Cerşetor cu pretenţii

Liana Oprea

29 November 2012

Zilele trecute, veneam din centrul orașului după o zi de preumblări – plăcute, dar obositoare la urma urmei. Așa că înainte să trec strada spre apartamentele mele, o baie relaxantă și o canapea din acelea care te răsfață, m-am lăsat dusă de nas de vitrina cu merdenele a patiseriei din stația de autobuz. Merdeneaua e un foietaj cu poveste, povestea după-amiezelor de hoinărit pe drumul cel mai lung de la școală către casă, când mintea nu stătea să numere carbohidrații ci vrăbiuțele de pe sârma dintre stâlpi. Oricum, merdeneaua nu e porsonajul principal în poveste; este doar un fel de Iago al ei. Fiindcă dacă nu era merdeneaua, nu aveam ce povesti.

Știți cum arată o patiserie la care oameni grăbiți așteaptă la rând ca să-și potolească sumar foamea dintre două autobuze: la coadă se înșiră persoanele care vor să fie servite, iar când ajungi în față îți primești pateul flancat de vânzătoarea care ți-l întinde prin geam și cerșetorul care pledează să-i dai lui restul de la 10 lei. Cerșetorii sunt de mai multe feluri dar în povestea asta era o bătrânică. Diminutivul e chiar descriptiv, dintr-un punct de vedere, în cazul nostru, fiindcă baba în chestie era stafidită ca un măr vechi și ascuțită ca un țâr. Până și sprâncenele îi ieșeau din piele într-un unghi aricios, îngropând ochii mici și cețoși. Era dintre aceia care cerșesc tăcut, făcându-și clară intenția prin reducerea nefirească a spațiului personal care îi desparte de tine. Doar stătea acolo și privea îndeaproape.

Uneori cel care tocmai își primește dobrogeana simte nevoia să fie mărinimos – o mărinimie accesibilă, banală, pe care am experimentat-o și eu. De obicei femeile sunt cele care îi dau curs. Fata brunetă care era la rând a întins bani și a cerut o pâine, pe lângă dobrogeană – fiindcă o auzise pe femeia cu sprâncene țepoase că asta ar vrea. Bătrâna se codea, dar îi luceau ochii. I-au lucit într-un fel amestecat, răutăcios, confuz, a dezamăgire aproape. Apoi nu știu ce resort necunoscut sau doar întrezărit a făcut-o să înceapă a se căuta prin geantă – o poșetă la fel de antică și de respingătoare la vedere. Între timp vânzătoarea întindea pâinea pe geam. Tânăra care tocmai plătise pentru franzelă a devenit la rândul ei confuză. Stânjenită. „Ți-o cumpăr eu, mamaie, nu-i nimic”. „Nu, de ce” – se împotrivea bătrâna palmându-și intențiile, scurmând în adâncurile genții un timp în care ar fi găsit și proverbialul ac cu tot cu fân și căruță, dacă erau acolo.

Îi e rușine, mi-am zis – deși simțeam tot mai puternic nu stânjeneala ei, ci pe a tinerei care crezuse că face și ea o faptă bună dintre alea mici, care nu-s capete de țară. Scena avea puține dialoguri, dar asta nu o făcea mai puțin o scenă. Dintre acelea la care nu știi ce să spui, deși ești băgat până la gât în rol. Bruneta cu dobrogeana tăcea, fără să poată pleca de pe poziția din capul cozii, de parcă aștepta ceva. Un „mulțumesc”, probabil. O încheiere. Semnalul „Stop!” al regizorului. Însă regizorul era plecat în vacanță, și până la urmă a trebuit și ea să se urnească fără să-și capete finalul, după ce-a pus în sfârșit pâinea în mâinile bătrânei. „Mulțumesc” n-a venit niciodată. Nimic din atitudinea cele care ceruse, nu recunoscuse că cere și primise fără să pară că primește nu spunea „mulțumesc”. Odată dispărută tânăra din cadru, bătrâna s-a proțăpit în locul întâi al cozii, pe care înțelegeai că tocmai îl câștigase de drept, cumva. A întins pâinea înapoi pe cercul geamului și, cu siguranța omului care se târguiește cu negustorii la piață fiindcă el nu cumpără orice prostie, a spus: „Dă-mi alta mai prăjită, mai mare. N-ai alta??” Cortina.

Trebuie să recunosc că băbuțele au avut mereu un ascendent asupra mea. Poate pentru că o băbuță înseamnă o bunică pentru fiecare dintre noi. E greu să disprețuiești o băbuță, e greu să te superi pe o băbuță, unei băbuțe vrei să-i găsești toate scuzele din lume. Mai ales uneia care cerșește în fața patiseriei din cartier. Și întrebarea pe care iar ți-e greu să ți-o pui, deși perfect justificată, este „de ce?”. De ce e mai ușor să responsabiliezi un om care nu a trecut prin viață decât pe unul care se presupune că a avut parte de decenii lungi de experiențe care să-i aducă înțelepciune, discernământ, demnitate și celelalte atribute prin excelență umane? Să fie pretențiile în tandem exclusiv cu nevoia, cu „a nu avea, a cerși” (în sensul larg al termenului)? Poveștii nu-i găsesc morală, nu am vreo explicație. N-am putut s-o înțeleg decât până aici: uite cum poți să faci discriminare pozitivă și nici măcar să nu-ți dai seama.



Citiţi şi

Femeia din vest și femeia din est

Poveste din Vestul Şturlubatic

Când e iubire și când e obsesie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
807 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro