Aly Khan şi Rita Hayworth

14 February 2013

Ea stârnise admiraţia Americii cu frumuseţea ei. El era unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, prinţ al Islamului, cu faimă de cuceritor și lumea la picioare. Când s-au întâlnit, au ieșit nu doar scântei, ci vâlvătăi. „Zeiţa se mărită cu un prinţ”, au scris ziarele de pretutindeni despre nunta Ritei Hayworth cu Aly Khan care a avut loc pe 27 mai 1949. 

Aly Kahn s-a născut într-una dintre cele mai puternice familii din lumea islamică, tatăl lui, Aga Kahn al III-lea, fiind considerat unul dintre descendenţii profetului Mohamed. A moştenit nu doar o avere fabuloasă şi un titlu princiar, ci şi o delicateţe a trăsăturilor din partea mamei sale, balerină la Opera din Monte Carlo. A trăit cu intensitate şi s-a îndrăgostit de multe ori, în presă apărând zvonuri că s-a iubit cu Zsa Zsa Gabor, Judy Garland și Kim Novak. Dar niciuna dintre ele nu şi-a câştigat dreptul la o nuntă de vis, cum a fost cea a lui Aly cu Rita Hayworth, una dintre cele mai iubite actriţe americane din acea vreme. Era frumoasă, popularizase stilul pin-up şi chiar îşi înregistrase pe o bandă bătăile inimii, pentru a le ţine de urât militarilor americani plecaţi în misiune.

Povestea ei nu era tocmai una fericită

Margarita Carmen Cansino s-a născut pe 17 octombrie 1918 în Brooklyn, New York, fiind cel mai mare copil al unei familii de dansatori. Tatăl ei, Eduardo Cansino, era născut în Castilleja de la Cuesta, un orășel de lângă Sevilla, iar mama, Volga Hayworth, era americancă de origine irlandeză. Cuplul s-a căsătorit în 1917 și a avut, pe lângă Margarita, doi fii: Eduardo Jr. și Vernon.

Tatăl Margaritei a vrut ca ea să devină dansatoare profesionistă, în timp ce mama spera că va deveni actriță. Rita își va aminti mai târziu: “De când aveam trei ani și jumătate, de îndată ce am putut sta pe picioarele mele, mi s-au dat lecții de dans. Repetă, repetă, repetă, asta a fost copilăria mea.”

Copila a participat la cursuri de dans în fiecare zi timp de câțiva ani și, înainte de a împlini cinci ani, a fost una dintre cele patru fetițe care au evoluat în producția de pe Broadway – The Greenwich Village Follies la Winter Garden Theatre. În 1926, la vârsta de opt ani, a apărut în La Fiesta, un scurt metraj pentru Warner Bros.

În 1927, tatăl ei a decis ca familia să se mute la Hollywood și a înființat propriul studio de dans. În 1931, Eduardo Cansino și fiica sa de 12 ani au format trupa Dancing Cansinos, dar pentru că, în conformitate cu legislația, Margarita era prea tânără pentru a lucra în cluburi de noapte și baruri, tatăl ei a luat-o cu el pentru a dansa în Tijuana, Mexic, o zonă turistică populară pentru cei din Los Angeles. Eduardo a abuzat-o sexual, a prezentat-o ca fiind soția lui și a obligat-o să se îmbrace în haine sexy, total nepotrivite pentru vârsta ei.

La vârsta de 16 ani, tânăra dansa cu tatăl ei în cluburile Foreign și Caliente și a fost remarcată de Winfield Sheehan, șeful Fox Film Corporation. Acesta a aranjat rapid ca Rita să dea o probă și, impresionat de personalitatea ei, a pus-o să semneze un contract pe termen scurt, de șase luni, la Fox, sub numele de Rita Cansino. În timpul petrecut la Fox, Rita a apărut în roluri minore, iar la sfârșitul contractului ei, Fox a fuzionat cu 20th Century Fox, și fetei nu i-a fost reînnoit angajamentul.

În această perioadă l-a întâlnit pe impresarul Edward C. Judson, care i-a aranjat apariția într-o producție a Columbia Pictures, iar șeful studioului, Harry Cohn, i-a propus un contract pe șapte ani. Totuși, acesta a susținut că imaginea ei era prea mediteraneană, iar numele ei de familie suna prea spaniol, astfel că Rita Cansino a devenit Rita Hayworth, adoptând numele de fată al mamei sale, spre supărarea tatălui abuzator.

Cu încurajarea lui Cohn și a lui Edward Judson, Rita Hayworth și-a schimbat culoarea părului în roșu închis și și-a făcut o procedură pentru a-și lărgi fruntea, fiind apoi distribuită în mai multe filme minore. În 1937, când a împlinit 18 ani, Rita s-a căsătorit la Las Vegas cu Edward Judson, care va juca și în următorii ani un rol major în lansarea carierei ei de actriță. Era viclean, la fel de bătrân ca tatăl ei și a devenit rapid dominator și violent. Actrița a decis să divorțeze de el cinci ani mai târziu.

În 1940, ea a apărut pentru prima dată pe coperta revistei Life, apoi a fost împrumutată studiourilor Warner Bros. După puțin timp, a revenit triumfătoare la Columbia Pictures și a fost distribuită în musicalul You’ll Never Get Rich alături de Fred Astaire. Filmul a avut un succes atât de mare, încât studioul a produs și a lansat un alt film cu Astaire și Hayworth anul următor, You Was Never Lovelier.

Divorțează de impresar în 1942, iar pe 7 septembrie 1943 se căsătorește cu regizorul Orson Welles cu care va avea o fiică, pe Rebecca, născută pe 17 decembrie 1944. Căsnicia este însă un eșec și cei doi soți se despart de comun acord. Timp de trei ani consecutivi, începând din 1944, Hayworth a fost una dintre cele mai importante actrițe de la Hollywood. În 1946 a fost distribuită în Gilda, împreună cu Glenn Ford, una dintre cele mai cunoscute producții în care a jucat.

În 1948, la apogeul faimei sale, a călătorit la Cannes și i-a fost prezentată prințului Aly Khan, fiul sultanului Mahomed Shah. Cei doi au avut o relație timp de un an, în timp ce ea era căsătorită încă cu Orson Welles. În ciuda rolurilor de femme fatale pe care şi le asuma în filme, pe copertele revistelor şi pe afişe, era în realitate o femeie timidă, care visa la o viaţă obişnuită de familie. Pe Orson, ideea de căsnicie îl îngrozea şi din acest motiv nici nu o făcea fericită.

Presa a urmărit cu mare interes relația actriței cu prințul, deși unii dintre fanii ei au fost dezamăgiți că idolul lor dovedește o asemenea infidelitate. Dar Rita a divorțat în scurt timp de Orson și s-a căsătorit cu Aly Khan pe 27 mai 1949, apoi a părăsit Hollywood-ul, luându-și fiica cu ea, și a plecat spre Franța.

Aly a fost ca un colac de salvare pentru ea

A intentat divorţ, şi-a reziliat contractul cu Columbia Pictures şi s-a mutat în Franţa, alături de prinţ, cu care a rămas însărcinată. Aly, care mai fusese însurat o dată şi avea la rândul lui doi copii, a pus la cale o nuntă de ca-n poveşti pentru noua lui iubire, care a rămas în istorie drept una dintre cele mai fastuoase nunţi de pe Riviera franceză. Cei doi ar fi vrut ca evenimentul să fie în totalitate secret, dar astfel ar fi încălcat o lege datând de pe vremea lui Napoleon, conform căreia o nuntă nu putea fi organizată în particular, dacă cetăţenii francezi se opuneau. S-au strâns câteva mii de semnături ale oamenilor care voiau să vadă cuplul ieşind pe uşa primăriei, aşa că prinţul şi viitoarea prinţesă s-au conformat. Abia după cununia civilă, la care au participat doar 4o de invitaţi şi la care Rita a purtat o ţinută albă din şifon inspirată de stilul New Look şi cercei cu diamante, perfect asortaţi inelului de logodnă cu o piatră de 12 carate, suita s-a retras pe domeniul Chateau d’Horizon, de la Cannes, care îi aparţinea lui Aly. Mai bine de o sută de oameni de ordine au patrulat pe mare şi pe uscat pentru a se asigura că presa şi musafirii nepoftiţi sunt ţinuţi la distanţă.

Tatăl prinţului a declarat mai târziu că nunta „jumătate regală, jumătate hollywoodiană” a fost prea fastuoasă pentru ceea ce el şi soţia sa şi-ar fi dorit să se întâmple. La eveniment au fost prezenţi peste 500 dintre cei mai puternici oameni ai lumii. S-au băut mai mult de 600 de sticle de şampanie, s-au consumat zeci de kilograme de caviar şi se spune că piscina din curtea castelului a fost umplută cu zeci de litri de parfum, în care pluteau sute de garoafe albe. Tortul a fost în schimb unul simplu, cu trei etaje, pe care erau inscripţionate numele celor doi şi data nunţii.

Şapte luni mai târziu, se năştea fiica lor, Yasmin. Planurile lui Aly, care voia ca soţia lui să fie escortată de poliţie până la spital, au fost date peste cap de travaliul care s-a declanşat pe neaşteptate. A condus singur până la spital, iar forţele de ordine l-au urmat abia mai târziu şi au înconjurat spitalul.

Rita avea să fie prima actriţă americană care devine prinţesă şi toţi ochii erau aţintiţi asupra ei. Renunţase pentru moment la carieră, dar liniştea sufletească pe care o visa nu s-a aşternut asupra căsniciei sale. Aly s-a întors la stilul de viaţă de dinainte să o cunoască, după ce s-a născut fiica lor. O târa după el la tot felul de întâlniri care o oboseau peste măsură, petrecea mult timp alături de prietenii săi, pe care americanca nu îi agrea deloc şi în tot acest timp ea se străduia, fără succes, să înveţe franceza. Rita ştia că soţul ei se întâlnea şi cu alte femei, dar vestea că acesta a dansat o noapte întreagă cu actriţa Joan Fontaine chiar în localul în care se întâlniseră prima dată a pus capac. Excedată, a intentat divorţ şi a plecat cu fiica ei în Statele Unite, într-o casă de pe malul lacului Tahoe.

În anii care au urmat, Aly a făcut tot posibilul să câştige custodia fiicei sale şi să o convingă pe Rita să o convertească la islamism. O acuza pe soţia lui că pune viaţa fiicei lor în pericol locuind pe malul lacului, într-o casă în care „nici FBI-ul nu este în măsură să îi asigure paza de care are nevoie”. I-a trimis scrisori de ameninţare, ba chiar i-a oferit un milion de dolari, în schimbul respectării a două condiţii: ca micuţa Yasmin să fie convertită la islamism la împlinirea a şapte ani şi ca, pentru două-trei luni din an, să locuiască în Europa alături de tată. Rita, care rămăsese creştină, a refuzat propunerea. „Nu există vreo sumă de bani pe lumea asta pentru care să îi refuz fiicei mele dreptul la o viaţă normală, aici, în Statele Unite. Respect credinţa musulmană a soţului meu, dar vreau să o cresc pe fiica noastră în spiritul religiei catolice, ca orice altă fată din America”. Divorţul s-a pronunţat în 1953, dar lupta pentru custodie a continuat încă şapte ani, până la moartea lui Aly într-un accident de maşină.

Viața după Aly Khan

După eșecul căsătoriei cu Khan, Rita Hayworth a fost forțată să se întoarcă la Hollywood pentru a încerca să revină la cariera de actriță. A continuat să joace într-un șir de pelicule de succes, în 1953 a lansat două filme – Salome și Miss Sadie Thompson, apoi a făcut o pauză pentru o perioadă de patru ani, în principal din cauza căsătoriei tumultuoase cu cântărețul Dick Haymes. Ultimul ei muzical a fost Pal Joey, în 1957. După acest film, Rita a părăsit studiourile Columbia pentru totdeauna, dar a continuat să joace până la începutul anilor 1970.

Când l-a întâlnit pe Dick Haymes, acesta era căsătorit, cariera lui era în declin și problemele financiare erau atât de grave, încât nu se putea întoarce în California pentru că ar fi fost arestat. Pe 7 iulie 1954, fosta lui soție, Nora Eddington, a cerut un mandat de arestare, pentru că îi datora 3.800 de dolari pensie alimentară. Cu mai puțin de o săptămână înainte, cealaltă fostă soție a sa, Joanne Dru, ceruse și ea un mandat de arestare pentru că Dick îi datora 4.800 de dolari, sprijin financiar pentru cei trei copii ai lor. Rita Hayworth a ajuns să plătească majoritatea datoriilor lui Haymes, iar când acesta era pe cale să fie deportat în Argentina, Rita s-a căsătorit cu el. Ceremonia a avut loc pe 24 septembrie 1953, la Hotelul Sands din Las Vegas.

A fost un mariaj tumultuos, pentru că Dick era urmărit în permanență de creditori, inclusiv de cele două fost soții, iar în acest timp Rita își ducea propria luptă cu fostul soț, prințul Khan, pentru custodia fetiței lor. După doi ani de mariaj, Haymes i-a tras un pumn în față Ritei Hayworth în timp ce se aflau într-un club de noapte din Los Angeles. Actrița și-a făcut bagajele, a plecat și nu s-a mai întors niciodată la el.

Nu după mult timp, Rita a început o relație cu producătorul de film James Hill, cu care s-a căsătorit pe 2 februarie 1958. După trei ani, pe 1 septembrie 1961, a depus actele de divorț, invocând abuzurile psihice la care acesta o supunea.

Fiica ei, Yasmin Aga Khan, a vorbit mai târziu despre lupta lungă a mamei sale cu alcoolul. În 1972, Hayworth, ajunsă la vârsta de 54 de ani, a vrut să se retragă din actorie, dar avea nevoie de bani astfel că, la sugestia lui Robert Mitchum, a fost de acord să filmeze Mânia lui Dumnezeu, dar experiența i-a înrăutățit starea fizică și psihică. A fost ultimul film în care a jucat.

Barbara Leaming, biografa ei, a scris că Rita a îmbătrânit prematur din cauza dependenței sale de alcool și din cauza numeroaselor probleme din viața ei. De fapt, medicii au diagnosticat-o în acea perioadă cu Alzheimer, o afecțiune degenerativă a sistemului nervos care determină probleme de memorie, gândire și comportament.

În iulie 1981, starea de sănătate a Ritei s-a deteriorat până la punctul în care un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a decis că trebuie plasată sub îngrijirea fiicei sale, Prințesa Yasmin Aga Khan, care locuia în New York. Fiica și-a îngrijit mama cu mult devotament, ajutând, în același timp, la conștientizarea publicului american asupra maladiei de care a suferit frumoasa actriță în ultimii ani ai vieții sale.

Rita Hayworth a intrat în comă în februarie 1987 și a murit la vârsta de 68 de ani, din cauza complicațiilor asociate bolii Alzheimer, pe 14 mai 1987, în casa ei din Manhattan.



Citiţi şi

Bonjour Tristesse

Romería – cum erau părinții noștri înainte de a deveni părinții noștri

Faye Dunaway, 85, actrița care “mergea într-un nor de dramă”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro