Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce DOR poate provoca o simplă fotografie!

20 June 2020

Rețelele de socializare ne mănâncă viața. Zilele și nopțile. Doar pentru faptul că măcar realizez ce înseamnă asta, consider că tot găsesc și ceva de bine. E adevărat că o oarecare dependență tot există. Informații, noutăți, prieteni și postări ale paginilor preferate. Intru de câteva ori pe zi (am dezactivate notificările); un scroll (hai, două!) la fiecare intrare, câteva minute și gata.

Ieri, la amintiri, mi-a apărut o poză pe care o postasem acum opt ani. Cu două fete cucuiete. Eram alături de „Pisicu’”, minunata mea prietenă, în curtea liceului, la Revederea de 25 de ani de la absolvire. Amândouă în uniformele de atunci, de când eram eleve. Așa cum dealtfel, tot amândouă am fost (cu aceeași ținută), la fiecare întâlnire de acest gen, de până acum. La cea de 10, 20, 25, 30… Mai sunt doar doi ani și urmează cea de 35. DOAR, dar câte nu se pot schimba în doi ani? De ieri, una dintre marile mele probleme este… uniforma. Ce mă fac?! Dacă nu o să mă mai încapă? Același mare stres repetitiv, din fiecare an premergător al așteptatelor și minunatelor revederi.

1986

2012

Revedere 2017

Ce DOR poate provoca o simplă fotografie… Nu cred că nu ați simțit vreodată așa ceva. E ceva omenesc. Nu doar românesc. Doar românesc e cuvântul care definește vibrația aceea dulce acrișoară din suflet. De fapt îl asemuiesc cu gustul bomboanelor „zozole” din copilăria fiicei mele. Care, la contactul puțin mai îndelungat cu organul fundamental al gustului dădeau naștere acelor bulbuci zgomotoși, care te gâdileau plăcut, intrigant și misterios în același timp.

Mă gândeam că mi-ar fi plăcut mai mult să fie păstrată scrierea cu â din a, doar pentru cuvintele derivate din român și România. Cred că astfel ni s-ar fi acordat o notă mai personală. Așa cum era în scrierea de atunci, pe vremea când purtam uniformele acelea. Dar se tot găsesc unii să tot facă și să desfacă reguli. În orice.

Tăiasem o vocală: A. Și acum, dacă renunț și la cea rămasă O? Rămân doar consoane. DR. Ce bine, că mi-am amintit! Rețeta mamei!

DOAR/DOR/DR.

Guest post by Crinela Pop

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Povestea lor are un început, dar nu este acesta

E ziua lu‘ tălică, Mițule!

Eu puțin căsătorită, el puțin căsătorit și amândoi puțin nefericiți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro