Cântecul de lebădă al lui Navalnîi?

26 January 2021

Despre filmul ”Un Palat pentru Putin. Istoria celei mai mari șpăgi”

Îmi pare rău că textul e lung, dar detaliile merită timpul vostru, în plus, nici filmul nu e prea scurt.

Era ultima zi a anului 1999. Ora 23.59. Toată lumea sărbătorea Revelionul. Cu câteva secunde înainte ca Rusia să intre în ultimul an al mileniului, președintele Boris Elțin anunța la televizor ceva ce a schimbat istoria lumii.

Că el nu mai poate conduce țara, că lasă cârma în mâinile lui… Vladimir Vladimirovici Putin. Înainte ca Elțin să îl aleagă succesor, Putin era doar un funcționar din administrația prezidențială. Unul important, dar aproape necunoscut publicului.

De ce a fost ales Putin? Chestiunea asta a fost explicată în felul următor de opoziția rusă.

Tradiția nescrisă a schimbării puterii în Rusia spune că fostul conducător, inclusiv urmașii lui, sunt fie anihilați, fie rămân fără averi și statut. Președintele era bolnav, în vârstă, la capătul puterilor, iar familia Elțin (fiicele lui Boris Elțin) a avut încredere în Putin. Încredere că după preluarea puterii nimeni nu se va atinge de ”familie”.

Nu știm dacă aceste explicații sunt adevărate, știm doar că primul decret semnat de Putin în calitate de președinte acorda ”garanții” lui Elțin și întregii sale familii.

Au trecut mai bine de 20 de ani din acel moment. Vladimir Putin a reușit să se mențină la putere și nu dă semne că ar putea să plece.

Astăzi Rusia este pe locul 149 din 180 de țări la capitolul Libertatea presei. Organizația ”Reporteri fără frontiere” explică poziția atât de proastă, la granița cu dictaturi precum Coreea de Nord: au fost uciși ziariști critici puterii, au fost desființate instituții de presă, statul controlează ”televiziunile federale”, iar opoziția nu are acces la televiziuni ca să-și transmită mesajele către cetățeni.

În aceste condiții, jurnalismul critic, dar și opoziția au ”emigrat” în online.

Pe internet și-au găsit public jurnaliștii care au fost dați afară din televiziuni, ziare și alte instituții de presă.

Opoziția folosește online-ul ca pe o tribună relativ liberă. Spun relativ pentru că internetul este într-un continuu proces de reglementare.

Cel care a înțeles cel mai bine puterea internetului a fost Navalnîi. Acesta era înainte de 2011 un politician neînsemnat dintr-o formațiune politică numită Yabloko (Măr), făcând parte dintr-o opoziție în derivă, fără un lider răsărit.

Avocat, jurnalist, politician, economist – Navalnîi a făcut ceva ce l-a scos în evidență. A legat politica de jurnalism. De jurnalismul de investigații, mai exact. În 2011 a creat o instituție numită FBK/Фонд борьбы с коррупцией(Fond Baribî s Karupției – Fondul luptei împotriva corupţiei).

În timp ce alți politicieni se scăldau în anonimat, Navalinîi a început să fie tot mai cunoscut datorită activității sale ”jurnalistice” de investigație. Cu echipa sa de 40 de oameni a început să filmeze și să prezinte acte de corupție din Rusia. Succesul a fost răsunător.

Bine făcute, bine documentate, excelent scrise, dar și prezentate de charismaticul Navalnîi, filmele de investigații ale politicianului blogger sau bloggerului politician au devenit hituri pe YouTube. În trending, cum ar veni.

În comunicările publice, puterea de la Kremlin, prin gura unor oficiali, i-a refuzat calitatea de politician lui Navalnîi. I-au spus “blogger neimportant”, ceea ce a creat un festival de glume și Meme pe runet (internetul rusesc). Cea mai populară îl arată pe Navalnîi în diferite ipostaze, arestat, pus la pământ, în spital, pe targă sub care apare textul ironic: “bloggerul care nu interesează pe nimeni”.

Umorul a jucat un rol esențial în investigațiile “jurnalistice” ale lui Navalnîi. Acesta și-a presărat textele cu glume, curiozități, paradoxuri, detalii amuzante și picante din viața politicienilor pe care ”i-a investigat”. Acest lucru a atras nu doar public serios, interesat de politică. A venit și publicul tânăr, dar și așa-numitul public de coafor, care este mai interesat de poveștile de budoar decât de actele de corupție.

În ciuda faptului că în articolele, filmele de investigație ale FBK s-au strecurat anumite greșeli de documentare, anumite erori factuale, producțiile au reușit să câștige nu doar interes general, ci și o doză mare de credibilitate. Navalnîi și-a obișnuit publicul nu doar să povestească despre vile, avioane, yachturi și multe alte proprietăți, ci să spună de unde a făcut rost de informații.

Ce face? De pildă, arăta pozele celor care l-au urmărit în avion, apoi vine cu explicații detaliate despre cum a ajuns în posesia lor. E ca Hercule Poirot care îi adună pe toți cei implicați într-o crimă și le spune cum l-a demascat pe făptaș. E spectaculos.

Apropo, Kremlinul nu a negat că Navalnîi a fost urmărit de KGB/FSB, ci doar a dat altă semnificație: că ăia îl apărau.

Un detaliu curios, cele mai de succes filme ale lui Navalnîi au fost până de curând despre suita lui Putin, deși a scos și ceva chiar despre președintele rus.

On vam ne Dimon (Nu e un simplu Dimon) – 40 de milioane de vizualizări pe YoTube, despre averea și palatul lui Dmitri (Dimon) Medvedev.

Chaika – 15 milioane, despre Iurii Chaika, averea procurorului general al Rusiei.

Miliardele secrete ale premierului Mișustin – 12 milioane de vizualizări pe YouTube, despre premierul Rusiei.

Au venit apoi două investigații făcute în colaborare cu jurnaliști străini. Ambele despre tentativa de otrăvire și care au fost urmărite de 24, respectiv 25 milioane de utilizatori.

Am ajuns și la ultimul film. Cel despre Putin.

”Un Palat pentru Putin. Istoria celei mai mari șpăgi” a făcut 82 de milioane în numai 5 zile. Pentru comparație, Rusia are o populație de aproape 145 de milioane.

O altă comparație. De data asta cu Netflix. “Extraction”, un film lansat în 2020, a atras 99 de milioane de vizualizări. Dar nu în 5 zile, ci în patru săptămâni.

Filmul lui Navalnîi ne prezintă o proprietate uriașă din Rusia, de pe litoralul Mării Negre, cam pe aceeași latitudine cu orașul Constanța, doar că pe malul opus. Navalnîi leagă proprietatea de numele lui Putin și prezintă dovezi prin care teritoriul gigantic ar aparține președintelui Rus.

Fără să-i știrbesc din importanță, trebuie să fiu corect cu voi și să vă spun că multe informații nu sunt noi. Nu este prima dată când ”Palatul lui Putin” este “atribuit” lui Putin.

Găsim și chestii noi. De pildă, Navalnîi a prezentat imagini din dronă, a arătat poze din palat și din “acareturi”. A venit cu documente care arată luxul, opulența și prețurile mari pentru unele obiecte cumpărate.

Iese în evidență periile de toaletă care ar fi costat 700 de euro bucata. Peria de toaletă a devenit un fel de simbol al protestelor.

Filmul are două ore. Este greu să vă spun tot ce apare acolo. Îl puteți vedea, are subtitrare în engleză.

O să vă mai explic câteva lucruri.

Investigația lui Navalnîi este o compilație a multor informații publicate deja, dar pe care nimeni nu le-a adunat cu atâta migală.

Navalnîi a reușit să explice extrem de bine totul. În stilul său, desfășurând un puzzle în stilul Agatha Christie.

Navalnîi s-a folosit de ”deplasarea” sa în Germania pentru a citi arhiva cu activitățile lui Putin de “funcționar” KGB și a scoate în evidență prieteni vechi ai lui Putin, în prezent persoane cu mare influență.

Navalnîi a prezentat schemele prin care, susține el, banii ajungeau de la oligarhi în conturile lui Putin. Cu șpaga uriașă astfel adunată și-ar fi construit palatul și toată proprietatea, care ar avea printre altele, teren de hochei, două vinării, heliport etc.

Ar mai fi ceva de adăugat. Umorul. În loc să-l facă pe Putin să pară un despot, Navalnîi râde de el. Îl aruncă în derizoriu. Ironizează mobila de Țar și cum arată dormitorul, piscina.

Una din glume care a făcut carieră în runet prezintă niște declarații imaginare: Peskov (purtătorul de cuvânt) spunând că acesta nu este palatul lui Putin, iar Putin, din spatele lui Peskov, spunând: ”iar mobila este frumoasă, nu este lipsită de gust”.

Unul din jurnaliștii fruntași ai internetului rusesc, Alexei Pivovarov, spune că aceste glume îi fac pe ruși să nu le fie frică de Putin. Ironia, sarcasmul șterg alura de Mascul Alfa pe care și-a cultivat-o președintele rus.

Nu știu dacă este așa. Cert este că protestele de sâmbătă au fost cele mai mari din Rusia ultimilor 20 de ani. Despre asta în alt text.

Să închei cu filmul lui Navalnîi.

Acesta a fost publicat când opozantul era deja în închisoare în Rusia. Un moment mai bun nici că se putea. A căpătat vizibilitate instantaneu.

Filmul este încărcat și de o simbolistică mare. După ce ani la rând i-a luat în vizor suita, Navalnîi a ajuns acum la Țar. Ceea ce l-a făcut și mai urmărit.

Am spus că este ultimul film, ultima investigație a lui Navalnîi. Dar nu am vrut să sune așa de fatalist. “Ultimul film”, în sensul că este recent.

Legat de întrebarea din titlu. O legendă veche spune că lebedele cântă foarte frumos chiar înainte de a muri. Poate părea cinic, dar rușii se întreabă dacă după acest film Navalnîi va supraviețui în închisoare? Este închisoarea în care s-au produs câteva ”accidente mortale” suspecte. Cineva nu și-ar fi putut suporta soarta și și-au luat zilele, altul a căzut pe trepte…

Pe Vitalie îl găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Salutări de la sfârșitul lumii

Cangrena în plic

Școala online e o soluție temporară, dar e școală. Nu apă de ploaie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro