Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Când iubești prea mult, nu poți…

27 March 2014

Lorena LupuMă uit la mine în oglinda retrovizoare. Nu înţeleg ce caut în această maşină, cu acest om. Îi arunc şi lui o privire: modul în care schimbă staţiile de radio, înjurându-le pe fiecare în parte, e atât de atipic pentru cineva ca el.

—Unde ne ducem?

—Nicăieri.

—Nu, serios, unde ne ducem?

—Nu, serios, habar nu am. Pur şi simplu, am simţit impulsul de a te lua aşa, pe sus, şi de a pleca undeva.

Nu ştiu ce să-i răspund. Că nu mă aşteptam la una ca asta? Ar fi fost o minciună. Că ştiam că îmi coace ceva? Şi asta ar fi fost o minciună, habar nu avusesem că îmi mai acordă atenţie. Singurul adevăr era acela al prezenţei noastre într-un cartier mărginaş, singuri în noapte, după geamurile fumurii.

—Voiam să fim singuri, îmi spune.

—Voiam să fim singuri, îi spun.

Se apleacă spre mine şi mă sărută. E mult spus că mă sărută; abia îşi atinge buzele de ale mele. Ne trece pe amândoi acelaşi fior; stomacul mi se contractă, nu mai pot respira.

—Mi-a fost dor de tine.

—Cum adică „ţi-a fost dor de mine”? Ne vedem destul de des. Încă…

—Nu ne vedem aşa cum mi-ar plăcea să ne vedem.

iubiți

Îl îmbrăţişez, îmi lipesc nasul şi fruntea de gâtul lui; mă trage spre el şi mă ţine strâns, de parcă ar vrea să se absoarbă prin porii mei. Şi ne oprim. Parcă şi timpul se opreşte. Ne respirăm unul pe altul, ca doi aurolaci.

—Dacă am fi într-un film, aici s-ar face fade-out, în timp ce el ar trage-o deasupra lui, şopteşte cu buzele lipite de gâtul meu.

—Dacă am fi într-o carte, aici te-ar suna cineva şi ar trebui să pleci urgent, răspund. Îi ating fruntea fierbinte cu bărbia. Alt contact care ne scurtcircuitează pe amândoi.

—Abia acum înţeleg dragostea platonică, spune el, râzând crispat. E genul de dragoste în care oamenii sunt mult prea copleşiţi unul de celălalt pentru a se putea f**e.

Fragmentul este din cartea Dona Juana, capitolul  „Where the Streets Have No Name” .



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Winston Churchill

Un bou care merge la curve

Ia-ţi acum sărutarea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,642 views

Your tuppence

  1. MIRELA BARON / 27 March 2014 9:48

    WOW … MAI CINE STIE SA NAREZE EMOTII APAI STIE ! NU SE INCURCA

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro