„Bună! Ce faci?” este un film a cărui apariție s-a anunțat ca „o gură de aer proaspăt” în cinematografia românească de după ‘89. Adevărul e că unii dintre noi s-au săturat de temele întâlnite în filmele de până acum, în care revoluția din ’89 este un „an zero” care împarte axa temelor din cinematografia autohtonă în două: înainte și după căderea comunismului. Am avut parte de filme care ne-au arătat cum s-a trăit în comunism și filme inspirate din viața de după comunism. Unele dintre ele își merită toate laudele, dar era timpul ca cineva să schimbe registrul. Dramele pe temă socială și-au epuizat resursele de farmec. Alexandru Maftei ne propune altceva. Dacă e bun sau rău, e discutabil, și cel mai important, e lipsit de importanță.
De pretutindeni se aud nemulțumiri legate de industria de film românesc, cum că regizorii fac filme numai pentru atenția criticilor și premii la festivaluri, că în cinematografe fluieră vântul a pagubă și publicul e dezinteresat, că se investesc bani care nu se recuperează. Ce să mai vorbim de profit? Ca într-un cerc vicios, la rândul lor, producătorii se tem să verse bani într-un film care să ruleze cu sălile de cinema goale, regizorii sunt puși în situația de a gândi un film cu buget redus, actorii sunt prost remunerați, și așa mai departe. Aceeași poveste tristă, valabilă în orice ramură a culturii autohtone.
Toate lamentările legate de industria de film românesc sunt false probleme. În primul rând, în Romania nu se poate vorbi despre o industrie de film. Nu avem un număr considerabil de filme turnate anual, în care să se investească o anumită sumă, și care, în urma încasărilor, să recupereze investiția și să genereze un profit. Pentru asta avem nevoie de un număr notabil de filme care să vândă și să formeze scheletul unei posibile industrii. Rețeta de afaceri hollywoodiană e un exemplu pe care ne încăpățânăm să nu îl urmăm. Și rău facem. Căci unde există industrie, există segmente de piață, există categorii de publicuri bine definite și există posibilitatea de a face și filme de duzină dar și filme de calitate cu bugete consistente.
„Un film pe care să-ți facă plăcere să-l vezi”
Acesta este filmul pe care regizorul Alexandru Maftei și l-a propus să îl realizeze și a reușit, după părerea mea. „Bună! Ce faci?” este o comedie romantică despre Gabriela și Gabriel, doi soți care s-au plictisit unul de altul după 20 de ani de căsătorie. Încercând să scape de monotonie, aceștia descoperă chat-ul pe internet, unde fiecare dezvoltă, în secret, o relație extraconjugală virtuală. Fiul lor, Vladimir, bănuind că parinții lui se înșală reciproc, încearcă să profite de această situație, cerându-i mamei sale să-i cumpere un computer în schimbul tăcerii față de tatăl său. Ceea ce Gabriela și Gabriel nici nu bănuiesc este că amanții de care s-au îndrăgostit nebunește pe net sunt chiar ei doi.
N-am știut la ce să mă aștept de la acest film. Întotdeauna mi-a plăcut să pătrund în lumea unui film fără nicio prejudecată vizavi de intenția regizorului, pe care am consultat-o mereu doar după vizionarea creației sale. „Bună! Ce faci?” m-a surprins într-un mod deosebit de plăcut. Este o poveste naivă, care ți se derulează în fața ochilor cu farmecul unui basm, o poveste care m-a făcut să pic pe gânduri și să-mi pun multe întrebări.
Ce este căsnicia până la urmă? Ce se întâmplă atunci când pasiunea moare dar iubirea rămâne încă in picioare? Ce este moral și ce nu este moral în dragoste? Ce contează mai mult, intenția sau finalitatea? M-am simțit extraordinar de bine în noaptea aceea, gândindu-mă la toate acestea. A doua zi, căutând să aflu ce intenții a avut Alexandru Maftei cu filmul ăsta, n-am putut decât să-l felicit în sinea mea, căci a reușit să îmi transmită mai mult decât și-a propus, chiar dacă pe alocuri anumite elemente au fost trase de păr.
Mi-am propus să fac un film de dragoste. Un altfel de film românesc. Pe care să-ți facă plăcere să-l vezi. O poveste universală frumoasă, filmată inedit și ritmat, jucată cu căldură și umor. Îmi doream un film în care muzica să fie foarte prezentă și specială. Am vrut să invoc puțin magia cinematografului – atât de lipsită în ultima vreme pe la noi. Nu cred în filmul elitist și nici în cel comercial. Dar cred că spectacolul cinematografic nu înseamnă numai filmul de pe pânză, ci și publicul din sală.
Aşadar… Bună! Ce faci pentru filmul românesc? Du-te la cinema :).
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
