“Anul e gata. Împrăștii ultimele trei sute șaizeci și cinci de zile în fața mea pe covorul din sufragerie.
Uite luna în care am decis să renunț la tot ce nu se potrivea cu visurile mele.
Ziua în care am refuzat să fiu o victimă a milei de sine.
Aici e săptămâna în care am dormit în grădină.
Primăvara în care am luat îndoiala de gât.
Am agățat pe perete blândețea. Am dat jos calendarul.
Uite săptămâna în care am dansat așa de tare că inima mea a învățat să plutească din nou peste ape.
Vara când am dat jos toate oglinzile de pe pereți. Nu mai aveam nevoie să mă văd pentru a mă simți văzută. Mi-am pieptănat greutățile din păr.
Rupi Kaur, ©Nabil Shash
Împăturesc zilele bune și le pun în buzunarul de la spate pentru păstrare. Scapăr chibritul. Ard ce nu e necesar. Lumina focului îmi încălzește degetele de la picioare. Îmi torn un pahar de ceai. Gata. Mai puternică și mai înțeleaptă, îndreptându-mă spre nou.” Rupi Kaur*
Și eu vreau să mă îndrept încrezătoare spre nou, să treacă mai repede această nenorocire de an, să nu aflu cat este somajul și nici despre acte necesare pentru somaj. Tu ce-ai păstra pentru buzunarul de la spate și la cea ai da foc? 🙂
***
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
