Anotimpul despărțirilor

5 September 2021

Pe Voicu Rădescu l-am întâlnit foarte târziu. El mergea deja spre șaizeci de ani, eu venisem la el, la Green, pentru un interviu, dar am plecat cu un prieten.

Era foarte greu să nu te îndrăgostești de Voicu, chiar de la prima întâlnire, fiindcă îți vorbea deschis, era sincer, nu făcuse statuie, știa multe și le povestea grozav. “Ce om bun!”, am scris atunci în carnetul meu de reporter. Nu mă miră că am scris despre bunătatea lui Voicu, ea era vizibilă și din cosmos, mă miră că am pus semnul exclamării, semn pe care de obicei îl ocolesc, dacă nu se impune cu adevărat, dacă nu e obligatoriu. Așadar: chiar m-a uimit Voicu Rădescu!

L-am reîntâlnit, când și când, mult mai rar decât ar fi trebuit, iar la moartea lui am simțit că s-a dus ceva pentru totdeauna. O lume întreagă s-a dus atunci. 

Lumea prieteniilor sincere și, de aceea, dezinteresate, a gesturilor gratuite, a marilor vise, a idealurilor, frumoasa lume a celor generoși. 

Moartea lui m-a prins ascultând “Pădurea norvegiană” a celor de la Beatles. Voicu era ca un copac, pe care îl credeam etern, mereu avea să fie acolo, să ne acopere cu umbra sa bună. Am greșit.

Apoi s-a făcut toamnă și a murit Ivan Patzaichin. L-am întâlnit prima dată într-un moment important pentru mine, pe 30 noiembrie 2005, la prima Gală a Premiilor Ioan Chirilă. Îmi câștigasem cinstit biletul de intrare în presă, fără nicio pilă, cunoștință, relație, și Ivan Patzaichin a fost cel care mi-a înmânat premiul. 

Eram foarte emoționat și el, care era bun, delicat și modest, mi-a strâns mâna, apoi m-a îmbrățișat și mi-a spus aproape la ureche: “Să nu pierzi asta”. I-am răspuns, tot în șoaptă: “O să încerc, domnule Patzaichin”. 

Eram atât de amețit și nu mai știam cum să fac să nu plâng de emoție încât credeam că se referă la placheta de bronz care era Premiul. Abia mai târziu, în noaptea aceea, am înțeles că, de fapt, Ivan Patzaichin vorbea despre cu totul altceva.

L-am mai revăzut pe Ivan Patzaichin și de fiecare dată l-am găsit la fel: inteligent, copleșitor de bun și de modest. L-am admirat și chiar am încercat să nu pierd ce mi-a dat atunci, pe scena Ateneului. 

Ivan Patzaichin era serios, deși avea și un excelent simț al umorului, era serios, aproape grav, ca un om care cunoscuse disciplina muncii și roadele ei

Țin minte că la un moment dat, să tot fie șapte sau opt ani de atunci, trebuia să merg cu un grup, undeva la munte, pe lângă Brașov. Trebuia să mergem cu un autocar. Așteptam plecarea. 

Și venise și Ivan Patzaichin să ne conducă și să ne spună câteva cuvinte despre turismul ecologic, ceva de genul acesta. 

Iar eu, fiindcă nu-mi plac deloc grupurile, stăteam într-un colț, citind pe bordură o carte. Țin minte: era o carte de Dino Buzzati. Nici nu l-am văzut la început, dar cumva, n-aș ști cum să explic, i-am simțit prezența, fiindcă m-am ridicat în picioare, iar când am ridicat ochii din carte în fața mea era Ivan Patzaichin.

Atunci mi-a pus o mână pe umăr și m-a întrebat ce carte citesc. I-am dat-o, a răsfoit-o și a zis atât: “E frumoasă”. Apoi mi-a făcut din ochi semn să fiu, totuși, atent și la ce se mai întâmplă în jur, la viață. O să încerc, domnule Patzaichin, chiar o să încerc.

Ultima dată l-am văzut într-un oraș din vestul României. Ne-am nimerit la același hotel și la micul dejun am vorbit un minut sau două sau mai multe despre viitorul copiilor din Deltă, vorbea despre datorie și responsabilitate cu aerul cel mai firesc din lume. Spuse de el, niciunul dintre cuvintele acestea nu era fals. Iar când a plecat mi s-a părut că era mai tânăr decât mine și așa și era. 

Și nici acum nu știu cum să fac să nu plâng.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ivanushka

Iubirea – oameni buni, oameni răi și oameni indiferenți

Degeaba

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro