Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Când am îndrăznit

13 April 2020

Întâlnirea cu tine a însemnat începutul unei transformări precipitate, intense, vertiginoase. Tu mi-ai rupt lanțurile, tu m-ai eliberat. Totuși am continuat în aceeași poziție încătușată pe care mi-o însușisem atâta amar de vreme. Lanțurile dispăruseră, dar urmele lor le simțeam încă vii, împovărătoare, sângerânde.

Nu știam aproape nimic despre tine și nici nu mă grăbeam să aflu. Nu era dezinteres. Aveam sentimentul că am avea tot timpul înainte, deși știam că misiunea ta se va încheia curând și va trebui să pleci. Voiam doar să fiu în preajma ta, îți căutam compania, cu tine mă simțeam liberă să fiu eu și să vorbesc despre orice. Păi, tocmai de asta, că nu aflasem cine ești, am îndrăznit să te abordez așa îndrăzneț. Îndrăzneala fiind o calitate nespecifică mie, deși puținele momente de îndrăzneală se dovediseră cele mai strălucite din viața mea. Și de data asta a fost la fel.

Simțeam că mă asculți și asta îmi era de ajuns. Totul decurgea simplu, firesc, lin. Era ceea ce-mi lipsise atât de mult în ultimul timp. Era în mine atunci mult zbucium, agonie, tumult. O stare care n-o mai suportam, care mă chinuia și care refuza să treacă.

Tu îmi alungai neliniștile și îmi redai pacea. La fiecare întâlnire îmi scoteai bucăți de lanț care îmi acopereau toată făptura. Și o făceai atât de imperceptibil, încât nu sesizam ce mi se întâmpă. Aproape că mă obișnuisem cu lanțurile, deși îmi îngreunau foarte mult existența, căutam să uit că le port. Deveniseră una cu mine. Speram să scap într-o zi de ele, dar această zi o presupuneam tare îndepărtată. Credeam că va fi nevoie de daltă, eram pregătită să suport durerile descătușării. Nu știam că descătușările pot fi atât de nebănuite, atât de potolite, atât de delicate.

Tu ești omul care m-a reînvățat cum e zborul după ce acumulasem atâta plumb în mine. Tu m-ai vindecat fără să știi că o faci, iar eu fără să o înțeleg. Simțeam un gol în mine, mă încerca o stare inexplicabilă de pierdere, pleca din mine ceva definitiv fără a lăsa rămășițe. Mă înfioram. Murea în mine o iubire suferindă, dureroasă, apăsătoare. Murea ca să lase loc unei alteia să înflorească. O iubire care mă făcea să redescopăr gustul bucuriei demult uitate.

Guest post by Clara

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

V-a fost dat să iubiți pe cineva vreodată cu toată ființa?

Vreau să par tare și oarecum indiferentă, când te iubesc ca o nebună

Tipul acela şarmant de care te îndrăgosteşti la prima vedere, de proastă ce eşti

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro