Am vrut atunci să-ți spun

8 February 2021

Am vrut atunci să-ți spun că poate cerul nu este atât de albastru și vara nu este atât de vară cum vrea să pară, că toate sunt așa cum le lăsasem cu mult timp în urmă și că se schimbă doar comportamentele, nu și motivația lor, gândindu-mă la valul care vine mereu la țărm, cu aceeași apă, niciodată alta.

Ne mișcă tot ce trăim, dar nu ne schimbă substanța din care suntem făcuți. (Aici remarcăm diferența dintre apele stătătoare și cele curgătoare. Spunea cineva: “nu ne scăldăm de două ori în apa aceluiași râu”. Valabil pentru râu. Nu și pentru noi. Cu marea e altceva… Ea forfotește în ea însăși, folosindu-se de imensa ei forță și substanță. În aceeași mare ne scăldăm mereu).

Voiam să-ți mai spun că suntem aici pentru că ne-am născut vii, nu pentru că am ales. Dintr-un Uter perpetuu și ingenios, diferiți de alții, dar confundabili și indiferent aferenți Universului care tace. Tace mereu! Când îl întrebăm, dar mai ales când îl strigăm.

Și voiam să-ți mai spun că știam de la început. Nu curiozitatea m-a trimis la întâlnire, ci un fel de predestinare. Am plecat spre tine, știind. Nu poți afla decât ceea ce știi deja. Nu aflăm nimic, niciodată. Ne aflăm, doar, în întâmplări pe care ne prefacem că nu le știm.

Veneai de la mare și te comportai ca și cum ai fi fost la râu. Eu nu m-am prefăcut, tăcerea mea a confirmat-o. De ce să-ți fi spus? Timpul înțelegerii nu este niciodată cel al întâlnirii. Este cu mult mai târziu. Prin cafenele și berării se scurge un fel de timp, urgent și mărunt, care ne confiscă. Pe străzi comune se scurgea un început de toamnă. În casa de schimb valutar am înțeles diferența dintre lumile în care trăiam. Tu într-un râu, eu într-o mare. Trecutul recent ne confirma trecerea, cel vechi ne-o verifica, cu fiecare euro schimbat.

Am mâncat sub un soare absent și am băut o cafea la prezentul continuu. Dar despre ce vorbeam? A, despre alții. Ne-am scăldat pentru ultima oară în lumină și ne-am purtat hainele de duminică ca și cum n-ar fi fost luni.

Sunt întâlniri din care nu rămâi decât cu tine, atunci când cel mai bun prieten vine să te ia cu mașina și îi povestești că ai fost acolo pentru că trebuia să plătești o tăcere de secole, la începutul ultimei săptămâni dintr-o vacanță netrăită la timp. Vorbind despre alții, prin cafenele și berării, despre universul indiferent. Știind de la început că așa va fi. Sub un cer de un albastru incert, într-o zi în care vara întârzia fără motiv. Și când unul dintre noi era râu și celălalt mare. Care dintre noi, nu mai știu… Și de-aia voiam să-ți scriu. Suntem încă vii. Și Uterul ne naște încă.

Guest post by Anna Matei 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Sunt bine…

Noi și Ei (I) – De ce NU suntem mai buni decât ceilalți

Istorii pe pâine – Eating out 4. Cafenelele revoluționare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro