Cum ne dăm seama că am ajuns să ne iubim cu adevărat?

Catchy

24 October 2017

Mă întreabă uneori oamenii în cabinet şi la ateliere: cum pot să ajungă să se iubească mai mult şi cum îşi dau seama că au ajuns acolo. Nu este simplu. Iar „reţetele” minune gen „x paşi că să te iubeşti mai mult”, „y tips & tricks – cum să te bucuri mai mult de persoana ta” etc… sunt de o naivitate amuzantă.

Realitatea este că primim startul iubirii sănătoase de sine în copilărie. În relaţia cu mama şi, în general, persoanele de ataşament, învăţăm despre noi, despre „valoarea” persoanei noastre şi despre cât de „iubibili” (vrednici de iubire) suntem. Cum la vârsta respectivă suntem prea mici să (ne auto)evaluăm, luăm de bun ceea ce ni se transmite despre noi: verbal, dar mai ales non-verbal, prin gesturi şi fapte. Un copil validat, încurajat şi iubit (în mod manifest) cel mai probabil va dezvolta o stimă de sine ridicată. Iar asta este piatra de temelie pentru iubirea sănătoasă de sine. Toate lacunele şi/sau (auto)percepţiile distorsionate se cristalizează într-un Eu fragil, care la vârstă adultă va întâmpina dificultăţi în relaţia de cuplu şi, în general, în toate relaţiile pe care le stabileşte. Şi asta pentru că cea mai importantă relaţie – relaţia cu el însuşi – este şubredă şi încărcată de tare.

masca stima de sine

Vindecarea necesită timp şi survine, în principal, din vindecarea şi întregirea emoţională a copilului interior, care încă se simte insuficient, defect, problematic, deci de neiubit… Iar asta se realizează mai ales în relaţia psihoterapeutică. Apoi, conştientizarea resurselor personale, a unicităţii noastre, împreună cu toate micile/mai marile victorii câştigate zi de zi în faţa vocii critice din interior, care ne pune în dificultate în plan personal şi profesional, construiesc pas cu pas un Eu puternic şi încrezător.

Cum ne dăm seama că am ajuns să ne iubim cu adevărat? Când relaţiile pe care le construim cu cei din jur sunt autentice, pentru că ne dăm voie să fim chiar noi şi ne exprimăm în cadrul lor fără compromisuri, într-o deplină congruență cu persoana şi nevoile noastre. Când ne este drag şi abia aşteptăm să petrecem un pic de timp cu noi înşine, făcând întocmai ceea ce ne oferă plăcere. Când înţelegem că cea mai importantă persoană din viaţa noastră suntem noi înşine şi începem să ne tratăm cu respect şi autovalorizare, în detrimentul compromisului şi sacrificiilor. (Şi nu, asta nu înseamnă că-i iubim mai puţin pe ceilalţi. Din contră, atunci când ne iubim pe noi înşine, suntem capabili de mult, mult mai multă iubire sănătoasă în relaţiile noastre.) Dar, mai ales, când ştim şi simţim că centrul de greutate al vieţii noastre se află în interiorul nostru şi nu în maşinile sau bunurile materiale pe care le deţinem, job-ul sau relaţiile pe care le avem. Căci chiar dacă toate acestea ar dispărea într-o bună zi, am putea merge mai departe, deplin conştienţi de valoarea şi „bunul” cel mai de preţ pe care îl deţinem – noi înşine.

Mulţumesc!
Gânduri bune! 🙂

Guest post by Valeria Vîrlan – psihoterapeut integrativ şi psiholog

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Moartea Lui, învierea noastră

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

Am fost dată afară dintr-o relație

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,633 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro