Am un stigmat. Am un copil.

10 November 2014

Dragoș StancuInteresant articol. Idilic chiar. În realitatea mea, lucrurile stau puțin diferit. Îl cresc pe fii-miu singur de la 8 luni. De ce s-a ajuns aici și de ce mama lui a ales să stea departe e altă poveste.

Vreau să va povestesc altceva acum. Din alegere, dar și din circumstanțe, sunt un tată implicat. Admirat pentru atitudinea mea, pentru cum am reușit să pun pe linia de plutire o barcă ce părea scufundată, felicitat pentru fericirea din ochii și zâmbetul copilului meu.

Nu am să scriu un roman despre cum fiecare zi aduce, pe lângă minunea de a îl avea pe fii-miu aproape, o luptă surdă, permanentă de a-l ține fericit și senin. Despre cum fiecare seară aduce liniștea unei zi câștigate împreună, dar și neliniștea zilelor ce vor urma – am să pot să merg mai departe? am să fac față situațiilor noi? ce se va întâmpla când voi primi (acele) întrebări? ce se va întâmpla când voi primi provocări la care nu voi ști cum să reacționez? Nu am să va scriu despre scutece, lapte, febră, tuse, lacrimi și alte suferințe.

father-and-child

De multe ori adorm târziu… mai mereu fără răspunsuri, dar cu încredere în ziua de mâine care va fi o nouă zi împreună. Și nici pentru asta nu am a mă plânge.

Mă amuză genul de atitudine din textul amintit, pentru că mă regăsesc în descriere. Bun de pus în ramă, bun de lăudat, pe care, declarativ, oricine l-ar vrea acasă. Acum. Dacă pun o poză cu fii-miu, cu sau fără mine, adunăm 100 de like-uri instantaneu. Și atât.

Orice medalie are un revers. Am un stigmat. Am un copil. Am fost părăsit pentru că iubita mea de la vremea când fiul meu s-a întors în viața mea nu a înțeles că iubirea pentru fiul meu este altceva decât iubirea pentru ea, că nu se amestecă și că nu se împarte. Timpul, poate, da. Am încercat mai multe inițieri de relații, până la momentul în care ea, a realizat că nu poate crește copilul alteia, sau că e prea complicat, sau că vrea mai mult de la viață, că de ce nu mă împac cu mama copilului, că nu știe cum să înțeleagă situația sau că… orice altă scuză.

În câteva zile fac un an de când sunt singur, cu zile și acțiuni minunate petrecute cu fii-miu, facem foarte multe lucruri împreună. Îl învăț ce înseamnă să fii un bun camarad și un bun prieten. Ce înseamnă să fii bun și să iubești, să împarți ultima bucată de ciocolată, să dăruiești cea mai frumoasă mașină a ta. Senin. Îl învăț și ce înseamnă să spui nu, să ai locul și spațiul tău, să ai numele și ideile tale la care să ții. Fără frustrări.

Pentru că frustrările le strâng eu de la femei care declarativ admiră bărbații tați, dar nu pot trăi lângă ei, care se poartă ca un bărbat în fața unei femei grase –  îi admiră curajul, exprimarea extrovertă, cariera fulminantă, independența socială și îi promit să o anunțe dacă vor cunoaște pe cineva cu care să se potrivească, pentru că ei nu fac față provocării în sine și nu merită atât (de multă) iubire.”

Pe Dragoș Stancu îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ne-am privit în ochi, cu respirația oprită…

Scrisoare către una dintre mamele plecate în străinătate

Când relația este de fapt parteneriat domestic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cufarul Cu Dichiseli / 2 June 2016 7:47

    N-am fire de par cate mame singure sunt nestiute. Eroine sau nu, fac ce trebuie. De ce n-ar face si barbatii?

    Reply
  2. Jaqueline / 1 June 2016 22:20

    Din pacate, cum a spus cineva mai jos, rolul de parinte nu e la indemana oricui, mai ales cand te ia pe nepregatite. Si eu am inceput o relatie cu un barbat divortat cu doi copii. Desi nu mi-a convenit situatia, eu neavand obligatii, am incercat sa ma impac cu ideea. Lovitura de gratie a venit doi ani mai tarziu, cand fiul cel mic a dorit sa plece de la mama naturala si sa se mute cu noi. Lucru care s-a si intamplat, fara ca sa mi se ceara parerea sau acordul. Au trecut de atunci 4 ani, in care am invatat sa fiu mama si sa indeplinesc cu succes 24/7 sarcinile unei mame, de la facut lectii, pana la scarpinatul in cap seara inainte de culcare. Daca mai tarziu copilul imi va fi sau nu recunoscator pentru asta, nu ma intereseaza; un copil privat de dragostea si afectiunea materna, e un copil necajit. Mi-e mila de el. Ma gandesc ca Dumnezeu stie ce face si stie de ce mi-a incredintat misiunea asta.

    Reply
  3. anna / 20 March 2016 10:36

    si eu am facut alegerea extrem de proasta sa dau sansa unui barbat care-si crestea baiatul singur…baiatul avea 12 ani, cea mai tampita perioada de varsta…oricum a doua oara n-as mai face prostia asta, n-aveti decat sa-mi sariti in cap cat vreti, e cel mai frustrant lucru sa fii mereu a saptea roata la caruta si sluga unui plod razgaiat…a doua oara nici de amant nu mi-ar mai trebui unul care are copil de o mie de ori mai bine singur

    Reply
  4. Laura / 19 March 2016 22:36

    Exista o vorba la noi ‘orice sac are peticul lui’, so pana la urma va veni si EA. Cunosc 3 cazuri, doua direct, una indirect. Primele doua cazuri sunt cea mai buna prietena a mea, respectiv colega de birou. Bine, in cazul lor copilul locuieste cu mama, dar prietena mea a fost si este dispusa sa-l primeasca pe copil in viata si casa lor definitiv, doar sa-l stie pe el happy. Uneori e mama de imprumut in weekend. Mama copilului e hiper protectiva. Ea este cea care il mai aduce pe copil in lumea reala, lasandu-l sa se murdareasca, sa umble descult si impulsionandu-l sa-si faca singur temele. E mai directa. Al doilea caz, colega… tin minte ca acum 2 ani imi spunea ‘n-as accepta niciodata un barbat cu copil’, acum este cu unul. Pentru el si pentru faptul ca tatal nu este de acord cu faptul ca el are un copil a fost capabila sa aiba o atitudine rautacioasa fata de parinti. Este dispusa sa se mute cu el de acasa, impotriva vointei parintilor. Al treilea caz este un el, un tip pe care il urmaresc pe Youtube, nu chiar roman, dar ideea este ca omul e de muuulti ani singur, adica nu intr-o relatie stabila. Este un tip cat se poate de deschis, dragut, subiectele lui au in mare masura legatura cu sexul, dar era singur… totul pana a cunoscut-o pe ea, mama single a doi. Si de atunci nu mai singur, ci chiar foarte happy. N-a reusit nicio tipa single sa-l faca sa se indragosteasca, a reusit ea, mamica a doi baieti. Acum e tata full time.
    Ideea!?!? Nimeni nu ramane singur la infinit, nici chiar cu un copil ‘in dotare’… cineva sigur va aprecia calitatea ta de tata full time. Sa fii parinte singur nu e un stigmat. Cea care nu ti-a ramas alaturi nu ti-ar fi ramas nici daca nu era copilul in viata ta. Sigur ar fi gasit alte motive sa plece… la fel de bine ai fi putut sa o faci tu. Nu toti cei care intra in viata noastra sunt meniti sa si ramana.

    Reply
  5. mi / 26 January 2016 22:43

    Eu sunt una dintre femeile care au acordat o sansa unui tata singur si aveam 22 ani. La inceput a fost greu ce i drept…gelozii, nu gasesti prea mult timp pt cuplu, dar el a stiut sa se imparta in doua..si pt copil si pt mine. cred ca asta e cel mai important. acum dupa aproape 4 ani lucrurile s au asezat dar intr adevar nu e usor sa iei o decizie ca asta si sa cresti copilul altcuiva.
    Copiii vin, cresc, apoi pleaca sa si traiasca viata. Poate suna egoist din partea mea, avand in vedere ca nu am trait experienta de a fi mama, dar gandeste te si din punctul asta de vedere si acorda mai mult credit viitoarei partenere.

    Reply
  6. ella / 26 January 2016 20:23

    Un Kramer, trist. dar nobil, frumos, si uman, stiu cat e de greu, am traversat aceasta situatie, pt mine a fost mai bine fara acel tata…uneori nu stim, dar e mai bine, exista partea luminata a situatiei, desi poate intr-o zi apare mama si ti-l rascoleste in ultimul hal, te dezradacineaza, eu una as alege un barbat ca tine, l-as iubi pt candoarea si frumusetea lui interioara, pentru capacitatea lui de barbat de a fi “mama”, sa ai parte si tu si copilul de sanatate, si forta psihica, caci iubire este asta e limpede!

    Reply
  7. Alina / 26 January 2016 18:31

    Fiecare cu drama sa, adevarat. Invata sa gandesti ca mine: se poate si mai rau!
    Sa vezi cum e sa cresti singura un copil autist, si cata cheltuiala e. Ehee, si cum se uita toti cand il apuca sa urle in mijlocul strazii, de parca suntem defecti. “Singuri pe lume”, imi zic. Si apoi imi spun: “inca mai pot, la 29 de ani, cu toate ca lumea se uita la mine ca la una de 23”. Si tu poti.
    Cat despre mandra, nu o poti condamna. Bine ca nu a spus-o mai tarziu. Sunt convinsa de faptul ca prin afirmatiile dansei ti-ai imaginat afirmatii ce vor veni. Eu il cresc singura de 2 ani jumate.

    Reply
  8. Stef / 26 January 2016 14:45

    Dar pe mamele tati le admiri?

    Reply
  9. Alina / 4 January 2015 16:48

    daca ce-ai scris aici e adevarat si-ti cresti puiul singur, n-am decat un singur cuvant pentru tine: RESPECT! In rest, ca nu ai gasit femeia potrivita, pe cea care sa inteleaga ce inseamna, pana la urma, iubirea, nu-i bai! zi mai bine paguba-n ciuperci! La fel e si cu femeile care-si cresc singure copiii…. tot stigmatizate sunt…. dar concluzia-i aceeasi: daca nu apare omul potrivit, paguba-n ciuperci! Nu-ti face griji, pana la urma o vei gasi (sau te va gasi ea) pe aceea capabila sa inteleaga cum stau lucrurile. Totul e sa ai randare si sa nu disperi…. 🙂

    Reply
  10. Liana / 4 January 2015 10:24

    Si eu am un pusti de 7 ani.. Aceeasi problema e pentru ambele parti… E greu sa cresti un copil singur/a dar si mai greu sa gasesti omul cu suflet care sa ne iubeasca pe amandoi… Imi trece cate un gand uneori ca e mai bine sa aiba si el un copil ( o fetita ar fi superb…) si atunci poate adaptarea ar fi mai usoara…Dar e doar un gand…

    Reply
  11. inna / 4 January 2015 4:10

    nu copilul e stigmatul, dna ma-sa e. vezi tu, cum tu nu ai puterea sa vezi o grasa slaba in urmatoarele 6 luni, nici potentiala iubita nu poate vedea o relatie linistita in viitorul apropiat. in general ne plac copii, ii iubim dar o ex isterica nu prea. noi ne gandim cam asa( eu as gandi cam asa): ba, tipu-i super, pustiu nici nu mai spun dar ex/ma-sa i lo lasat pe cap ca sa-i dea o lectie, sa vada cat ii e lui de greu sa cresaca un copil si atunci o sa sune si o s-o implore sa se intoarca, ca nu poate fara ea, Cat poate el sa traiasca fara ea, 1 luna, 6 luni, 8 luni? o sa sune… nu si-a putut imagina , ca el e destul de destept, priceput si devotat ca tata… si uite asa ii incolteste Dnei un gand: acum ca se descurca asa de bine, aaa si mai are si iubita, aha, vine lovitura de gratie, isi vrea copilul inapoi ca doar ea a stat in travaliu 30 de ore si alte 3 ore in sala de nasteri, nici nu se compara cu cele cateva luni cat a stat el cu termometrul in mana si cu tel la ureche… nu copilul e stigmatul… 🙂

    Reply
  12. Andrutza / 4 January 2015 0:09

    Lucruri valabile atat pentru mamele singure, dar se pare ca si pt taticii singuri 🙁
    Traiam cu impresia ca pt voi, barbatii, lucrurile ar putea fi ceva mai simple…
    Si in fiecare zi speranta incepe sa se mai piarda cate putin…

    Reply
  13. Ramona / 13 November 2014 18:37

    Domnule Dragos, iubita Dvs. de atunci cel mai plauzibil nu a putut face fata situatiei noi din viata de cuplu. Nu e la indemana oricui.
    Dvs, ati fi de acord sa initiati si sa incercati sa aveti o relatie cu o femeie necasatorita, dar care are, la randul ei, un copil al altcuiva ? Am o prietena intr-o astfel de situatie care nu cauta cu obstinatie un tata copilului, dar care, cred eu, are aceeasi problema ca si Dvs. “barbatii nu vor sa creasca copilul altuia”. Cu atat mai mult cu cat copilul este jumatate chinez si a fost conceput pentru ca ea si l-a dorit, nu pentru ca ar fi fost vreo “greseala de calendar”.

    Reply
  14. Laura Muresanu / 11 November 2014 19:43

    Domnule Dragos, am citit tot felul de reactii la articolul dvs si am perceput multa emfaza (romanii sunt emfatici si mai putin pragmatici), fie ca va izbeau de pereti fie ca va admirau la nemurire. Cert este ca sunteti un parinte care-si creste singur copilul (din cate imi dau seama acesta este inca mic), iar lucrul asta este foarte greu dintr-o mie de motive, asa cum este si plin de satisfactii dintr-o alta mie. Stiu, din experienta, cat este de ingrat pentru un om sa se “imparta” intre cerintele unui copil si nevoile unui partener, si asta indiferent ca partenerul este sau nu cel cu care copilul a fost conceput. Si mai stiu cat de greu este sa nu fii dezamagit de partener sau de potentialii parteneri. Nu cred ca sunteti mai misogin decat suntem noi de misandrine – aici avem de-a face si cu mentalitatea romaneasca si cu greutatile vietii din Romania si cu temperamentul specific…discutie lunga si, oricum, irelevanta. Si mai cred ca nu exista solutii nici pro si nici contra. Nu cred insa ca sunteti mai singur decat multe “cupluri” care-si cresc copilul impreuna, pun poze cu dantura la vedere pe FB din vacante si tot bla bla-ul aferent. Poate la dvs. se vede mai bine singuratatea, e mai dezgolita de clisee uzate si prafuite care (inca mai) dau bine in societate, dar macar frustrarile dvs. vin dintr-o situatie care macar este asa cum se si arata a fi, nu din ura stransa in vezica biliara, injuraturi scrasnite mut intre masele, spanacuri vopsite de ochii lumii s.am.d. Personal, tind sa cred ca partenerele care au fugit de dvs si de fiul dvs nu vor fi niste mame ale anului nici atunci cand vor avea copiii personali. Asta daca privesc situatia doar din punctul dvs de vedere pt ca numai pe acesta il cunosc. Asta nu inseamna ca as indrazni vreo clipa sa minimalizez eforturile si sacrificiile uriase pe care “meseria de parinte” le presupune in fiecare zi. Si, nu in ultima instanta, frustrarea legitima de a nu gasi un partener suficient de matur, deschis si interesat de dvs in primul rand. Dar asta, zic eu, este si o chestiune de timp nu numai de sansa. 🙂

    Reply
  15. picatura / 11 November 2014 12:26

    amuzant! iata chestia asta scrisa si de un barbat…

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro