Carnea o să ne sufoce!

10 July 2016

Consumul de carne, și mai ales din cea roșie, de bovine și ovine (porcii şi păsările contribuie cu doar 10% la emisiile totale de gaze) pare să amenințe serios planeta prin poluarea masivă a mediului cu dioxid de carbon rezultat în procesul de creștere și prelucrare. Oamenii de ştiinţă prevăd că doar emisiile de dioxid de carbon din agricultură pot aduce omenirea în pragul colapsului în 2050. Sună înfricoșător, nu-i așa?

carne

Și noi, cei mai mulți, continuăm să mâncăm carne. Deși știm următoarele:

1. Creşte riscul de a dezvolta cancer; OMS a declarat carnea procesată ca fiind cancerigenă – creşte riscul producerii cancerului de colon şi a cancerului rectal. Studii desfăşurate în Anglia şi Germania au arătat că vegetarienii au cu 40% mai puţine şanse de a dezvolta un cancer – formele cele mai des întâlnite fiind de sân, prostată şi colon.

2. Creşte riscul de boli de inimă şi diabet (din cauza colesterolului şi a grăsimilor saturate). Cei care au o dietă pe bază de carne au 22% mai multe şanse să facă diabet.

3. Consumul de carne împiedică menţinerea greutăţii ideale – omnivorii sunt de trei ori mai predisuşi la obezitate decât vegetarienii.

4. Otrăvirea cu mâncare – E. Coli, Salmonella şi Campylobacter se găsesc mai ales în carnea animalelor şi provoacă anual 76 de milioane de îmbolnăviri şi 5000 de morţi în SUA.

5. Poate provoca disfuncţionalităţi erectile – carnea şi lactatele încetinesc fluxul sanguin nu numai înspre inimă. 90% din problemele de erecţie au cauze fizice şi nu psihice (colesterol ridicat, obezitate, diabet, cancer de prostată sau inflamaţii, dezechilibre hormonale).

6. Majoritatea felurilor de carne conţine hormoni – proveniţi mai cu seamă din alimentaţia animalelor, dar şi hormonii care se produc în momentul morţii violente a acestora.

7. Rezistenţa la antibiotice – animalele sunt tratate cu antibiotice pentru a rezista condiţiilor grele de viaţă, iar aceste antibiotice ajung în corpul nostru în urma consumului cărnii acestor animale. Astfel, creşte rezistenţa organismului la antibiotice. Pe de altă parte, abuzul a dus la apariţia unor bacterii rezistente la gama de antibiotice cunoscute.

8. Creşte riscul de a muri mai devreme – Speranţa de viaţă a vegetarienilor este mai mare. Vegetarienii bărbaţi trăiesc în medie până la 83.3 ani, comparat cu restul care au o speranţă medie de viaţă de 73.8 ani. În cazul femeilor, cifrele sunt 85.7 versus 79.6 ani.

Ei? Or fi destule relele?

carne

sursa foto ISTOCK/RYANJLANE

Naţiunile Unite iau în considerare posibilitatea introducerii de taxe suplimentare producătorilor şi vânzătorilor de carne, astfel încât preţul ridicat al acesteia să descurajeze consumul. Guvernele nu mai pot întârzia nici ele cu luarea măsurilor pentru limitarea emisiilor de dioxid de carbon, iar producătorii de mâncare nu vor fi excluşi. Totuşi, având în vedere cât este de importantă carnea, scumpirea acesteia poate provoca a adevărată revoluţie, chiar dacă o astfel de idee este vehiculată încă de acum 25 de ani.

carne 2

Consumul mediu de apă (exprimat în litri) pentru producţia unui kilogram de hrană

În SUA, agricultura consumă 80% din totalul de apă, iar pentru un kilogram de carne roşie este nevoie  de 48 de ori mai multă apă decât pentru echivalentul în legume.

Graficul de mai jos arată cum simpla reducere a consumului de carne micşorează considerabil emisiile de dioxid de carbon din agricultură, mai cu seamă în ţările dezvoltate, cu până la 29% per total, folosind estimările pentru 2050.

carne 3

China a luat deja măsuri. Această ţară consumă jumătate din producţia mondială de carne de porc şi mai mult de un sfert din producţia totală de carne. De asemenea, guvernul danez a recomandat ca toată carnea roşie să fie taxată, danezii fiind etic obligaţi să reducă consumul. Ţări precum Cehia şi Polonia au redus la jumătate emisiile de dioxid de carbon din agricultură. În schimb, în Brazilia au crescut cu 47% din 2000 în 2012, adică o creştere cu 150 milioane de tone de dioxid de carbon. Astfel că reducerea Estoniei de 58% între 2000 şi 2012, este lăudabilă, însă echivalentă cu doar 2000 de tone.

Per total, producţia de dioxid de carbon a scăzut foarte puţin din 1990.

carne 4

Astfel că, pe lângă introducerea de taxe – care ar reduce în primul rând accesul populaţiei sărace la produsele din carne -, reducerea consumului de carne se poate realiza şi prin ieftinirea dietei vegetariene, considerată de mulţi mai scumpă decât carnea. Iar asta înseamnă, indirect, un stil de viaţă mai sănătos. Experţii sunt însă îngrijoraţi: vor reuși să convingă populaţia de cât este de nociv consumul de carne pentru mediul înconjurător, nu numai pentru sănătatea fiecăruia în parte? N-ar trebui să fie greu, nu? Tu ai renunța la carnea roșie?

Să-ți mai spunem ceva…

Cercetătorii de la Harvard au urmărit timp de 28 de ani alegerile alimentare a mai mult de 121.000 de adulţi. Concluziile: oamenii care consumă zilnic aproximativ 100 de grame de carne roşie au cu 13% mai multe şanse să moară de boli de inimă sau de cancer, iar consumul zilnic de carne procesată ridică riscul unei morţi premature cu 20 de procente. Sigur că există și păreri care susțin consumul de carne macră pentru proteine, zinc, potasiu și vitaminele B. Dar mai multe sunt cele care spun că nu doar carnea roşie este nocivă, ci orice fel de carne, procesată sau nu, provenită de la animale/păsări hrănite organic sau nu.



Citiţi şi

Carnea roșie în dieta femeilor: plăcere, pericol sau pretext?

Un dar care va schimba viața a milioane de oameni de anul acesta și până la sfârșitul timpului

50 de fete din opt sate au participat la Tabăra fetelor neînfricate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro