În fiecare an îmi amintesc de tine fără să vreau. Parcă cineva îmi șoptește în ureche nu uita, nu uita… și nu uit. Cred că fiecare dintre noi avem un cuvânt în care încadrăm oameni, sentimente, obiecte. Eu când zic DOR, automat simt cum îmi circulă sângele mai repede și buzele se lungesc într un zâmbet amar, dar zâmbet, și mă gândesc la tine – depinde ce îmi apare în minte.
M-am hotărât să-ți scriu anul asta și să-ți și trimit ce am scris. Am primit un telefon de la o prietenă comună a noastră după mulți ani în care nu vorbiserăm, pentru că eu plecasem și nu mă uitasem înapoi niciodată în ăștia 20de ani care au trecut și ea mă considera pe mine vinovată că aruncasem la gunoi o potențială poveste de iubire fără nici un alt motiv decât încăpățânarea mea că nu mă potriveam în lumea aia și voiam altceva și pe deasupra noi doi am rămas în amintirea multora ca cea mai frumoasă, sinceră, dar scurtă poveste de dragoste prin care toți sau majoritatea voiau să treacă.
Mi-a spus printre altele că lumea ne povestește frumos și acum, după atâția ani. I-am spus că o să-ți trimit scrisoarea de anul asta și, dacă o să am curaj, mai târziu, și pe celelalte 19.
©Ellen von Unwerth
În fiecare an de ziua ta mă dau cu rujul meu preferat roșu și ies în oraș să beau un pahar în cinstea ta. Nu, nu te-am uitat și îmi amintesc ultima noastră discuție în care îmi spuneai că pe mine nu mă înșelaseși și că pentru tine eram tot ce îți doreai și nu înțelegeai de ce vreau să renunț la noi. La care eu ți-am răspuns că ai uitat ce discutaserăm la începutul relației noastre și ți-o explicasem foarte clar că eu nu vreau nimic stabil pe moment, pentru că am alte gânduri cu viața mea și ai fost de acord!
Nu are rost să răscolim trecutul, ne-am iubit cu iubirea aia de foc, poezie pe care nu o pot explica pentru că nu îmi ajung cuvintele să o descriu. Ți-aș da inima mea să simți și tu ce am simțit eu în toți anii ăștia, dar nu mă puteam întoarce ca și când tu erai obligat să rămâi același pe care-l lăsasem.
Știi că nu eram și nu sunt genul care trădează, nu te puteam căuta doar ca să-ți stric inima și să nu ajungem la nici un numitor comun bun pentru noi, dar mizerabil pentru persoanele din jurul nostru. Sper că nu ai uitat că nu suport trădarea și falsitatea. Am încă în minte și în suflet bucăți din tine, sper ca viața să fi fost mai blânda cu tine, nu de alta, dar cu mine a dat de toți pereții și da, poate meritam, dar nu atât de mult.
Mi-aș dori că fiecare fată, femeie, să trăiască o viață ce am trăit noi în trei luni și mi-aș dori din suflet să mă IERȚI!
Poate a fost mai bine că s-a întâmplat atunci și a fost mai puțin dureros decât dacă s-ar fi întâmplat acum, când și mintea și inima ne sunt tăbăcite de doruri, de neîmpliniri și de viață netrăită la timpul ei și de nelipsita întrebare cum ar fi fost dacă…
Iartă mă! Tot timpul mi-a rămas în cap o frază pe care am citit-o undeva, dar nu-mi amintesc nici a cui e, nici unde am găsit-o, pe care aș fi vrut să ți-o repet, să o ai in suflet ca un legământ: poate ne vom întâlni cândva, într-o altă lume mai bună, unde eu nu aș mai fi otravă pentru inima ta și tu nu ai mai fi haos pentru gândurile mele.
Guest post by Roxi
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Lungul drum al inocenței către realitate
Audrey și Hubert – o prietenie de-o viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
