Cafeaua ta s-ar putea să aibă 9 ani!…

Catchy

20 June 2016

Ce ne-am face noi fără cafea?… Nu, acest text nu este încă o odă închinate licorii fără de care dimineţile nu ar avea strălucire, iar mintea noastră şi-ar prelungi letargia până după prânz, deşi sunt dependentă de cafea şi, prin urmare, nu am răspuns la întrebarea de mai sus. De aceea, nu renunţ la cafea, chiar dacă recent am aflat că există mari şanse ca boabele din care a fost făcută cafeau pe care o beau în timp ce scriu să aibă o vechime de câţiva ani, poate chiar şi 9. Ce să mai, dacă ar fi fost copil, acum era în clasa a III-a, iar dacă ar fi fost căţel, era deja bătrân…

După ani în care boabele de cafea au fost depozitate din cauza condiţiilor dure de pe piaţa cafelei, acum depozitele se golesc. Iar cu cât este mai atractivă oferta de preţ, cu atât cafeaua este mai veche.

cafea

Piaţa de cafea arabica s-a blocat în 2013, dar acum preţurile au mai scăzut, iar cumpărătorii preferă boabele mai vechi, fiind foarte ieftine, după cum scrie The Wall Street Journal. Anul acesta, până la sfârşitul lunii mai, 18% din cafeaua certificată avea trei ani vechime, spre deosebire de 11% în mai 2013.

Această cafea veche nu ajunge totuşi în cafenelele cunoscute – pentru că preparatele acestora şi-ar pierde savoarea – însă ajung în cafelele instant, în hoteluri şi alte instituţii în care se găsesc automate de cafea. De asemenea, boabele vechi sunt combinate cu cele mai noi şi prăjite mai mult pentru a recupera din gustul şi aroma pierdute.

Desigur că informaţiile acestea ne pun pe gânduri. Mai iau o gură de cafea. Pe de o parte, îngrijorată de vechimea ei, pe de alta, uşurată că Organizaţia Mondială a Sănătaţii a anunţat că nu există dovezi concludente cum că băutul cafelei ar fi cancerigen, aşa cum anunţase iniţial The International Agency for Research on Cancer (IARC). Ba, dimpotrivă, se pare că ar reduce riscul dezvoltării anumitor tipuri de cancer, conform unor studii. În schimb, consumul de băuturi foarte fierbinţi (65 de grade Celsius sau mai mult), da, este posibil cancerigen (cancer de esofag), aşa cum au demonstrat mai multe experimente pe şoareci şi şobolani, deşi şi aici dovezile sunt limitate.

Ok, atunci, cum prudenţa nu strică, îmi voi bea cafeaua (nouă sau mai puţin nouă)… cu gheaţă!



Citiţi şi

„Crede și nu cerceta!” e o mare minciună

Ne mai uitam mult ca proștii?

Victor Velculescu și biopsia lichidă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
590 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro