Cum se îndrăgostesc femeile inteligente? Ca proastele!

13 February 2015

otilia tiganasZice-se așa. Impecabil spus! Că femeile se împart în două categorii: 1. Femei care pot fi împărțite în două categorii și 2. Femei care NU pot fi împărțite în două categorii.

Majoritatea textelor despre femei- bărbați, (că ce altceva să mestecăm noi, paroxistic, decât despre femei- bărbați??), dezvoltă reguli și generalizări. Femeile NU… blabla. Unui bărbat nu-i place să… blabla. Normal că o elementară documentare e binevenită. Cam ce să eviți, ce să nu eviți, cum să-i aburești, cum să-i exciți, cum sunt ei, cum suntem noi, femeile, dar pe mine mereu m-au atras, le-am vânat ca un biolog care vânează insecte pentru microscop, am vânat avid povești despre aceia care îți rup gura, făcând exact invers. EXACT altceva decât zic „almanahele”. În primele decenii erotice și numa cât să-mi intru-n mână, mi-am vânat propriile mari iubiri, în care MUSAI el să facă fix invers decât zic cronicile. Nu conta că eu fac ca la carte și că mă încadrez într-o altă zicală delicioasă: „Cum se îndrăgostesc femeile inteligente? Ca proastele!” Nu conta nimic fiindcă, îndeobște, noi oamenii avem mai mult așteptări decât oferte.

Apoi au trecut ani peste mine. Am început să maschez cu vopsea blond-alună fire cărunte. Mascam, mascam, dar tot nedumerită! Acumulasem un onorant bagaj de „mari iubiri”, încă neconvinsă care-i baiul în toată această afacere. Sunt ele mai multe „mari iubiri”? Ți le faci tu? E pe principul „Cine zice, ăla e”? Deci treabă de autosugestie, un soi de decizie fiscală de autoimpunere? Dintre toate iubirile care ți se înfățișează în jocul parșiv al vieții, marea iubire e aceea pe care tu o decizi? Iar apoi îți convingi și părinții, șeful, și cele mai bune prietene că ai dreptate? Asta când nici măcar tu nu știi sigur dacă ai dreptate. Să mai caut? Ce să mai caut eu? De enigma marilor iubiri îmi arde mie, pe la spartul târgului, în loc să-mi văd de zacuscă și murături? Otilio, adună-ți mințile. Vine din afară? Te prinzi din prima că-i aia și apoi te potolești, sau vine dinlăuntru-ți, ca infarctul, doar cu un mic preaviz? Pot fi ele prevenite? Odată declanșate, se tratează? Uaaaau, ce complicat!

Atunci brusc, într-o noapte insomniacă, mi s-a devoalat eroarea acestor multe întrebări.

Robert Doisneau Paris 1950s

-Fată! Îmi zicea vocea interioară nocturn- salvatoare. Defalcă-le! Fă o diferență, desenează contururi corecte, fă o diferență între stări- senzații- sentimente- excitații sexuale-fantezii. Fă-ți TU ordine în așteptări și, abia după, lasă întâmplările vieții să ți se așeze în schemă.

Iubire ar trebui să fie somnul liniștit lângă bărbatul cu care ai copil. Sau, dacă nu, dacă acest somn deja l-ai ratat, cel puțin să dormi lângă acela care te-a ținut de mână când ai avut diaree, care se îngrijește să nu-ți fie foame, sete, frig și o face, răbdător, cu anii.

Excitație ar trebui să fie fiorul din coapse pe care l-ai simțit nerușinat (n-ai uitat, sper!), când te-a dus celălalt, cu mașina, de la Hășmaș pân la Arad la Sanepid, la volan era cu totul altul decât bărbatul cu care ai copil, dar ce bine miroase azi acesta din mașină! Probabil e și el, la rându-i, soțul cuiva. Majoritatea suntem soții cuiva.

Senzație ar trebui să fie râsul tău clocotitor, cu lacrimi, la lectura scrisorii @yahoo.com a celui de-al treilea, sau dorul adânc pe care ți-l induce al patrulea scriind tulburător FB despre mari iubiri, normal s-o și facă, doar meseria lui e scrisul!

Fantezie ar trebui să fie gândurile-ți la paharul de whisky mic băut cu folkistul grizonant, imediat după lansarea cărții tale, trei țigări trase împreună la aceeași masă joasă, semiîntuneric, el coadă lungă legată la spate, mamă ce voce poa’ să aibă nebunul ăsta! Și nimic din ce-mi spune aproape șoptit, privindu-mă cu ochi adânc de verzi, nu este despre tehnici în creșterea nepoților sau cotizarea la fondul de pensii.

Iată-le frumos defalcate. Frumos, ordonat și conștiicnios, ca un conspect pentru teza de mâine la școală.

Acasă, în bucătăria-ți bine utilată, îți pui o tocăniță gustoasă în farfurie, o stropești din belșug cu smântâna- ciubuc de la cabinet, bagi CD-ul acela zdrobitor în funcțiune:

-Dacă nici tu, TU!! nu le poți împărți corect pe toate astea, ce mai aștepți de la bieții tăi băieți? Hai, fă o baie fierbinte și redefinește marile iubiri. Ele sunt suma miilor de bucurii care îți fac EXTREM de bine. Câteodată devastator de bine. Iar jongleur printre gesturile aducătoare de mare bine, nu-i Dumnezeu. Ești doar tu. Asta dacă știi să iubești ca fata deșteaptă. Ca deșteaptaaa!!! Nu ca proasta, am zis!

Dacă știu eu iubi inteligent la cincizeci de ani, este subiectul unei alte povești CATCHY, fraieră aș fi să scuip totul din prima. M-aș contrazice pe mine însămi. Iar voi nu ați mai aștepta nimic de la mine. Și aș deveni o neiubită.

Pe Otilia o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea

“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?

Poate…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Andreea / 14 February 2016 9:01

    Articol frumos cu o tema, ce numai Otilia o putea dezbate in acest mod.

    Reply
  2. Lilia / 29 June 2015 23:21

    Deci pot sa jur ca poza indragostitilor e Ceausescu, tanar si cu bucle… de fapt, buclele m-au frapat. Si domnita gonflabila de la finalul articolului.
    Din cauzele astea, am citit pe diagonala…. Ce ziceau de iubire? Ca dureaza 2 ani? Aprob pozitiv. Sanatate sa fie!

    Reply
  3. Gina / 14 February 2015 8:41

    Prostia femeilor destepte sau desteptaciunea femei lor proaste. Nu stiu care e mai mare. O femeie desteapta, dar dureros si sublim si enervant de desteapta, este cumplita, idioata si paroxistica. Nu cred ca exista prostie mai mare decat cea a unei femei destepte. Si asta pentru ca o femeie desteapta va diseca si va studia in amanunt si propria prostie. Si desi stie ca in momentul acela e de o prostie crasa, va repeta prostia. Iar data urmatoare, prostia va fi si mai mare. Si iar o va analiza. Si iar va gresi. E un carusel, in care totul se invarte, fara cap si fara coada. Iar in mijloc, este mereu EA, femeia desteapta. Iar daca mai e si frumoasa…e FEMEIA COMPLETA 🙂

    Reply
  4. Ela Umbra / 13 February 2015 14:17

    Sunt o femeie inteligentă. Eu o spun cu jumătate de gură pentru că sunt ceva mai exigentă cu propria-mi persoană si cu toată gura cei din jurul meu. Și pe cât sunt de inteligentă în profesia mea, în relațiile cu clienții, analize de vânzări, strategii și studii de marketing si branding, pe atât sunt de proastă când iubesc. Fie că vorbim de dragostea pentru un om sau pentru un lucru.

    În prezența bărbatului care mă face să vibrez, pățesc anumite lucruri jenante, așa cum a fost la examenul pentru permisul auto când uitasem și cum mă cheamă. Ba mă blochez, ba mă arunc asemeni berbecului cu capul înainte.

    Să spunem că mă las adesea ghidată de inteligența insitinctuală și uit adesea de rațiune.

    Așa se face că acum 2 ani am renunțat la absolut tot și-am plecat în lumea largă după un el. Un el care era atunci exact ceea ce aveam nevoie- smart, funny, ironic peste măsură, direct, cu o inteligență nativă cu muuult muuult peste medie, genul acela de bărbat care se lasă greu impresionat și care pare greu de iubit. Mi-am încărcat lucrurile în mașină și-am lăsat în urmă mamă, soră, casă, job, prieteni, țară, parcurgând 2700 km cu un entuziasm nebun ce m-a ajutat să conduc 36 de ore în continuu fără să fi dormit nici 10 minute.

    Apoi mi-am trăit povestea de iubire, cu suișuri și coborâșuri, în cuibușorul nostru de nebunii, timp de 10 luni. Zi de zi împărțind același pat, văzându-i fiecare gest, zâmbet, încruntare, privire, îmbujorare, ascultându-i fiecare respirație.

    Iar după lunile de amor ca-n basmele noastre cotidiene m-am trezit cu brațele goale și goală la interior. N-am plâns, n-am suferit, n-am blestemat și nici învinovățit. M-am aruncat din nou cu capul înainte, de data asta într-un domeniu profesional nou. Am trecut de la un domeniu complet tehnic, cu cote, prelucrari mecanice, strunjiri, debavurari, autocad-uri, coeficienti de contractie si transfer termic la un domeniu feminin, cu implicatii emotionale, estetice, in strânsă legătură cu kalokagathía.

    Cum se întâmplă de obicei, între timp m-au luat din nou senzațiile de îndrăgosteală pentru un om pe care-l iubisem și cu 6 ani înainte. Și din nou m-am aruncat fără să cântăresc nimic. Culmea e că de data asta atracția și afecțiunea pentru el sunt infinit mai mari decât la acea vreme. Numai că de data asta mi-am ascultat instinctele și i-am cam spus pe șleau tot ce e în capul meu de femeie-inteligentă-in-rest-dar-complet-toantă-când-iubește. Care e efectul, nici eu nu știu încă. Cert e că intuiesc cam ce se poate să fie. 1. L-am făcut să se amuze bine și să se minuneze încă o dată de ce ființe speciale îs femeile astea. 2. L-am speriat de-a binelea așa că acum se va chinui să mă dezândrăgostească și să îmi arate că nu e deloc bărbatul care e în ochii mei : smart, funny, ironic peste măsură, direct, cu o inteligență nativă cu muuult muuult peste medie, genul acela de bărbat care se lasă greu impresionat și care pare greu de iubit. Și da, am dat copy paste la caracteristici. Pentru că în continuare îmi place exact același tip de bărbat.

    Iremediabilă boală e dragostea. Dar numai așa pot funcționa. Chit că trec de la statutul de femeie inteligentă la cel de îndrăgostită proastă.

    Reply
    • Mihai Maxim Romașcanu / 27 February 2015 10:16

      Te-oi fi îndrăgostind tu ca o proastă (scuze), așa cum, de fapt, o facem toți numai că unii au puterea să o recunoască, iar alții nu, dar ai ceva în tine care dacă se întâmplă să dai vreodată de omul care te așteaptă poți deveni pasărea lui măiastră. Iar paserile măiestre nu se jumulesc și nu se lasă ca pe orice altă orătanie. Ci vei rămâne mereu sus, indiferent de cât de mult vor curge anii, iar el, omul acela de te așteaptă, te va vedea mereu doar pasărea lui măiastră. Chiar dacă, din întâmplarea sorții, va fi să îi frângi inima. Nu va conta. Tu tot măiastra lui vei fi fiind.

      Reply
  5. Valeria / 13 February 2015 11:48

    Îndreptarul aci de față îmi căzu la țanc, țațo!… ”nu spui ține… persoană însemnată… da’ becher”. Convenabil și pentru că, în caz de chix, va fi numai vina ta 😀
    Articol spumos, umorul e întotdeauna reconfortant.

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro