Catchy W

Plecând de la documentarul The Age of Stupid, eseul urmărește mecanismul prin care am ratat, cu bună știință, salvarea: nu din lipsă de date, ci din refuzul adevărului și din cultul profitului. Criza climatică devine decorul epocii, iar omul „conectat” – mai vulnerabil la manipulare decât oricând.

Promit să te fac bine – exerciții clare pentru a descoperi ce crezi despre tine, despre iubire și despre lume, dar și exerciții de rescriere a acestor credințe, adaptate atât minților creative, cât și celor orientate spre logică.

Am văzut recent documentarul Love+War, despre Lynsey Addario, o femeie extraordinară, care a dus foto-jurnalismul la nivel de artă (tristă și atât de necesară artă).

William Butler Yeats a iubit-o pe Maud Gonne timp de decenii, fără să o poată avea. Din această tensiune s-au născut unele dintre cele mai frumoase poeme ale secolului XX, dar și o lecție despre idealizare, timp și imposibilitatea de a trăi laolaltă două vocații absolute.

O reflecție personală despre de ce Feng Shui, horoscopul chinez și medicina tradițională chineză nu se potrivesc automat în spațiul românesc. Tradițiile energetice se nasc din relief, climă și ritm cultural: acolo, accent pe foc, mișcare, transformare; aici, pe pământ, contenție, maturare lentă și lucrul cu materia. Importul mecanic poate rămâne formă fără fond.

Un text despre falimentul educației media, impostura jurnalistică și succesul propagandei într-o societate obosită, agresivă și vulnerabilă la manipulare. De la „reportajul” cu cârnați la prime-time, la nostalgia comunistă ambalată în luminițe și sloganuri reciclate, propaganda nu creează prostia — o exploatează. Iar asta spune mai multe despre noi decât despre cei care o livrează.

Dacă Trump e simptomul unui sfârșit de ciclu, efectul lui secundar poate fi salut: o Europă obligată să se trezească, să-și coordoneze apărarea și să-și refacă reflexele economice. Între NATO care se clatină și o axă UE–Marea Britanie–Canada, România n-are luxul ambiguității: ori rămâne europeană, ori nu mai contează.

Ideea că lumea noastră a început în 1989 este comodă, dar falsă. România de azi vine dintr-o istorie mult mai veche, post-otomană și post-comunistă, în care modernitatea a fost adesea mimată, nu asumată. Textul pune sub semnul întrebării miturile tranziției și sensul real al libertății câștigate în decembrie 1989.

Dincolo de caricatura unui președinte grotesc, există ceva mult mai grav: o cultură a forței ieșită de sub control democratic. Documentarele momentului nu mai lasă loc de iluzii. Fascismul nu vine cu cizme lustruite, ci cu badge, arme și discursuri despre ordine.

În Uniunea Europeană, speranța de viață e estimată la 81,7 ani (2024). În România, 76,6 ani. Vestea bună cere un plan: locuire pentru autonomie, muncă mai flexibilă și comunități „age-friendly”. Între „pe baza statului” și „fiecare pentru ea”, există o cale realistă: infrastructură și alegeri făcute la timp.