Atât de puternicii stăpâni ai Olimpului feminin, bărbaţii, au şi ei nevoie de un Dumnezeu al lor. Nu atunci când calcă strâmb, nu atunci când le este dor, nu atunci când sunt lăsaţi baltă sau lasă baltă, nu atunci când ceva nu le merge bine ci atunci când… merg la doctor. Complicat. Tot ce este ferm şi puternic în statuile masculinităţii lor se duce pe apa sâmbetei în faţa uşii albe în spatele căreia se găsesc toate relele pământului pentru care domniile lor trebuie să plătească. Este momentul suprem de răzbunare pe care superiorii speciei umane trebuie să-l sufere cu tot orgoliul lor rănit de mari monştri invincibili şi intangibili.
Dacă ceva nu iese bine la analize, dacă seringa este mai aproape decât pastila, dacă apar restricţii ferme în programul lor existenţial, dacă temeri furibunde de îmbătrânire precoce planează deasupra lor, dacă şi dacă şi dacă, atunci bărbatul înghite în sec şi pune mâna pe telefon. Este inutil să spun pe cine sună. Cu vocea stinsă, cu atitudinea de victimă nevinovată, cu toată conştiinţa curată mai ceva ca lacrima, îşi sună iubitele. Dacă i-ar întreba cineva pe cine sună, ar spune mândri: pe prietena/iubita/soţia mea. Dacă analizele ar fi ieşit bine sau nu ar fi fost nevoie de vreo injecţie monumental de gravă ar fi răspuns probabil: pe o prietenă. Să fie oare mustrările care îi mistuie? În faţa verdictului medical, noi, bărbaţii, devenim, din stăpânii Olimpului, nişte bieţi şi amărâţi marinari care caută şi ei Pireul pentru a-şi odihni oasele roase de vântul mării.
Atitudinea virilă ce guvernează bărbatul devine brusc infirmă, iar ea, iubita, care în alt caz era, poate,doar o prietenă şi atât, devine zeul ce îl poate salva de macabra şi hotărâta seringă. Poate draga lui va găsi o soluţie. Poate îi va recomanda alt medic. Poate îi va spune că nu doare. Da, iată că şi pe zei îi doare câte ceva. Sau poate îi vor duce cu maşina la cabinet în ziua primei injecţii.Cu glasul uscat de frică le va întreba: o să mi-o facă în fund? Atât de copilăresc. Cum să nu-i iubeşti? Nu dragule, ţi-o face în picior. Iar el, bucuros că un copil în faţa cadourilor de sub brad, va întreba cu ochii mari şi goi: Da?! Nu dom’le, cum să ţi-o facă în picior?! Da, în fund!
Şi gata. Tot Olimpul infinit pe care bărbatul îl trona impasibil devine cea mai dulce şi mai drăguţă soră medicală. Jos pantalonii! Oare au mai fost bărbaţii vreodată atât de timizi în faţă unei femei care le spune dă-ţi jos pantalonii? Greu de crezut! Strâng cearşaful cu mâna, iar dacă altă dată acest gest era un semn că ei sunt puternici şi virili acum este doar mărturia slăbiciunii lor infinite. Încă puţin şi gata. După ce ultima urmă de usturime dispare, încearcă să repare cu mâna boţitura de pe cearceaf. Prea târziu. Draga lui a văzut. A văzut şi doctoriţa. Nu e nimic, nu trebuie să ştie el că tot spitalul a văzut jenantul moment. E suficient să răspundă blazat la întrebarea Te-a durut? cu un simplu şi impasibil Mm…nu prea! Ar zice ei, respectuoşi, la revedere dacă nu le-ar fi prea jenă. Ies pe uşă şi se îndreaptă spre ieşire. La venire a condus ea. Acum este vremea să îşi reabiliteze masculinitatea rănită în cel mai profund punct al stabilităţii sale. La el cheile de la maşină! şi totul redevine la un nesperat normal. Până la următoarea injecţie.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
