Călin Farcaş, din Brașov, aștepta un transplant de plămâni de doi ani. Printr-un efort uriaș și o solidaritate admirabilă, reușise să strângă 200.000 de euro, bani mulți, pentru operația în străinătate. Unde n-a fost primit, pentru că nu existau protocoale, nu eram acceptați că nu am contribuit cu organe la banca europeană și tot așa. Iar în țară, știm, se moare cu zile.
L-am văzut într-o filmare în care spunea că nu mai are timp să aștepte până va face statul ceva pentru el. Statul n-a făcut, timpul lui s-a terminat. Nimeni nu se simte responsabil. Ministrul Sănătății a exprimat niște păreri de rău. Care le vor ține de cald părinților lui Cătălin tot atât cât îi va ține țărâna fiului lor. “Poate trebuia să fi făcut mai mult, mai devreme…” Poate trebuia să faceți totul mai repede. Toți cei care îl aveți șef pe cel care își cerea iertare de la “miile de români care stau în pușcării”.
Rămânem, condamnați, țara în care se moare cu zile. În care, și cât suntem în viață, majoritatea nu trăim, ci supraviețuim. Dar am putea ieși din paradigma fatalistă a Mioriței și să dăm un sens acestei morți premature. Călin Farcaș merită înmormântarea secolului. Un milion de oameni. Să se vadă de pe Lună. Și poate și la cei care ne conduc fără menajamente spre gropile pe care ni le săpăm singuri. Doar pentru că nu ne rupem odată din timpul nostru pentru a schimba ceva. Ireversibil.
Drum lin spre lumină, plecatule prea devreme dintre ai tăi! Spune-le celor de la Colectiv că nimic nu s-a schimbat. Iertați-ne și rugați-vă pentru noi să ne înțelegem imnul în ceasul care pentru tine n-a mai venit.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
12 mai 2025, la ora 19:55, Lună Plină în Scorpion (horoscop)
Bryan Johnson, capitolul doi: când sănătatea devine algoritm
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
