Dă-i polu’!

Radu Dumitrescu

16 January 2014

Radu DumitrescuMoşu lu’ moşu’ lu’ moşu’ era ardelean. Molcom, calculat, muncitor. Habar nu am dacă era aşa, că nu l-am cunoscut, iar cei care l-au cunoscut nu mai sunt pe aici. Eu doar aşa cred că-s ardelenii. Pe la 1800 şi ceva şi-a luat familia în băţ, oile la vorbă şi a venit spre Dobrogea. Credea că le va fi mai bine. Om dur, corect şi muncitor, s-a stabilit aici, pe creasta Dunării, la Topalu. Le zicea Cântea. Şi-au făcut bordei, s-au apucat de muncă şi-au trăit până au murit, aici, lângă Danubiul dătător de viaţă şi spălător de păcate.

– Dunărea ne spală pe toţi de păcate, Răducule, îmi spunea moşul meu!

Moşu lu’ moşu meu s-a născut aici în vatra satului care poartă numele unui cioban turc, căruia i se spunea Şchiopul, topal în limba turcă însemnând şchiop.

Pentru că era vestit cântăreţ din cimpoi, când a fost declarat, la naştere, moşului lu’ moşu’ meu i-a fost schimbat numele din Cântea în Gaidagiu, gaida în bulgară însemnând cimpoi. Şi aşa i-a rămas numele: Ion al lui Gaidagiu. Era un om molcom, calculat şi muncitor. Ca şi ta-su. Împrumutase parcă din asprimea dealurilor ăstora sterpe şi un pic din frumuseţea lor secetoasă. Era frumos, înalt, dar parcă îi lipsea ceva: ploaia, atunci când e vremea ei. Un bărbat peste care nu plouă atunci când trebuie să plouă parcă e incomplet. Cam ca un deal aflat la buza apei, dar pe care nu creşte decât iarbă galbenă. Era sărac, asta zic. Avea oi, dar avea şi copii. Avea ceva pământ, dar şi multe neveste. Era credincios atât cât este topoleanul: nu-mi lua, Doamne, oile şi nici mieii! Făcea pactul cu divinitatea atunci când simţea nevoia. Miercurea, la masă, scotea bucăţelele de oaie din strachină şi mânca doar cartofii sau zemurile. Era zi de post ţărănesc, tradiţional. Moşu’ lu’ moşu’ meu o petrecea cuviincios!

Într-o iarnă veche, patriarhală, românească, când oile erau acoperite de zăpadă, iar creştinii aşteptau minunea Naşterii Minunii, Ion Gaidagiu se pregătise de scaldă. A cincea lui nevastă, şi ultima, Maria, îi aduse apă caldă, copaia de lemn, săpun de casă, făcut cu pelin dobrogean, şi straie albe, curate. Dăduse copiii la joacă şi făcuse focul în cămăruţa care le slujea drept curte regală. Moş Ion începu să se spele. Avea să se şi bărbierească. Venea Crăciunul şi trebuia întâmpinat cu obrazul smerit.

La un moment dat, câinii începură să se dea. La uşă, popa cu Crăciunul. Baba Maria apucă să ia copaia cu baia şi s-o mute în altă cameră, pe care o foloseau de primăvara devreme până toamna târziu. Îl uşui şi pe moş Gaidagiu:

– Treci, Ioane, dincolo, a venit părintele cu Sărbătoarea.

– E, du-l dracu’! Şi trecu…

Popa intră, spuse cele sfinte şi, smerit, aşteptă bănuţii. Baba Maria, zgârcită ca orice babă, căuta în maramă o monedă sau două. Afară, să îngheţe pietrele de necaz.

– Stai, părinte, stai, că n-am mărunt. Stai să văz, stai, că poate o avea vecina să schimbe. Stai, stai, stai…

În mijlocul iernii, din străfundul frigului, în liniştea lui decembrie, din frumosul bordeiului, tună glasul lin şi cristalin ca de cimpoi al moşului lu’ moşu’ meu, Ion Gaidagiu:

–Fă, futu-ţi dumnezeii mă-tii, dă-i dracu’ polu’ şi lasă-l să plece odată, că mă piş pe mine de frig. Dă-i polu’!

Crap tânăr cu varză dulce

Avem nevoie de un crap, între un kil şi două, să fie tânăr, să trosnească. Avem nevoie de ceapă, ardei roşu, ardei iute, foi de dafin, boabe de piper, ulei de floarea-soarelui, sare, bulion, borş de putină, leuştean (sau pătrunjel) şi varză dulce, vreo două kile.

1

Spălăm peştele, îl uscăm cu ştergarul şi îl dăm cu sare şi piper. Îl punem într-un vas alături de ulei, dafin, leuştean uscat, un strop de lămâie şi-l lăsăm aşa câteva ore, pregătindu-l pentru călătoria ce va să vie. Tăiem legumele regulamentar: ceapa, ardeii, dulce şi iute, şi varza.

2

În uleiul de floarea-soarelui încins, călim ceapa 4-5 minute, până devine sticloasă. Adăugăm ardeii, foile de dafin, boabele de piper, colorăm totul frumos alte 6-7 minute, după care punem varza. Un praf de sare ar fi suficient alături de un capac.

3

La foc mic lăsăm 10 minute, până ce varza e înmuiată. Apoi irigăm cu un litru de borş, punem capacul şi scădem totul la jumate. Venim cu câteva linguri de bulion, gros şi roşu, şi mai clocotim cîteva fierberi.

4

Transferăm totul într-un vas termorezistent, împingem bucăţelele de peşte în varză, cât să fie acoperite, şi dăm la cuptor încins, cam 20-25 minute, la 180 º. Scoatem şi servim cu mămăligă din mălai ţărănesc, alături de nelipsita ciuşcă murată, simbol al rafinamentului acestui colţ de lume: Dobrogea mea natală. Poftă bună!

Pe Radu îl găsiţi cu totul aici.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,379 views

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 16 January 2014 21:48

    Chiar ca ești bun Chef de Rang 🙂 .
    Mersi de inspiratie varza dulce plus bors sunt o noutate totala pentru mine in ‘compania’ crapului !

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro