Cu unghiera prin muzeu

Adrian Cotora

2 March 2014

Adrian CotoraPrima mea vizită în Anglia, prima vizită la National Gallery. În sălile de la intrare, picturi de Titian, Giorgione. Mă plimbam cu respect printre tablouri, însă, destul de repede, am resimţit un sentiment de îngreunare, de încărcare pe care l-am mai experimentat în astfel de situaţii şi care m-a făcut de multe ori, când ajungeam într-un oraş nou, să prefer ca, în locul unor vizite extensive la muzee, să abordez contactul cu spiritul locului printr-o alternare a porţiilor de cultură muzeistică cu cele de cultură stradală. Îmi limpezeam capul cu plimbări pe străzi, prin contactul viu cu oamenii, ca să îmi facă suportabile dozele, inevitabile totuşi pentru individul cultivat care mă pretind a fi, de artă vizuală concentrată. Dintr-o dată mi s-a configurat un gând pe care l-am mai simţit dându-mi târcoale şi în dăţile când am vizitat Luvrul sau când am văzut marea expoziţie Monet de la Grand Palais din urmă cu vreo trei ani, gând căruia până acum îi refuzasem accesul, şi anume că pe mine nu mă impresionează aşa de mult pictura, că e o artă căreia îi percep doar rareori frumuseţea. Sau sensul.

Această capitulare sinceră nu a fost fără urmări. Imediat am început să mă gândesc că undeva, în construcţia mea, trebuie să fie o greşeală, că ceva nu e tocmai bine pus la locul său. Aşa că, trecând dintr-o sală în alta şi sesizând că am tendinţa să mă uit la semnatarii lucrărilor şi să acord atenţie în special marilor staruri, Rubens, Rembrandt etc., mi-am propus să nu mă mai uit la nume, ci să intru în săli şi să mă îndrept doar spre picturile care chiar îmi spun ceva.

Aşa am făcut şi, surpriză, am început să simt. Dintr-o dată, experienţa trecerii prin sălile încărcate de tablouri a început să fie plină de culoare şi lumină şi a încetat să mai fie ameţitoare. Verificând numele tablourilor care mă atrăgeau spontan, am descoperit pictori ca Honthorst, Saftleven, Nicolaes Maes, despre care nu auzisem niciodată.

În plus, pictura lui Maes, Christos binecuvântându-i pe copii, care redă episodul biblic în care Iisus le spune apostolilor „Lăsaţi copiii să vină la mine, că a celor ca ei este împărăţia cerurilor”, m-a dus cu un pas mai departe în procesul de (re-)îndrăgostire de arta picturii.

Nicolaes Maes_christ blessing the children

În scena surprinsă, Iisus ţine mâna dreaptă deasupra capului unei copiliţe în timp ce cu stânga o reţine să nu fugă la joacă, aşa cum dă senzaţia că ar avea tendinţa. Fetiţa nu ştie pe cine are în faţă şi, la urma urmei, nici nu o interesează. M-a izbit reprezentarea pentru că arată că copiii nu deţin conştiinţa de a percepe că în faţa lor e Dumnezeu întrupat şi că, de fapt, nu într-o astfel de conştientizare stă valoarea lor care îi face demni să moştenească Împărăţia cerurilor, ci în marea lor puritate. Maes ar fi putut înfăţişa episodul altfel, în maniera unui Antoon van Dyck de exemplu, la care copilul binecuvântat este îngenuncheat în faţa lui Christos într-o atitudine de veneraţie. Opţiunea sa creativă transmite însă o cu totul altă idee.

Dincolo de adevărul ei absolut, ca să spun aşa, respectiva idee reflectă o stare de conştiinţă. Am înţeles atunci că printr-o reprezentare grafică poţi să surprinzi în simultaneitatea pânzei o grămadă de stări, de situaţii, de relaţii care cuprind într-un întreg o conştientizare adâncă a artistului. Şi că asta face ca pictura să fie o artă foarte complexă şi chiar una care, făcută aşa cum trebuie, presupune un înalt nivel de conştiinţă. Ceva la care, sincer, nu mă gândisem până atunci.

Şi cum îmi treceau mie gândurile acestea prin cap şi eram din ce în ce mai încântat de ceea ce încep să simt, văd o doamnă mai în vârstă, care se uita la tablouri şi îşi tăia unghiile cu o unghieră. Şi aşa a trecut de la un tablou la altul până a încheiat operaţiunea cosmetică. A trebuit să o filmez, chiar dacă nu era voie.

doamna cu unghiera

La un moment dat doamna s-a uitat spre camera şi în mod normal aş fi îndreptat aparatul în altă direcţie, de jenă, dar mi s-a părut ca ceea ce face este atât de deplasat, încât mi-am zis că şi daca vine să-mi ceară socoteală, tot o filmez în continuare.

La o secunda după ce m-am oprit din filmat, a venit la mine supraveghetorul de sală să-mi spună, pe un ton foarte politicos, că nu e voie să se filmeze sau să se facă fotografii la National Gallery. I-am spus că înțeleg şi că nu mai filmez. Am mai stat puţin si nu m-am putut abţine să nu-l întreb dacă a văzut-o pe doamna cu unghiile. Supraveghetorul, foarte simpatic, mi-a spus ca a văzut-o şi că nu i-a venit sa creadă ce se petrece. Ar fi înţeles, spunea, daca si-ar fi rupt o unghie si, din cauză că o deranja, şi-ar fi tăiat-o pe aceea. Dar să-şi taie toate unghiile, cum efectiv a făcut, era dincolo de înţelegere.

Pe filmare nu cred ca se aude clar, dar unghiera scotea un sunet care tăia metalic liniştea. Şi, deşi poate aici exagerez, mi s-a părut că se auzea chiar şi cum cădeau unghiile pe podea.



Citiţi şi

Ce vrea ea

Frumusețea unei femei

Cât de neagră poate fi pielea unei negrese? Atât de neagră!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,262 views

Your tuppence

  1. Fujițu mă d'aici / 5 March 2014 11:37

    Adrienne! Que ce que tu fait?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Tavi / 2 March 2014 23:59

    :)) Savuros! Probabil că parchetul era într-o stare
    perfectă de se auzeau unghiile prabuşindu-se.
    Mă încearcă totuşi un “dacă”. Dacă femeia e aşa expertă
    în ale artelor vizuale, încât poate percepe “in a flash” ceea ce
    pentru alţii, mai umili, necesită un timp îndelungat? Adică
    pac! – o unghiuţă, pac! – un catarsis scurt dar sănătos.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Ioana Racolta / 2 March 2014 12:34

    “doamna” nu era o Doamna 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro