Am reluat legătura cu tine, deși răspunsul tău a fost unul clar, eram doar o prietenă

19 April 2022

Și plouă, plouă cu picături de flori de cais, în luna lui april.

Privesc prin ninsoarea de petale, aripi de îngeri căzuți, în primăvara ce îmi aduce din nou dorul de tine.

Ești aici, deși ești prea departe de ceea ce înseamnă să fii. Mi-am construit și reconfigurat mii de trasee ale gândurilor, când vine vorba de tine. A trecut un an de când am ales să îți spun ce simt. Am crezut atunci că acesta este vindecarea, vindecarea de păcatul de a te iubi. Dincolo de cuvinte, dincolo de rațiune, dincolo de moral sau corect.

Am sperat că, indiferent de răspunsul tău, pentru că nu am așteptat niciunul, va apărea în calea mea liniștea primăverilor mele. Dar nu, a urmat tăcerea ta, a urmat un calm de dinaintea unei furtuni. Am reluat legătura cu tine, deși răspunsul tău a fost unul clar, eram doar o prietenă, una, pe care eu nu am vrut niciodată să o investesc în rolul acesta. Dar acum mi-am scris în paginile gândurilor regia acestui rol. Sunt aici, atunci când ești liber, atunci când vrei, mi-am continuat zbaterea de a te salva de tine însuţi, pe tine, cel mai inteligent și rezistent om, pe care îl cunosc. Tu, cu toate zidurile tale, cu toate cuvintele tale drepte ca niște linii fără sfârșit și început. La fel ca ceea ce eu simt pentru tine. Nu știu când a început, nu știu când se va sfârși.

Isabella Rossellini, 1991 ©André Rau

Ce mi-am amintit? Mi-am amintit tăcerile și parfumul tău, mi-am amintit așteptările mele, pe care nici nu știam că le am. Cum nu am știut nici că ești omul de care mă îndrăgosteam. Cum nu am știut nici să prețuiesc momentele în care am fost lângă tine, știu doar că sclipiri de-o secundă îmi treceau prin minte, cum ar fi să te ating și de fiecare dată le alungam la fel de repede. Nu m-am gândit niciodată că, probabil, nu te voi mai vedea sau că nu aș mai fi prin preajma ta. Nici măcar nu am ce să îmi amintesc, decât câteva tăceri și câteva cuvinte, pe care dorința mea de tine, le-a interpretat poate greșit. Și acum mă doare, al naibii de rău, că m-am lăsat să cad pradă așteptărilor mele.

Dar îmi pot imagina, visul nu mi-l poate lua nimeni și nimic. Nu, nu vreau să renunț la el, orice mi s-ar spune. Cum să îi spun cuiva, renunță la ceva ce te face fericit?

Ce visez?

Visez că vii și îmi atingi ușor părul și buzele, visez că te pot mângâia încet pe obraz și simt cum lumea se oprește în loc. Îți desfac un nasture al unei cămăși, pe care nu am atins-o decât atunci când ne-am luat rămas bun. Într-o îmbrățișare în care am pus tot, dar nici măcar atunci, când am înțeles că e ultima dată când te mai simt, nu am îndrăznit să te las să mă atingi. Un sărut rapid pe un obraz, două brațe pe spatele meu, pe care îl simțeam atât de încordat, în timp ce mintea îmi spunea să plec, să nu mă apropii prea mult, că poate rujul meu îți va rămâne pe cămașă… Asta am și făcut, am fugit pe o  ușă, pe care am închis-o la fel de repede, dar pe care nu o mai pot deschide. Și am plecat, ai plecat, am plecat și nu voi uita niciodată nici parfumul, nici buzele, nici căldura torida de sfârșit de august…

Mi-e atât de dor de tine! Și toate sunt doar așteptările mele… știi ce am în minte, în aceeași minte care nu m-a lăsat niciodată să mă bucur, am un gând care îmi spune obsesiv și asta mă sperie teribil, că o iubire ca a mea nu are cum să se termine sau să nu se împlinească la un moment dat…

Și continui să visez, să te visez… Te caut în momentele tale grele, pentru că te simt, îți iei liniștea și pleci. Rar, foarte rar, îmi dai ceea ce eu numesc „un punct definit pe linia mea”, iar lucrul acesta mă zăpăcește , mă întoarce de fiecare dată din drumul depărtării. Suntem departe, prea departe, pentru a te mai putea auzi.

Și privesc în continuare în filmul ploii de la geamul meu, în care flori de cais se amestecă cu picături de ploaie… Sau sunt lacrimile mele?

Te iubesc!

Guest post by Anonimă

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Atunci mi-am dat seama că îl iubeam, iar el și-a dat seama de ce nu putea să-și amintească decât de mine

Nu știu de ce îmi scrii, nu știu de ce îți răspund

Ne-am privit în ochi, cu respirația oprită…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro