



Citiţi şi

De ce să nu-l iubesc?

Scuze! Am atâtea pe cap acum, încât asta nu este o prioritate

O femeie ca ea trebuia învinsă din nou

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro