Cum se face că fetele deştepte mereu se îndrăgostesc ca proastele?

Catchy

15 February 2017

E foarte uşor să scrii… te aşezi la tastatură şi deschizi o venă.

De ceva vreme, tot citesc tot felul de poveşti şi istorisiri ale păţaniilor de dragoste ale altora. Îmi par scrise din sufletul meu, ca şi cum lumea întreagă e conectată la sinapsele mele şi trăieşte tot ce trăiesc eu. Pe ici, pe colo, mici, chiar puţin sesizabile, diferenţe. Poate personajele puţin schimbate.

Am fost, pe rând, tânară îndrăgostită, soţie, mamă, femeie trecută de 30 de ani, divorţată şi cu doi copii, amantă, iubită, dorită şi adorată, părasită şi uitată sau încă iubită în secret… Le trăiesc pe toate şi toate mă aruncă încontinuu în vârtejul emoţiilor.

Blestem sau noroc? Să trăiesc mereu sentimente de adolescent, oare cum ar trebui să mă simt? O prietenă dragă îmi spunea că sunt, într-adevăr, norocoasă să mai simt emoţii de o asemenea intensitate după toate nemerniciile şi nedreptăţile pe care le-am avut de îndurat. Oare?

femeie-perle

Cum se face că fetele deştepte mereu se îndrăgostesc ca proastele? Şi cum se face că după atâtea suferinţe, încă ne încăpăţânăm să credem în iubire? Să credem în iubirea aia sinceră, deschisă, curată, dar, mai ales, împărtăşită… Cum e să îţi doreşti o îmbrăţişare sinceră, masculină, plină de toate înţelesurile inimii, care îţi adună pentru un moment toate bucăţelele împrăştiate şi să ştii că vei plăti scump acea clipă de desfătare? Şi, cu toate astea, să te ambiţionezi să speri că nu va fi aşa, că de data asta va fi diferit, că de data asta nu vei mai fi minţită, folosită, înşelată…

Ce se întâmplă în Univers când ţi se aliniază şi ţie, în sfârşit, planetele şi trăieşti acea poveste, povestea, care îţi va marca existenţa pentru tot restul vieţii? Se dereglează probabil ceva şi o bufnește râsul pe Karma şi zice „Stai aşa! Chiar credeai că ai tu parte de aşa ceva? Nu ţi-a spus nimeni că poveştile cu prinţese şi prinţi pe cai albi sunt născociri? Ha ha ha!” Şi atunci primeşti cea mai veche replică din carte: „Nu eşti tu de vină, eu sunt…” sau „Meriţi mai mult…” sau alte asemenea, pe care niciun copil de cinci ani nu le mai crede.

Dar, în acelaşi timp, trebuie să mă consider norocoasă că trăiesc astfel de sentimente. Serios? Alooo! Universul! Las-o mai uşor cu alcoolul că ne ameţeşti de tot şi pe noi, astea proaste de deştepte! E suficient! Ne-am prins! Ai un simţ al umorului aparte. Am înţeles… ştii bancuri… bravo ţie! Acum, hai să devenim puţin şi serioşi şi puţin maturi. Nu te mai juca aşa rău cu creierele noastre şi nu ne mai pune în cale ispite neinspirate!

Nu sunt nici prima şi, cu siguranţă, nici ultima care simte şi trăieşte asta. Şi ştiţi care e culmea culmilor? Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş face fix aceleaşi tâmpenii. De ce? Păi, nu sunt eu aia norocoasă care trăieşte intens? Şi îmi fredonez  în minte My Way – Frank Sinatra…„Regrets…I’ve had a few/ But then again, too few to mention”[…] „I faced it all/ And I stood tall/ And did it MY WAY”

Cu drag, femeilor deştepte!

P.S.: Nicio legatură cu Valenatins dei 🙂

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

M-ai mai iubi dac-ai ști…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,244 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro