Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal

7 December 2019

Lui Douglas nu i-a plăcut vreodată să danseze. Mult timp a fost convins că avea două picioare stângi. Copil fiind, nu a avut în familie sau printre prieteni susținători ai dansului. Rar și-a văzut părinții dansând, iar în comunitatea anglo-saxonă în care trăia, băutul berii era ceea ce făcea o petrecere bună. Dansul era aproape inexistent. A învățat să evite atenția celorlalți, mai ales pe ringul de dans, poate și din solidaritate cu tatăl său, care nici el nu era mare dansator. Își iubește mult tatăl, iar în copilărie i-a fost model, așa cum sunt mai toți tații pentru copiii lor. Tatăl lui nu dansa, de ce ar fi făcut-o el în schimb? “Like father, like son” sau “așchia nu sare departe de trunchi”, nu așa zice proverbul?

Nici prietenii apropiați din copilărie nu agreau dansul. Pentru cei mai mulți dintre ei, dansul era privit ca o amenințare la adresa masculinității. Bărbații nu dansează. Bărbații beau bere și se uită la fotbal. Dar nu dansează. Iar dacă excepțional o fac, în niciun caz nu pe muzică latino.

Apoi a întâlnit-o pe Azaleea, femeie cu rădăcini latine, care nu concepea o petrecere bună fără dans. Pentru ea, distracția supremă era atunci când se lăsa purtată de ritmurile și tonalitatea muzicii, lăsându-și corpul să se exprime, cu predilecție șoldurile și mai ales pe muzică latino. Mult timp a comparat cât de mult se distrase la o petrecere după cât de mult dansase. Pentru ea, distracția echivala cu dansul.

În primii ani ai tinereții, Azaleea putea să petreacă toată noaptea dansând în club și bând doar apă sau suc. Doar mai târziu a început sa își acompanieze dansul cu câte un pahar de alcool, preferabil vin roșu de Rioja. Apoi l-a cunoscut pe Douglas, care se încăpățâna să danseze. Avea și de ce. Nu știa cum să o facă. Nu știa regulile, nu știa ce să facă cu corpul în timpul ritmului și toate mișcările lui i se păreau anoste, stupide și neatrăgătoare. În plus, i se repetase de atâtea ori că bărbații care dansează nu sunt îndeajuns de bărbați încât începuse să o creadă, deși nici nu își dădea seama.

Nu a trecut mult timp până au început discuțiile contradictorii. În opinia ei, pentru că ei doi formau un cuplu, tot în cuplu trebuiau să danseze. Nu tot timpul, dar suficient. Nu concepea să nu danseze la o petrecere cu el. Iar el nu concepea să danseze. Punct. Dacă ea dansa cu altcineva, el era, în adâncul lui, gelos. Îl enerva că ea se distra, lăsându-se purtată de brațele celuilalt, cel care știa să danseze cu atâta naturalețe. Scântei!!!

Dar lui nu îi plăcea să danseze și de de ar fi trebuit el să își sacrifice buna-dispoziție din timpul unei petreceri doar ca să se miște tensionat lângă ea, the Queen of the Dance Floor. Treacă de la el, o mai făcea din când în când, ca să nu o lase singură. Dar niciodată nu era îndeajuns. Ea voia mai mult dans. El prefera berea. Așezat la masă sau la bar, în fața paharului cu bere se simțea în largul lui. Știa mișcările, trebuia doar să ducă paharul la gură, să soarbă, să înghită, să pună paharul jos. Apoi să repete mișcările anterioare, fără să se preocupe de privirile celorlalți sau că nu e în ritm.

Lui nu îi plăcea să danseze. Punct. Până când, într-o zi, ea l-a anunțat. “Am găsit un curs de salsa la care vreau să merg. Vrei să mă însoțești?” A răspuns un “Nu” clar. Lui nu îi plăcea să danseze, iar muzica salsa îl enerva peste măsură. Salsa, auzi tu!?!

Inițial, puțin i-a păsat că ea s-ar duce singură la curs. “N-are decât să se ducă și să își facă damblaua!” și-a spus. Dar mai apoi a realizat că asta însemna că ea ar fi dansat cu altul.

“Bine, vin!”, i-a spus el după o vreme, după ce a realizat amenințarea exterioară.

Au început cursurile de salsa. Și au început și frustrările lui să iasă la iveală, lecție de lecție, lăsându-i descurajarea și furia să curgă. Explicațiile erau prea sumare, chiar dacă erau condimentate de râsete și voie-bună. Nu înțelegea și nu reținea mișcările. Nu repetau îndeajuns. Nu pricepea cum să dea semnalele prin mâini și brațe pentru a-și putea conduce partenera. Explicațiile erau prea rapide. Muzica prea rapidă. Iar el pricepea prea încet. Nu avea tensiune în brațe. Trebuia să fie atent și să ia seamă la prea multe lucruri în același timp. Și nu apuca să danseze nici 10 minute în total cu Azaleea pentru că tot se schimbau partenerii. Iar ceilalți? Ooof! Ceilalți parcă aveau ritmul în sânge! Și păreau că înțeleg mult mai repede. Iar el era singurul care cerea explicații suplimentare. Îi era greu, nesiguranța lui legată de dans ieșea la iveală, iar profesorilor, pe cât de binevoitori, dinamici și joviali erau, le lipseau totuși cunoștințe de pedagogie, mai ales pentru adulti. Ei nu erau de profesie profesori. Erau profesori din pasiunea pe care o nutreau pentru salsa și din dorința de a o transmite mai departe.

Era clar! Uite încă o dată că i se demonstra că dansul nu era pentru el. De ce să își piardă aproape două ore jumătate săptămânal, enervându-se și suportând o muzică ce îi displace? De ce să nu stea el relaxat acasă cu o bere în față în timp ce s-ar delecta vizionându-și podcastul preferat de fotbal în fața televizorului cu ecran întins pe perete? De ce să se stresseze el atâta numai la gândul că trebuie să meargă la curs, darămite să înțeleagă și să practice mișcările? Uite doar o clipă s-a imaginat la lecția de salsa și deja spatele i s-a încordat, gâtul îi e rigid, brațele îi sunt tensionate și tremură discret, iar ritmul cardiac i-a crescut.

A urmat o discuție contradictorie cu Azaleea. I-a reproșat că doar plăcerea ei conta, iar el trebuia să facă compromisuri, sacrificându-și plăcerea lui. Și-a exprimat frustrarea. Ea l-a ascultat. Apoi l-a luat la întrebări. Ce pierdea și ce câștiga dacă ar merge la cursurile de salsa? Ce pierdea și ce câștiga dacă ar alege să întrerupă cursurile de salsa? A reflectat bine. Ea a facut listă cu răspunsurile lui. Recitindu-le, Douglas și-a dat seama că ar avea mai mult de câștigat dacă ar continua să meargă la cursuri. Însă nu era în totalitate convins. Frustrarea de a nu face față lecțiilor așa cum și-ar fi dorit el încă îi dădea târcoale. Dar un mesaj de încurajare primit mai târziu i-a făcut dubiile și frustrările să se mai disipeze.

Wim, unul din profesorii lui de salsa, observându-i dificultățile, îi scrisese un mesaj pentru a-l încuraja. I-a spus că era normal să îi fie greu, era doar un începător. Iar în caz că se compara cu ceilalți, mulți dintre cei de la curs păreau că se descurcau mai bine pentru că de multe ori erau la al doilea sau la al treilea curs de salsa, refăcând cursul de începători. L-a asigurat că în timp va începe să se simtă în largul lui. Avea nevoie doar de practică și răbdare. Iar în măsura posibilului, să repete și acasă.

Douglas s-a simțit încurajat, și nu doar de răspunsurile și de argumentele pe care și le găsise el însuși, în timp ce era chestionat în mini-ședința de coaching cu Azaleea. Încurajarea a venit și din exterior, prin Wim, profesorul lui care i-a adus aminte că era normal să îi fie greu. Se afla în plin proces de învățare. Progresele aveau să vină cu timpul.  Și de fapt, se descurca destul de bine pentru un începător.

Citiți și Poate îți folosește povestea mea

La ultima lecție de salsa, Douglas a constatat că se simțise bine. Nu se mai enervase atâta și începuse să priceapă mai bine mișcările care îi dăduseră de furcă înainte. Profesorii alocaseră mai mult timp explicațiilor și repetițiilor figurilor de dans. Ba chiar integraseră și un exercițiu prin care partenerii să simtă tensiunea din brațe. Poate a fost bine până la urmă că și-a exprimat nevoia de explicații și repetiții suplimentare. Iată că și ceilalți aveau de câștigat. În timp ce se pregătea să iasă pe ușa sălii de sport în care încă se mai auzeau ritmurile de salsa, un gând l-a luat prin surprindere. A remarcat cu stupoare că muzica latino parcă nu îl mai irita atât de mult ca în trecut. Probabil începea să se obișnuiască.

« Bine, bine, dar să fie clar: lui nu îi place să danseze, în special salsa, da? »*

*Poveste inspirată din întâmplări adevărate

Gabriela Doicaru – Spencer

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Obsesia

„Liberă!” sau iluzia libertății prin iubire

Ce i-ai scrie, dacă i-ai scrie, după ce te-a părăsit? (I)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro