Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Cu femeile, jocul e pierdut întotdeauna, mai ales dacă citesc prea mult…

10 March 2018

ANDRA TISCHERCert este faptul că, în viața unei femei, aventura căutării feminității este întreprinderea cea mai anevoioasă, mai plină de așteptare și totodată, cea mai recompensatoare, pentru că descoperirea ei poate echivala cu o restaurare a întregii ființe. De ce spun asta? Pentru că e martie și ne amintim că suntem femei. Preț de două zile, nici acelea din zorii zilei până-n seară, ci atâta timp cât primim atenție din partea oamenilor care ne sunt dragi. În rest, viața merge înainte, linear ca în basme, știm ce avem de făcut, între ce limite avem voie să gândim și mai ales la ce, totul se derulează ca într-o peliculă cu final previzibil.

Pe vremuri, fetele erau trimise la pension, unde învățau cel puțin codul bunelor maniere. Pe lângă teatru, balet, literatură, instrument, călărie, adică tot ceea ce completează cu frumos existența noastră. Astăzi? A fi femeie trece de la sine, cu subînțeles. Fetele cresc în virtutea inerției și a educației pe care o primesc, fără metodă neapărat sau vreun program, în familie. Școala nu le (mai) oferă modele de comportament sau lecții de stil. Doar ce mai citesc prin reviste, poate chiar prin Catchy. Despre femeie celebre, deși le privesc cu reticență, sau cu prejudecata că ”trebuie să fi făcut ele ceva, numai talentul și frumusețea nu sunt suficiente!”.

Nu e timp de lecții de feminitate, trebuie doar să te îmbraci frumos ca să atragi privirile și să te fardezi. Cum o faci, te poți uita la tutorialele de pe net, te poți duce la un salon (dacă ai vreun eveniment), sau pur și simplu cum crezi tu de cuviință.

De când te știi, auzi doar că trebuie să înveți. Materiile din școală, care nu numai că nu au legătură cu sufletul, ci nici măcar între ele însele. Să ai note bune, acesta e visul. Adolescentelor? Nu, al părinților. Și să nu întârzie  acasă, să nu se lase ademenite de vreun băiat care să le sucească mințile și să le facă să sufere, ca să nu le atragă atenția de la învățat. Mai târziu, un job perfect și o familie perfectă.

1

Feminitatea redusă la esență. Atât de simplu, că ajunge să pocnești din degete. Nu mai e societatea aceea sofisticată, cu serate, cu plimbări romantice la Șosea, cu mers la teatru sau la operă, adolescenții de astăzi merg la Mall și conversează online. Acolo nu le trebuie contraceptive, pentru că nu e niciun pericol. Toată lumea e fericită, iar emoticoanele curg.

Se citește scurt și concis, la marginea cuvintelor care s-au pervertit și s-au atrofiat din ce în ce mai mult. Din programa de literatură română,  toate romanele obligatorii pentru bacalaureat se citesc în rezumat și nici măcar atât. Ni se mai și inoculează că iubirea e violentă în cutare carte, că femeia e victima bărbatului și, prin urmare, ar trebui să fie scoase de tot!

Adolescentele de astăzi nu citesc romane de dragoste pentru că li se par desuete. Literatura universală nu se predă, decât o oră pe săptămână, și doar la filologie. Dragostea s-a perimat nu numai ca temă literară, ci și ca esență a vieții. Ea a devenit o simplă teorie, nici măcar aceea corectă, pentru că provoacă rușine. Confuzie și foarte multe întrebări.

2

Să recitim ”Enigma Otilei”, zic, dar care ar fi explicația titlului? Urmează citate din cărțile de comentarii, lungi și nesărate.

Să recitim ”Lorelai”, atunci, romanul lui Ionel Teodoreanu, scriitorul nostru atât de profund, atât de atașat de valorile feminității! Încet, încet, fetele încep să facă ochii mari… ”Ce alte cărți de dragoste mai putem citi?”

Asta da, e fericire pentru un profesor, iar lista se deschide, la început timid, apoi se completează fără ajutorul meu: ”Maitreyi”, ”Isabell și apele diavolului”, ”Domnișoara Christina”, e descoperit Eliade cel ex cathedra, pe care obligația de a fi studiat nu-l mai atinge.

Undeva la mijloc, strecor ”Adela”, cartea lui Garabet Ibrăileanu, plecând de la spusele autorului: ”Întotdeauna mi-a venit greu să schimb apelativul “domnişoară” în “doamnă”. Mi se pare o mixtitudine în lucruri prea intime, mi se pare că iau act cu brutalitate la fapte care nu mă privesc şi nu-i decent să mă privească.”

Feminitatea se cucerește și se educă, mai ales când e văzută prin ochii unui bărbat, pentru că, nu-i așa, e un apanaj al femeii atunci când este confirmată de sexul opus, care o certifică și îi dă amploarea cuvenită. Ea se întreține. Brusc, devine interesantă.

”Enigma” oricărei femei derivă din eternul feminin (termenul îi aparține lui Goethe, să nu uităm!), și astfel se face legătura între adolescenta de astăzi, cu capul în nori, și femeia-femeie din idealul unor epoci nu foarte îndepărtate, dar care au marcat într-un mare fel istoria recentă a umanității.

Întotdeauna, aproape de 18 ani, citim împreună în clasă, deopotrivă băieți și fete, furând din timpul alocat vreunui subiect arid, cele 30 de lecții pe care ni le predă Ibrăileanu. Dacă am avea timp să le explicăm pe fiecare în parte, ne-ar trebui măcar un an, dar trebuie să învățăm la toate materiile celelalte, nu-i așa? E mai puțin importantă viața trăită, decât cea desprinsă pe de rost, din cărți. Și totuși, merită.

Astăzi citim doar zece dintre ele, cu promisiunea că, în timp, le vom descoperi pe toate. Dacă va avea rost această lectură, numai voi puteți ști.

”1. Fără îndoială că femeia are o finețe intelectuală prin care ea întrece pe bărbat. Un bărbat niciodată n-are să ghiceasă cu atâta siguranță și repreziciune, într-un moment dat, ceea ce se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii.

E greu s-ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă – de aici reputația femeii de mister indescifrabil.

Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului…

2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc.

3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e mai femeie, cu atâta posedă mai mult acest caracter și deci cu atât e mai enigmatică, ori cu atâta e toate acestea, cu cât e mai femeie.

4. Este drept că femeia, prin natura ei mai afectivă, ar trebui să fie condamnată numai la efuziuni de sentiment (în voia cărora se lasă în adevăr unele scriitoare); dar nu-i mai puțin adevărat că în femeie există și o seculară rezervă înnăscută – ca o adaptare la viața erotică – rezervă care se generalizează în toată viața ei sentimentală. Și nu puține femei se supun mai degrabă acestuia din urmă decât celuilalt imperativ al naturii lor. În cazul acesta poezia feminină se poate defini ca un romantism comprimat.

3

5. Situația subordonată a femeii din toate timpurile, necesitatea de a îngriji și de a înțelege ființele mici, când acestea nu știu încă să vorbească, precum și propria ei slăbiciune de ființă veșnic dezarmată, care are veșnic nevoie de protecție, au determinat și au dezvoltat în femeie aptitudinea nu numai de a înțelege intuitiv mai bine decât bărbatul orice suferință, dar și de a compătimi anticipat cu orice ființă dezarmată. Această tendință, mai cu seamă într-un suflet feminin de elită, se rezolvă într-o simpatie autentică, naturală, care se răsfrânge asupra întregii naturi vii cu o amploare și cu o intensitate absolut necunoscute bărbaților.

6. Feminitatea puternică este, în adevăr, întotdeauna în luptă cu masculul. Sensibilitate la, să-i zicem, eternul masculin, cochetărie, defensivă provocatoare față de agresor, în sfârșit, o întreagă politică și diplomație cu adversarul, plină de suspiciuni ca orice politică de acest fel.

7. Am spus aiurea că în afacerile de sentiment femeile, conștient și inconștient, își țin jocul ascuns față de bărbat. Acest secret îl păstrează și scriitoarele, când sunt femei de rasă, adică femei în adevăratul înțeles al cuvântului. Și-l păstrează chiar și pe socoteala eroinelor lor. Altfel și-ar trăda sexul, ar deroga de la obligațiile spiritului ăfațăî de corp, ceea ce ar fi un defect estetic, dar un câștig pentru știința sufletului, căci numai o femeie ar putea să ne spună bine ce se petrece în sufletul femeiesc. Dar acest lucru nu-l va face niciodată o femeie. Nu cred să fi existat vreodată o femeie adevărată care să fi spus — în viața reală sau în literatură — tot ce se petrece în sufletul ei. Numai bărbații spun tot — femeii iubite, confidenților, cititorilor, lumii întregi. Sunt și femei care, până la un punct, dar numai până la un punct, se destăinuiesc, dar acele femei nu fac parte din cele mai feminine – și destăinuirea lor nu aduce o lumină apreciabilă asupra sufletului femeiesc.

8. Corpul unei femei tinere  – elasticitatea lui, rotunzimile calde, finețea și luminozitatea epidermei  – este realizarea formală și structurală cea mai desăvârșită a materiei vii, este miracolul suprem înfăptuit de natură după miliarde de dibuiri și încercări neizbutite, este termenul ultim al evoluției cosmice.

9. Feminitatea agita molem. Ființa neutră, improblematică, inofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, devine adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din formele rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul „da și nu” inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative – seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, „reci”, cum spunem noi, lipsite de „vinoncoace”, cum spune poporul, expresii care indică deficitul acelui principiu, vital nou, care a operat la pubertate mai puternic în fata mică, dizgrațioasă, decât în cea frumoasă, supraîncărcând-o de electricitate feminină. Amorurile inspirate de aceste femei — de obicei pasiuni tiranice, până la degradarea bărbatului, fiindcă nu sunt provocate și de impresii estetice, ci numai de cauze biologice – sunt privite ca niște nebunii, iar poporul le crede datorate farmecelor și vrăjilor.

10. O femeie pudică ar trebui să nu umble. Dacă ar fi logică în rezerva ei, ar trebui nici să respire! Ar trebui să se suprime.”

(va urma)

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Jurnalul unei femei ce nu poate să mai iubească

Nu ești pregătit să fii bărbatul unei singure femei

O viață cât un an…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,427 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro