Azi m-am decis să-ţi scriu clar. Despre neclarităţi. Iubirea începe cu un zâmbet în travaliu. Iar asta fiindcă nu ştie să vină, fie la drum de zi, fie la drum de seară, la aşternut, cu dar ori nu, fără să-i fie frică. Şi de-aia nu se iscă ea, ci se …

Cum îi zice chestiei ăleia de potriveală instantanee? A, chimie, da. Rebarbativ, nu şagă. Hai, că ştii. Implodezi de creativitate şi râs, îţi cresc pe loc mai multe mâini decât lui Shiva, în încercarea de-a te mai ogoi, că doară nu te-oi da pe faţă, nu? Şi-apoi, cât s-o mai …

Între Basel şi Zürich. Tren. Zilnic, şapte zile. Muncă, nu distracţie. Trei femei. Una dintre ele, eu. Mă ţineam cuminte-n dinţi şi aşteptam gara. Să coborâm, s-ajungem la hotel, să ne facem bagajele şi să venim acasă. De-aia leg nervii de gară. Aiurea. Frântă şi dezabuzată, aud o frântură dintr-o …

Sunt douăzeci de ani de atunci. Lucram într-o galerie de artă, prima mea slujbă pe lume. Pregăteam vernisajul unui pictor, ceramist şi foarte apropiat prieten. Era din Chişinău, şi-acum tot de-acolo este, da’ stă-n Germania. Şi nu doar stă, e şi apreciat. Iura era nemulţumit de simeze. Tot spunea că …

Până la Mitropolie, facem, de la ai mei, cam şapte minute. Pe jos. Aşa că, de obicei, plecăm, în noaptea de Paşte, pe la fără un sfert. Ştii tu al cui. De data asta, eram trei. Fata mea, prietena mea şi cu mine. Drum săltat, cale-ntunecoasă. Eu le spun fetelor …

Am auzit asta de două ori. De citit, recunosc, am citit-o de mai multe. De enervat, întotdeauna, fără excepţie. Prima care mi-a spus-o a fost o femeie tânără, 28 de ani, proaspăt divorţată. „Nu mai am încredere-n bărbaţi. Acum vreau să fac un copil“. Recent, mi-a fost dat să mă …

Câteodată, te simţi singur în farfurie. Singur nu-i rău, dar şi pieziş? Că abia de-aici încolo începe să doară. Nimic nu-i bun, nimic nu intră. Mecanismul funcţionează de capul lui. Devii masticabil în propriii ochi. Închişi.  Eram la mare acum câţiva ani şi mă pregăteam să desfac de coajă o …

În fiecare dimineaţă, trezeşti o impresie. Că tu mişti pleoape, pori şi nări. Facere, facere. Ce-ar fi să stai într-una dintre marginile unei asemenea impresii pe care o numeşti cu atâta lipsă de dubiu „dimineaţă“, să stai, zic, şi să aştepţi să te trezească omul care visează. Nu ştiai că …

Am plecat din cameră să fumez. Mi-a venit să plâng, însă n-am putut. Nu pe-afară. Pe dinăuntru, eram ca o fereastră întoarsă ploii. Simţeam cum curg încet picăturile pe sticlă. Aşa n-am mai ştiut să plâng până acum. Femeia pe care o ţineam în turn, femeia mea, de bună seamă, …