Sunt cineva, cineva a cărei poveste nu poate fi spusă nimănui. Nimănui dintre cei apropiaţi. Lumea, cunoştinţele, apropiaţii te judecă. Ştiu că aşa vor face şi cei care citesc. Nu mă deranjează.
Nu am nici 18, nici 35 de ani, sunt cu soÅ£ul meu de 11 ani, căsătoriÅ£i legal, la insistenÅ£ele părinÅ£ilor, ai mei ÅŸi ai lui. Acum doi ani am cunoscut virtual pe cineva. Am început să vorbim zilnic, să ne cunoaÅŸtem doar din ce povesteam. Nu ÅŸtiam cum arătăm, dar ne-am simÅ£it atraÅŸi unul de altul din primele momente. Am vorbit… mult, ne-am trimis poze, într-un final, iar după 7 luni ne-am întâlnit pentru prima dată. ÃŽn tot timpul ăsta m-am îndepărtat de toÅ£i apropiaÅ£ii, nu mă mai interesa nimic, nu îl vream decât pe el. M-am izolat, m-am închis pentru toÅ£i, nu mai vorbeam cu nimeni, doar El ÅŸtia ce e în sufletul meu, doar lui îi spuneam ce mă doare, ce vreau, ce simt. Nu mai respiram decât pentru el. Nu ÅŸtiu dacă aÅ£i simÅ£it vreodată o… dorinţă nebună pentru cineva, o pasiune nebună, distrugătoare, care ÅŸtii că îţi face rău ÅŸi, totuÅŸi, nu poÅ£i renunÅ£a… nu vrei. A durat doi ani, timp în care l-am iubit fără să mă gândesc la ce va urma. Åži m-a iubit. ÃŽl cunosc mai bine ca oricine. M-a lăsat să mă apropii de el, să îl iubesc. M-a învăţat să iubesc, să mă descopăr, să nu am limite, să trăiesc clipele la maxim, să fiu aÅŸa cum sunt acum.
Apoi… a pierdut pe cineva drag, iar eu nu am putut fi alături de el. Doar vorbind nu a mai fost suficient, avea nevoie de mine lângă el ÅŸi… nu am fost. Atunci s-a terminat. Am continuat să vorbim, mai mult ne certam, am plâns împreună, am încercat să continuăm ce aveam… nu a mai fost ca la început. A început să se vadă cu altele. Noi nu ne-am mai văzut, însă mai vorbeam, ne mai spuneam lucruri, dar mult mai puÅ£in ca la început. Le păstram pentru noi înÅŸine.
După 6 luni ne-am întâlnit. AceeaÅŸi pasiune, aceeaÅŸi dorinţă, deÅŸi totul era schimbat. Suntem dependenÅ£i, într-un fel, de noi. Nu mă simt vinovată, nu stau să vă explic relaÅ£ia cu soÅ£ul, viaÅ£a mea… Regret doar faptul că am iubit prea mult. Mi-am promis că nu voi mai simÅ£i niciodată ce simt acum. El a fost amantul meu, iubitul meu, prietenul meu, a fost tot ce mi-am dorit. Când ne-am revăzut, ne-am Å£inut în braÅ£e, strâns, am încercat să vorbim, dar nu mai eram aÅŸa de deschiÅŸi unul cu celălalt. Dar sentimentul ăla, când ne Å£inem în braÅ£e, când ne privim… mă omoară.
ÃŽn sufletul meu îl voi iubi mereu. Åžtiu că ne vom vedea din nou. Cândva. Trăiesc o viaţă pe care nu o vreau, trăiesc cu cineva pe care nu îl iubesc, au trecut anii ÅŸi nu am făcut nimic din ce mi-am dorit. Åži am atâtea regrete… Am greÅŸit, am acceptat tot, am greÅŸit cu El, am o viaţă plină de greÅŸeli ÅŸi nu sunt nici măcar la jumătatea ei…
Mă simt puÅ£in uÅŸurată că am putut vorbi despre asta, că a citit cineva, că ÅŸtie cineva ce e în sufletul meu, chiar dacă nu mă cunoaÅŸte…
Mesajul unei cititoare care a dorit să rămână anonimă
Citiţi şi
Să lăsăm femeile frumoase bărbaților fără imaginație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
