Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Avem nevoie de oameni de stat!

6 October 2020

Sunt pentru reabilitarea ideii de înalt bugetar, dacă înaltul bugetar pune mâna și se apucă de muncă și lasă furatul, clanul, partidul, cumetriile. Dacă nu, oricum se alege praful și pulberea, ca în blesteme. Sunt de asemenea și pentru reabilitarea micului și mijlociului bugetar, dacă nu se mai mulțumește să atârne între zilele de salariu, depășește poziția ghiocelului și face, în sfârșit, ceva util pentru sine și ceilalți.

Sunt la Lisabona. Beau o cafea și mă uit la o pasăre care-și face nevoile peste peruca de piatră a domnului Sebastião José de Carvalho e Melo, mai cunoscut drept Marchizul de Pombal.

Nu știți cine a fost Marchizul de Pombal? Nici eu nu știam până azi-dimineață. Nici nu vă intersează? Felicitări, chinul lecturii pentru dumneavoastră ia sfârșit aici, drum bun, adio.

Marchizul de Pombal a avut în mâna lui ceva putere și a condus imperiul unui cap încoronat preocupat să nu-și piardă imperiul. Desigur, omul de deasupra Marchizului prefera să nu-și piardă nici capul, și nu ca o metaforă.

În 1755, Lisabona a fost devastată de un cutremur care a schimbat tot și a distrus aproape tot, în afară de speranță. Așa a primit Marchizul de Pombal mână liberă să salveze ce se mai putea salva.

Din 1750 până în 1777, el a condus de fapt Portugalia și, într-adevăr, a salvat ce se mai putea salva.

Așadar, iată răspunsul: Marchizul a fost un reformator și un om de stat paradoxal, liberal, dar și autocrat. Corupt? Păsămite, inevitabil. Ideea era alta.

Ideea era că Marchizul a lăsat ceva în urmă, ceva palpabil, poți să arăți cu degetul, ca oamenii din Macondo înainte să știe cum se numesc obiectele, și să spui: uite, a făcut aia, uite, a făcut și ailaltă. Riști să rămâi numai cu degetul ridicat, și nu ca la protestele anti-hoți, de la noi, de la Victoriei.

La o sută de ani de la moartea sa i-au ridicat această statuie gigantică la o răscruce de drumuri. Marchizul, străjuit de ditamai leul. Patria, recunoscătoare. Lisabona, și mai recunoscătoare.

După cutremur orașul era o ruină, iar după Marchiz n-a mai fost o ruină. Simplu ca bună-ziua. Încă o pasăre îi dă târcoale Marchizului, dar îl cruță. Am terminat cafeaua și aici încep articolul.

Articolul e așa: nu mai avem oameni de stat, bărbați, femei, nu contează, pot fi și pitici de circ. Nu mai avem.

Avem baroni închipuiți, niște șnapani ordinari, care au evitat pușcăria doar pentru că sistemul de justiție din România e și el de Africa subsahariană.

Avem conți închipuiți care joacă viitorul la păcănele și marchiza e probabil supranumele unei prințese manelare din Urlați.

Nu mai avem oameni de stat. Au trecut treizeci de ani și nimic. Uite, Cutărică – de treizeci de ani ditamai omul de stat. Și, ce ne lasă Cutărică? Sau Cutăreanu? Sau Cutărescu? Bâlci și iar nimic.

Mai clar: mulți dintre politicieni au petrecut ultimele trei decenii exclusiv atârnând la buget, cu tot neamul, parazitând bugetul sau furând de-a dreptul, cu propria mână sau prin interpuși și favoriți/favorite.

Și ce au lăsat ei în urmă? Numiți un om de stat român în ultimii treizeci de ani. Și acum mai numiți unul. Și încă unul. S-au terminat?

Numiți o reformă durabilă într-un domeniu. O politică publică dusă până la capăt. O speranță împlinită. Altceva decât gargară, vrăjeală și ciordeală, cele trei supranume demne de orice demnitar ʺrespectabilʺ care se pripășește pe la București? Avem? Că n-avem.

Cine ar merita nu o statuie, dar măcar o pălărie scoasă când te gândești la el/ea? Câți oameni de stat a avut România?

E nevoie urgentă de reabilitarea ideii de serviciu public, de redarea nobleței serviciului public. De respect pentru viața dusă cu adevărat în slujba binelui public.

Altfel vom parcurge mereu drumul invers: oamenii de stat vor trăi doar între ghilimele și vor lăsa în urmă doar ruine, vor avea diplome false, bani furați, fumuri de lorzi, prostie de guguștiuci și anturaj de interlopi.

Și noi vom continua să ne târâm într-o farsă, căreia fiindcă trebuie să-i spunem, totuși, cumva îi vom spune țara noastră.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Resetare totală în anul şcolar al fricii, 2020-2021

Vine o vreme când înțelegi

V-a fost dat să iubiți pe cineva vreodată cu toată ființa?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro