Ce bine că a plecat cu alta!

Miriam Eugenia Soare

12 November 2015

miriam soareE pe gustul meu. Înalt, slab, atletic și râde cu toată gura. Cu poftă. Are un râs molipsitor. Nu e ce aș numi eu ca fiind un bărbat frumos, e chiar urâțel la chip. Are faţa aia de tocilarul clasei, căruia copiii îi spuneau „aragaz cu patru ochiuri” și care, la maturitate, are moacă de băiat bun, intelectual. Glumele zboară între noi. Râdem și ne privim în ochi. Pare atât de deschis, de sincer!

Mă invită la cafea. Spun da, fără răsuflare. Rămâne să ne întâlnim mai pe seară. Seara, într-un glas, convenim că mai bine ne plimbăm în parc. Mă simt ca o puștoaică. Îmi place omul ăsta. Îmi pare rău că se face târziu și trebuie să ne despărțim. Îl simt că și el ar vrea să mai stăm, dar mâine muncim. E antrenor de tenis. Adoră copiii. E divorțat. Răsuflu ușurată. Are un băiețel de doar trei ani. Deh, nimeni nu-i perfect. Și ușor, ușor, devenim de nedespărțit. Îmi place. Sunt mulţumită, liniştită. Când nu mai credeam că-mi voi gasi perechea, a apărut el. Doamneeeee, îți mulţumesc!

cuplu

Amândoi am fost înșelaţi, trădați, mințiți, părăsiți. Amândoi hulim acest comportament. Îmi povestește cum soția lui, când avea fiul lor doar șase luni, își dădea sms-uri de dragoste cu un alt bărbat. Cum ea îi scria amantului că va divorța și își vor clădi viitorul împreună, cu tot cu juniorul din dotare. Cum îi citea el mesajele către amant și cum plângea cu capul în pernă, așteptând cu răbdare ca amantul să o părăsească. Cum spera el că ea se va întoarce spășită, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Cum el s-a prefăcut în tot acest timp că nu ştie nimic, ca să nu creeze o situaţie fară ieșire. Povestea și-l vedeam că-l doare. Îl privesc uluită și-mi spun că așa un bărbat… mai rar. Și nu, nu mințea. Povestea era cât se poate de adevărată. Până la un moment dat, când, ea, soția, i-a cerut divorțul. Voia să fie liberă. Atunci el îi aruncă totul în faţă. Nu vrea, pe bună dreptate, ca ea să-l considere un fraier. Ea, nemernica, nu recunoaște nimic, în ciuda evidenței și a mesajelor pe care el avusese inspirația să le printeze și pe care acum, nervos, i le flutură pe sub nas. Ea neagă cu încăpățânare. El suferă ca un câine. Dar ruptura e inevitabilă. Nu au bunuri de împărțit. Dar au copilul. Copilul rămâne la ea. El, recunosc, este un tată minunat. Îl ia de trei ori pe săptămână și își petrec timpul împreună, ca băieții. Timpul acela e tabu. Sunt o femeie matură, fapt pentru care chiar apreciez asta la el.

Însă constat că, în fiecare zi, în fiecare seară, se șicanează reciproc prin sms-uri cu fosta nevastă. Îmi citește amuzat ce îi scrie ea și ce-i răspunde el. Ea îi cere lui doi lei din cei patru pe care i-a dat ea la farmacie, pentru picăturile de nas ale celui mic. Îl ceartă că el i-a mai cumpărat celui mic un balon și o mașinuţă, pentru că așa strică copilul și-l răsfață. El îi cere bonul de la casa de marcat, pentru picături… mă dor nervii. Dar mă adaptez. Încerc să nu mă amestec și să am răbdare. Îmi spun că nu va fi veșnic acest frecuș. Începem să ieșim împreună în parc, eu, el și cel mic. Mă străduiesc să nu-mi dau cu părerea la cum îl răsfaţă sau educă și mă concentrez să câștig simpatia copilului. Aș minți să spun că-mi doream să mă plimb prin parc cu un copil atât de mic, mai ales că ai mei sunt deja mari. Dar știi vorba aia, de focul cireșelor mănânci și cozile. În weekend-uri e complicat. Cu greu îl rup să dăm o fugă la mare, cu prietenii. Nu vrea să rateze sâmbăta dimineața pe care are dreptul legal, să fie clar, le-gal, să și-o petreacă cu copilul lui. Înghit în sec. Bătălia asta pe copil mă obosește. Se chinuie reciproc, iar copilul e monedă de schimb. E arma cu care se împung reciproc, plini de resentimente. El, când îmi vorbește depre copil, i se înlăcrimează ochii. Pune la îndoială iubirea și grija ei pentru copil. O consideră o nepricepută. Dacă strănută copilul, ea e de vină. E un capăt de țara. La fel zice și ea, dacă el aduce copilul de la plimbare fără fes pe cap, când afară sunt 26 de grade. Se fac discuții prin sms, interminabile.

Dar, în sfârșit, convin amândoi că weekend-ul următor, copilul să plece cu mama lui, la țară la bunici. El, tatăl, nu prea e de acord să-i fie dus odorul la țară, la bunici. Pentru că ăia, foștii socrii, sunt needucați și maneliști. Nici condiții nu prea au. Hrănesc copilul cu pui prăjit și alte măgarii. Niște talibani. Îmi spun în gând că din asta n-a murit niciun copil şi mă bucur sincer că prindem şi noi câteva zile de mare, împreună cu prietenii. Dar el e trist. E preocupat. Nu mai e nici vesel, nici comunicativ. Și, spre mirarea mea, e cu ochii numai în telefon. Îmi pare schimbat. Când pleacă să facă o baie în mare, îi iau telefonul și mă uit în el. Daaaa, știu. O să fiți oripilați. Ce gest reprobabil. Voi niciodată n-ați făcut și n-ați face asta. Mincinoșilor! Da. Eu asta am făcut. M-am uitat în telefonul lui și am constatat cum își scria pe net mesaje gingașe cu o altă femeie. O știam și eu de pe Facebook. O femeie care i-a făcut un copil unui musulman, iar ăla, inteligent, a mirosit ce „podoabă” e fata și n-a luat-o de nevastă. A preferat să-i dea doar pensie alimentară, copilului. O femeie draguță ca aspect, dar clar în căutare de întreținător. Dar nu e important cine e ea. Important este că el îmi face mie exact ce fosta soție i-a făcut lui. Mă înșală, mă minte. Mă trădează în fix același mod cum a facut-o fosta lui soție. Cu același tipar. Ce ciudați sunt oamenii. Bineînțeles, ca și fosta lui soție, el neagă evidența. Ne luăm „la revedere”. N-a fost să fie. Păcat.

Au trecut doi ani. Întâmplarea și numai întâmplarea mă face să traversez parcul prin care amândoi îi plimbam copilul. Și da, lumea e mică și întâmplarea pândeşte pe la colțuri. Îl văd venind pe aleea parcului, împingând cu râvnă un cărucior cu gemeni în el. Ne zâmbim. Ne oprim să schimbăm câteva vorbe. Îi urez să-i trăiască. Îmi mulţumește. Îl întreb ce-i mai face fiul. E bine. Crește. E la bunici la țară. Acolo unde el nu era de acord să meargă copilul nici în vizită. Fosta lui soție are și ea acum o fetiță și nu are timp şi pentru cel mic, spune el în zeflemea, de parcă el n-ar împinge căruțul cu doi copii în el. Constat că lacrimile și disperarea când se certau că-i curg mucii copilului, frecușul ăla nesfârșit, când se acuzau unul pe celălalt de iresponsabilitate, s-au stins. Copilul mult iubit si disputat e la țară, la bunicii maneliști. L-au lăsat la țară ca pe o mobilă uzată, atunci când în casa de la oraș îți cumperi o alta nouă. Îl privesc cu milă. În total, are patru copii.

Ce bine că a plecat cu alta. Nu era pentru mine. Nu mai e nici vesel, nici zvelt. E un resemnat, banal și ipocrit.

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Iubitule, tu mă…?

40 de ani, al treilea divorț

Luna nouă în Scorpion, 18 noiembrie 2017

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
33,674 views

Your tuppence

  1. Delia Pirga / 30 January 2016 13:43

    Frumos articol,o placere sa-l citesti
    multumim

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro