Cine vrea să crească fetițe fericite?

Catchy

6 June 2017

Țin să precizez că nu o să vă zic eu ce să faceți sau cum să vă creșteți copilul (că, deh, am văzut că e o adevărată ofensă), ci o să punctez câte ceva din ce am reușit să înțeleg din mine și ce au încercat ai mei părinți să mă învețe de acasă.

Totul a pornit, așa cum e de așteptat, de la o discuție între câțiva tineri, viitori părinți, care suna cam așa: „- Pfai de mine, bă, îți zic: sper să nu fac fată, că m-am dus dracului!”. În continuare, aș fi vrut să intervin, dar poveștile despre puști cu lunetă, capcane de șoareci pentru eventuali pețitori și lacăte pe care doar bagheta lui Harry Potter le poate deschide m-au acaparat complet.

Păi, cum, bă, să nu calci tu în picioare demnitatea și încrederea fetii? Doar ești tac-su, nu?

fetita, fata balon

Dar mi-am dat seama că asta este doar 10% din cât de rău poate fi. Restul de 90 de procente țin cont de:

  1. Iubirea față de partenerul de cuplu la fel de mult ca înaintea apariției noului membru în viața voastră. Iubirea chiar schimbă tot, iar un copil care crește înconjurat de iubire, care are ca exemplu fericit părinții săi are mai puține șanse să ajungă în pat cu un dealer care, eventual, să-i mai tragă și câte una peste ceafă fiică-tii, așa, din „dragoste” (și dacă-i așa, puteți să fiți liniștiți – veți afla ultimii).
  2. Sentimentele, emoțiile și sexualitatea se exprimă, nu se reprimă. Știți fetele alea care zboară din p…anseluță în panseluță și ajung în pat cu 20 de bărbați într-o lună? Cel mai probabil provin din familii „bune”, cu un renume impecabil printre cunoștințele de vârsta a treia ale părinților, ținute într-o lesă socială, pe principiul „cu cât afli mai târziu la ce-s bune găurile alea dintre picioare, cu atât o să fii mai puțin curioasă”. Să mori tu?! Cu cât fetița înțelege mai mult despre ea, despre ce simte și ce nevoi are, cu atât o să fie mai capabilă să facă alegeri inteligente. Mai scutim și noi banii pentru pușca lui tac-su, zău!
  3. Violența rănește, iubirea vindecă și NU merg niciodată împreună. – Nu, iubita mamei, dacă un băiețel îți trage un pumn în burtă la grădiniță, n-o face din dragoste! Un băiat care iubește o fată n-o să o lovească niciodată și nici n-o să se poarte urât cu ea. În aceeași ordine de idei, băiatul mamei, nu-i nimic greșit în a te simți ciudat lângă o fată, așa că încearcă să o mângâi în loc s-o pălești.
  4. Și dacă înlocuim poveștile clasice, în care prințesa e fericită numai dacă își găsește un prinț care s-o învie/întrețină/salveze sau mai știu eu ce-i face? Parcă măritișul nu mai e principalul scop, huh? Poate-poate o să fie destul de încrezătoare și independentă încât să fie FERICITĂ, nu (doar) măritată.

Priorități, priorități… zic și eu.

Guest post by Clara

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bărbatul care aproape și-a ratat și divorțul

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,779 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro