Despre Beryl Markham am mai scris, dar povestea ei întreagă n-am spus-o încă.
Născută în Anglia, dar crescută în Kenya, Beryl Markham a fost nu doar o frumusețe notorie, ci și o pionieră a aviației. A devenit prima femeie care a traversat singură Atlanticul și prima persoană care a reușit zborul direct Londra–New York. Ne-a lăsat și un volum extraordinar de memorii, West with the Night, republicat în 1983, la patruzeci de ani după apariția inițială, readucând-o în atenția lumii.
S-a născut ca Beryl Clutterbuck pe 26 octombrie 1902, în Ashwell, Leicestershire, cea mai mică dintre copiii lui Charles și Clare Clutterbuck. Tatăl ei s-a mutat în Kenya când Beryl era încă mică, pentru a cumpăra o fermă la Njoro. După ce s-a stabilit, și-a chemat familia, dar mama ei nu a suportat izolarea și s-a întors rapid în Anglia, luându-l și pe fratele mai mare. Beryl avea doar patru ani. Nu și-a mai văzut mama până la maturitate și nu a iertat-o niciodată pentru abandon. Rana aceasta i-a modelat pentru totdeauna relațiile cu femeile. Tatăl, în schimb, a devenir reper absolut; niciun bărbat iubit mai târziu nu s-a ridicat la înălțimea lui.
Pentru că tatăl ei era mai mereu plecat cu caii, Beryl a crescut aproape singură, înconjurată de angajații africani ai fermei. A crescut sălbatică, desculță, liberă de convențiile unei copilării englezești — „o lume fără ziduri”, cum avea să o numească mai târziu. Prima ei limbă a fost swahili, nu engleza. A petrecut ani alături de triburi, de animale, de natură. A fost singura femeie albă admisă să vâneze alături de războinicii locali, mânuind cu aceeași îndemânare sulița și pușca. Sensibilitatea ei era, în multe privințe, mai africană decât europeană, iar relațiile cu oamenii locului erau bazate pe respect, nu pe superioritate.
Când tatăl ei a adus o guvernantă, pe doamna Orchardson, Beryl a respins-o din instinct, mai ales după ce aceasta a devenit amanta lui. A preferat să trăiască într-o colibă de lut sau într-o casă separată. Singura legătură acceptată a fost fiul guvernantei, Arthur, prietenul ei din copilărie, devenit ulterior jocheu.
De mică a avut o afinitate extraordinară pentru cai, o capacitate rară de a calma animalele dificile. A fost prima femeie licențiată ca antrenor de cai în Kenya și în Anglia. Ca adult era aproape de 1,80 m, blondă, cu o siluetă de manechin. Deși crescută ca un băiat, avea un gust rafinat pentru parfumuri, creme, haine impecabil croite; pantalonii perfect tăiați și cămășile de mătase i-au devenit semnătură. Avea puține prietene — iar cele care existau, precum Karen Blixen, o tratau mai mult ca pe o fiică rebelă decât ca pe o egală.
Beryl a fost căsătorită de trei ori, fără succes. Prima oară chiar înainte de a împlini 17 ani, cu un fermier mult mai în vârstă. Infidelitățile ei constante și incapacitatea de a se adapta la viața domestică au sabotat fiecare mariaj. Singurul ei copil, Gervase, născut în timpul celei de-a doua căsnicii, a fost crescut de soacră; Beryl îl vizita rar și nu a avut niciodată o relație reală cu el.
Aventurile ei amoroase au făcut epocă: de la relații din Happy Valley Set până la o legătură riscantă cu Prințul Henry, Duce de Gloucester. Când soțul ei de atunci a amenințat cu un divorț scandalos, prințul i-a asigurat lui Beryl o rentă pe viață pentru a evita publicitatea. Dar, în spatele acestor episoade, adevăratele ei iubiri au fost Denys Finch-Hatton și Tom Campbell-Black. Cu Finch-Hatton, Beryl împărțea literatura, muzica, setea de libertate. Cu Campbell-Black împărțea cerul însuși. Pe amândoi i-a pierdut tragic. Denys a fost pasiunea ei romantică. Tom a fost iubirea matură și partenerul de destin, protector, mentor, prieten, partener de zbor.
Campbell-Black a fost cel care a format-o ca aviatoare. A învățat-o nu doar să piloteze, ci și să demonteze un motor, să citească hărți, să înțeleagă instrumentele. Beryl a strâns o mie de ore de zbor în 18 luni și a devenit prima femeie pilot comercial din Kenya. Zbura adesea fără radio, fără indicator de viteză, pe vreme dificilă, într-o epocă în care aviația era încă un experiment riscant. Transporta pasageri, salva piloți, făcea recunoașteri aeriene și zbura la orice oră, în orice condiții.
1936
În 1936, Beryl Markham a devenit prima femeie care a zburat solo și nonstop peste Atlantic, din est spre vest — direcția dificilă, împotriva vânturilor. A decolat pe 4 septembrie, a luptat cu turbulențe și cu un motor avariat, iar după 19 ore a aterizat forțat într-o mlaștină din Nova Scotia. Chiar dacă nu a ajuns la New York, reușita a fost uriașă. Ironia crudă a fost că încercase să-l impresioneze pe Campbell-Black, care murise într-un accident chiar înainte ca ea să se întoarcă în Anglia.
După moartea lui Campbell-Black, interesul ei pentru zbor s-a stins. A locuit un timp în California, a scris West with the Night (1942), apreciată de critici, dar ignorată de public. Memoriile au fost lăudate de contemporanul ei, Ernest Hemingway, care i-a scris editorului său după apariția cărții: „Ai citit cartea lui Beryl Markham… a scris atât de bine, incredibil de bine, încât pur și simplu mi-a fost rușine de mine ca scriitor… este, într-adevăr, o carte al naibii de minunată.”
Iată ce a scris Beryl despre cum a căzut pentru prima dată sub vraja cerului, ca tânără elevă de pilotaj:
„Am văzut cum un om poate fi stăpânul unei meserii și cum o meserie poate fi stăpâna unui element. Am văzut alchimia perspectivei reducând lumea mea, și întreaga mea viață, la boabe într-o cupă. Am învățat să privesc… Am învățat să rătăcesc. Am învățat ceea ce orice copil visător trebuie să știe — că niciun orizont nu este atât de departe încât să nu poți ajunge deasupra sau dincolo de el. Pe acestea le-am învățat repede. Dar cele mai multe lucruri au venit greu.”
Unul dintre cele mai greu de dobândit, dar și cel mai plin de răsplată, a fost gustul pentru singurătatea transcendentă a nopții — o specie diferită de singurătate, inaccesibilă pe pământ, chiar și în compania celor mai tăcute creaturi ale lui:
„Zborul de noapte peste ținuturi cartografiate, cu ajutorul instrumentelor și al radio-ului, poate fi o afacere solitară, dar a zbura în întuneric neîntrerupt, fără nici măcar recea companie a unei perechi de căști sau cunoașterea că undeva înainte sunt lumini, viață și un aeroport bine marcat, este ceva mai mult decât singurătate. Este uneori atât de ireal, încât existența altor oameni nici măcar nu pare o probabilitate rezonabilă. Dealurile, pădurile, stâncile și câmpiile sunt una cu întunericul, iar întunericul este infinit. Pământul nu este mai mult planeta ta decât o stea îndepărtată — dacă vreo stea luminează; avionul este planeta ta și tu ești singurul ei locuitor.”
În aceeași perioadă în care Antoine de Saint-Exupéry incuba ideile ce aveau să devină Micul Prinț și își folosea experiența de pilot pentru a reflecta asupra sensului vieții după nopțile din Sahara, Beryl scria:
„Pentru mine, deșertul are calitatea întunericului; niciuna dintre formele pe care le vezi în el nu este reală sau permanentă. Asemenea nopții, deșertul este fără margini, lipsit de alinare și infinit. Asemenea nopții, intrigă mintea și o conduce spre zădărnicie. Când ai zburat până la jumătatea unui deșert, trăiești disperarea unui om nedormit care așteaptă zorii — care vin abia când importanța venirii lor s-a risipit. Zbori la nesfârșit, obosit de un peisaj invariabil, iar când în sfârșit ești eliberat de monotonia lui, nu-ți amintești nimic deoarece nu era nimic acolo.”
Poate dacă ar fi scris despre viața ei sentimentală ar fi avut un succes imediat. Dar în memoriile ei a evitat complet viața sentimentală intensă și uneori devastatoare care i-a marcat existența. Nu apar bărbații care au contat, nu apar căsniciile, nu apare fiul, iar acest gol nu este întâmplător: Beryl a ales să lase lumii doar imaginea aviatoarei neînfricate și a copilului sălbatic al Africii. Vulnerabilitățile, contradicțiile și rănile personale au rămas în umbră, lăsând biografii să-i reconstruiască povestea.
În anii ’50 s-a întors în Kenya și a antrenat cai timp de două decenii, câștigând șase Kenya Derby. Dar finanțele au fost mereu punctul ei slab, iar în 1980 trăia aproape în sărăcie. Reeditarea memoriilor în 1983 i-a readus însă fama și o bătrânețe confortabilă.
Beryl Markham a murit pe 3 august 1986, la 83 de ani. O viață intensă, contradictorie, frumoasă și devastatoare — exact ca Africa pe care a iubit-o.
Vă recomand cu căldură să citiți “Zbor în jurul soarelui“, cartea care nu vă va lăsa să mâncați, să dormiți, să vă verificați telefonul. 🙂
surse biografice: Mary S. Lovell, Straight on Till Morning: The Biography of Beryl Markham. New York: St Martin’s Press, 1987 și Errol Trzebinski, The Lives of Beryl Markham. New York: W.W. Norton. 1993.
Citiţi şi
De ce nu ne putem opri să vorbim despre Gloria Steinem
Maria José, The May Queen – regina Italiei pentru o lună
Nu, nu toate femeile sunt c_rve. Unele sunt gheișe, hetaire, curtezane
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
