Nu știu de când am intrat în concurență cu ea. Colege de birou, ne despart zece metri și un dulap. Orice i se întâmplă este fenomenal, cu mult peste medie. Acolo unde zac eu, se înțelege. Înțepăturile ei indirecte mă râcâie și, un timp, rezist eroic. Răspund moderat, dar nu-mi pot stăpâni privirile de fiară la pândă, priviri care mă dau de gol. Așa că nici nu m-am mirat când m-am trezit că-i răspund cu aceeași prostească monedă.
– Noi stăm la casă, știți, începe ea din senin, așa că Rex (Tex, Mex, un nume sofisticat, oricum), terierul nostru, are acum mai mult loc de joacă.
– Și eu stau la casă, zic, sărind ca mușcată de fund. Și Lăbu… ăăă, câinele meu Trixi (sună destul de fandosit?) are mult loc de joacă, știți, am o livadă mare de gutui în curte. De altfel, la anul cred că ne facem și piscină…
– Și noi, clar! Acoperită! Că ne-am luat ultimul model de centrală și ne permitem să o încălzim…
– Da, da, centrală din astea moderne am și eu, normal… vorbește gura fără mine, că doar numai astea pot încălzi o casă cu etaj. Știți, noi avem casă cu etaj.
– Și noi! Două!
– Noi, trei! Etaje, desigur…
Mă opresc… deja lucrurile au luat-o razna. Ne privim ca doi luptători aflați în ring pentru centura supremă (sau cum s-o numi). Doar că la categorii diferite. Ea e slabă, eu la dietă. Ea e blondă natural, eu vopsită, ea e încrezută, eu suficient de prostănacă cât să-i țin hangul….
Concurența le ia femeilor mințile, vă spun eu. Niciun bărbat nu ar fi în stare să ne potolească sau să ne depășească în ambiție. În timp ce eu m-am apucat de tenis, ea a început să ia ore de tango. Apoi au urmat copiii. Ai ei fac fotbal și atletism, ai mei șah și karate. Și soții. Ambii și-au schimbat joburile pentru că nu mai corespundeau, ne făceau de râs, Unul e acum director – numai el știe cu ce sacrificii – și altul, președinte de companie. Niciunul nu prea mai stă pe acasă, dar nu puteam să ne lăsam mai prejos nici la capitolul ăsta… Și-n timp ce mă gândeam să mă apuc de japoneză, să-i arăt ce intelect capabil am, aflu că… ea și-a făcut un amant! Ei, aici trebuie să recunosc că, deocamdată, are un oarecare avans în fața mea, dar lucrurile nu vor rămâne așa!
Căci amantul ei e agent de vânzări, iar eu am pus ochii pe șeful nostru!!
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
