2 aprilie: o zi pentru oameni, nu pentru furnici

Liana Oprea

26 March 2015

În primii ani de viață, aveam o problemă: dacă mă trezeam din somnul de după-amiază și nu vedeam instantaneu pe cineva prin preajmă, eram convinsă că, în timp ce am dormit, au fugit cu toții și m-au lăsat să mă descurc singură prin lume.
Urlam până venea cineva, de regulă gâfâind a panică – cine știe ce pățise plodul.

Odată, să tot fi avut eu vreo 4 ani, mama a făcut imprudența să plece până la magazinul de la colț și să mă lase dormind. La etajul șapte, în blocul nostru aflat, față de prăvălie, dincolo de o intersecție destul de intens circulată.
Consecința a fost următorul dialog pe care l-a avut cu vecina de la coada la lapte:
– Doaaamnă, i-auziți ce mai plânge copilul ăla, săracu’, ce i-or fi făcut?
– Da, bietul copil…
Intermezzo – scurt moment de realizare și identificare a decibelilor plângăcioși (pentru cine nu știe, mamele au, încorporat, un dispozitiv care detectează în timp record amprenta vocală a odraslei.)
– A. E al meu.
Și dă-i și zboară cu sacoșele în mână, să nu m-apuce febra de la vociferat. (Mulțumesc, mami.)

Nu mai zic că m-am pierdut, altă dată, într-un magazin și am simțit că se dărâmă tejghelele pe mine. Ok, nu m-am pierdut. Dar așa am crezut și-am simțit pentru un minut sau două. Eram cu tata, pe care pe atunci îl vedeam cam cât Turnul Londrei de înalt și, scăpându-i nițeluș mâna dintr-a mea, am uitat să verific și pe verticală, să văd că mai e acolo.

Acum, o să sar grațios peste speculații – am fost un copil iubit, din câte îmi aduc aminte – direct la motivul pentru care am rememorat niște angoase timpurii.

spot-FOCUS

Spaimele copilăriei mele au fost închipuite. Din fericire.

Pentru unii părinți și copii, ele sunt crud de reale. Nu am cum să nu empatizez. Fiindcă știu, fie și în mică măsură, ce simte un copil pierdut în lumea mare. Pentru mine, doar emoția era autentică. Pentru copiii pierduți, e real și restul.

Povestesc toate astea fiindcă pe 2 aprilie există ocazia, pentru noi toți, să îndulcim realitatea.

rock by rock

Niște fete și băieți – 4 cunoscute trupe de rock, o școală de teatru, Asociația FOCUS (Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual) și alți oameni care vor și pot – au pus suflet peste suflet, chitară peste chitară, lumină peste lumină și au organizat Rock by Rock: un eveniment al cărui obiectiv principal e strângerea de fonduri pentru ca FOCUS să-și poată continua activitatea. Cel mai important, să poată susține mai departe funcționarea unicului număr de telefon național, non-stop și gratuit – 116 000 – care primește apeluri exclusiv în vederea consilierii și suportului în cazuri de copii dispăruți.

Inițiatoarea proiectului, Aura Dănciulescu, vocea trupei AURA, a apelat la scoala de actorie In Light, la trupele ce i se vor alătura în concert – Up to eleven, The R.O.C.K (tribute A.C./D.C.) și L.O.S.T. – și la alți artiști, jurnaliști și prieteni, pentru o seară în care ne vom distra cu folos. Toate fondurile strânse din biletele de intrare (15 lei), donațiile făcute în sală și ulterior spectacolului, plus cele din licitația de pe pagina evenimentului se vor duce către FOCUS.

Aura Dănciulescu, cunoscută pentru unii și drept ”The Rock Chick”, a ținut să spună, pentru cititorii catchy.ro:

Aura Dănciulescu”Femeile sunt un mare atu în orice domeniu, prin eleganță, organizare și simț artistic. Eu am fost și sunt o răsfățată a genului, fiind înca de la început încurajată și suținută de colegi. O dovadă a acestui fapt o face implicarea atâtor trupe și persoane publice de sex masculin în evenimentul Rock By Rock.
Vreau să le transmit cititoarelor că, în ceea ce privește această campanie de susținere a Centrului Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, rolul nostru, al femeilor, este de a sensibiliza societatea pe acest subiect, pentru ca mamele, femeile, și odată cu ele, tații, barbații, să se unească în aceasta frumoasă campanie, donând un bănuț, promovand cauza și fiind unul alături de celălalt.”

Am aflat de la Andreea Hâj-Adam că, după opt ani de activitate, FOCUS, asociația pe care o reprezintă, trece, din păcate printr-un moment critic pentru supraviețuirea ei financiară. Povestea spotului de promovare a organizației, spusă de Andreea, m-a impresionat. Clipul a fost de fapt un experiment: o fetiță a fost filmată stând singură pe bancă, într-o stație aglomerată de metrou. Deasupra capului fetiței, un afiș cu fotografia și semnalmentele ei. Mură-n gură, cum ar veni. Da, și nu prea. Timp de o oră, cât a durat filmarea cu camera ascunsă, niciunul din trecători nu a observat că puștoaica de pe banchetă e identică imaginii aflate cu 20 de cm mai sus, care anunța dispariția unui copil.

Nimeni nu s-a oprit să se întrebe ce caută în stația de metrou un copil singur, vizibil dezorientat. De acord, pentru cine gustă umorul negru, nici incidente de agresare nu au fost. Dar asta înseamnă doar indiferență. Și toată povestea m-a făcut să mă gândesc la furnici. Numai că furnicile parcă se mai ating din când în când cu antenele, în mersul lor grăbit. Iar noi nu suntem furnici. Suntem oameni. Iar joi seară, de la ora 20:00, în Silver Church, putem să atingem vieți.

Videoclipul-experiment al FOCUS, în stația de metrou:

Spotul evenimentului Rock by Rock:

ACTIVITATEA FOCUS ÎN CIFRE :

40 de campanii de informare a părinţilor şi copiilor au fost derulate de Focus în perioada 2007-2014
2541 de cazuri de copii dispăruţi au fost în atenţia Focus până în prezent din care 2470 au fost găsiţI
3000 de ore de consiliere acordate de Focus familiilor copiilor dispăruţi
3000 este numărul mediu de dispariţii de copii în România sesizate anual la poliţie
5000 de ore sunt donate anual centrului Focus de voluntari
65000 de postere şi fluturaşi cu fotografia şi semnalmentele copiilor dispăruţi au fost realizate şi distribuite de Focus în perioada 2007-2014
23000 de apeluri au fost primite de Focus pe linia de urgenţă pentru copii dispăruţi în perioada 2007-2014

Contul în care se pot face donații asociației FOCUS: RO 27 BRDE 445SV 711 7821 4450 (LEI), deschis la BRD Dacia.



Citiţi şi

Scrisoare către Freddie Mercury

De câteva zile aștept un semn de la tine

Andrei Pleșu despre Despacito

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,246 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro