Bărbatul Envol (CARTIER)

12 December 2017

Îmi plac bărbații care miros bine. Și, când sunt îndrăgostită, proba că suntem unul e și parfumul, pe care încep să-l port și eu. Unii bărbați au plecat fără să lase urme, le uit și mirosul, și parfumul, alții rămân pentru totdeauna în viața mea. Și, când mi-e dor de vreunul, intru într-o parfumerie și mă duc glonț la time in a bottle. Zâmbesc și plec cu carnea vie, reamintindu-și-l, și inima liniștită, încă iubindu-l. Îi mulțumesc în gând și ziua aceea e mai frumoasă.

o.44497

Puteți câștiga acest parfum înscriindu-vă la concursul nostru fabulos de Crăciun până pe 20 decembrie. 🙂

Despre L’Envol de CARTIER vreau să vă povestesc azi, apa de toaletă lansată în septembrie ca varianta mai lejeră a apei de parfum care a fost noutatea lui 2016, după o pauză de opt ani.

Envol înseamnă zbor. Am mai cunoscut, copilă, un parfum care mirosea a libertate neîngrădită și a curaj. Tatăl meu a purtat o vreme, rar, cu zgârcenie, Vol de Nuit de la Guerlain, inspirat, aveam să aflu mai târziu, de Antoine de Saint-Exupéry. Până când l-am regăsit, după ’89, n-am mai avut cui să-l dăruiesc…

Paranteză: în lumea parfumurilor a mai existat, tot în anii ’30, încă o încercare memorabilă de închide într-o sticlă același amestec de a(l)titudine, vis, imponderabil, dar inspirat de primele femei-pilot Hélène Boucher și Amelia Earhart și dedicat femeilor asemenea lor – En Avion de la Caron. Care miroase tulburător a portocală de Cipru…

Dar să ne întoarecem la bărbați și la parfumurile inspirate de zbor ale parfumierului Casei Cartier, Mathilde Laurent. Care a lucrat luni de zile pentru a duce la bun sfârșit o idee atât de provocatoare prin dificultatea de a transpune zborul în amestecuri aromatice levitante pentru spirit.

Inspirație i-a fost Alberto Santos-Dumont, creator de baloane cu aer cald și pionier al zborurilor cu acestea. Născut în Brazilia, dar trăitor multă vreme la Paris, a fost prietenul lui Louis Cartier, care i-a creat special primul ceas de mână pentru a-l înlocui pe incomodul ceas de buzunar în timpul zborurilor. Mathilde Laurent a socotit ca partea a propriei reinventări această încercare de a explora cum imaginația și creativitatea îi împing pe oameni să-și depășească limitele.

Așa s-a născut apa de parfum. Eleganță și spirit de aventură. Miros fin de tabac și piele, domolit de dulceța mierii… Preludiul e atât de îmbietor și confortabil încât atunci când notele ascunse încep să de decoleze rapid după volatilitate, transformarea e surprinzătoare. Și secunde mai târziu, momentul maximei seducții e cel în care apăr notele de mosc și patchouli. E masculin-masculin, nu vă lăsați păcălite… E un amestec atât de rar de tandrețe și duritatea necesară temerității…

L’Envol EDT reia povestea “divinei ambrozii” – apa de parfum, cu o concentrație mai mică – devine mai lejer – și cu o discret modificată compoziție – devine mai proaspăt. Nuanțele citrice și accentele de miere creează la început o adiere magnetică, proaspătă și caldă și, în același timp, fără greutate, ceea ce îți conferă senzația că plutești. Pe măsură ce parfumul se usucă, notele de lemn de gaiac devin tot mai evidente, ceea ce adaugă o senzație orientală parfumului fără să-l „împovăreze”.

l'envol 2

Povestea sticlei de 100ml, o capodoperă – conține o fiolă ce parcă plutește, fiind suspendată și fixată doar în capac, sub un clopot de sticlă. Tehnica de realizare este unică pentru industria parfumeriei – sticlă suflată pentru fiola de parfum îmbinată cu tehnica producerii articolelor de sticlă de masă pentru clopotul de sticlă.

***

Acum îl aștept în viața mea și pe bărbatul L’Envol EDT, neinvaziv, dar imposibil de trecut cu vederea, pentru că ce este fiecare nou parfum dacă nu o infinită promisiune de aventură. Sunt aproape convinsă că aroma lui pe pielea mea, după atingere, va fi memorabilă. Iar cu un bărbat care se asociază în mintea lui cu zborul, eu, una, aș merge până la capătul lumii… 🙂

***

L’Envol de Cartier EDP 50ml – 419 lei, EDT 50ml – 379 lei



Citiţi şi

Să fie păcatul meu…

Prada Paradoxe Intense – să rămâi tu însăți fiind mereu alta, altfel, să surprinzi plăcut și să strălucești în nuanțe diferite

Cele mai bune cadouri de 8 Martie pentru a face o femeie fericită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro