Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dana a așteptat salvarea o săptămână în Italia. În România, dacă izbucnește iadul, cât timp ar dura să ajungă? Și ar mai veni?

22 July 2020

I-am spus în glumă că are șapte vieți, același lucru i l-au spus și doctorii, asistenții și prietenii din spitalul din Bergamo (Italia).

Dana e din Botoșani, a terminat studii universitare la Iași, e căsătorită cu un italian și trăiește în Capizzone, o localitate micuță de munte de lângă Bergamo.

Mi-a spus așa:

am trecut pana acum prin șase operații pentru tumori , cu terapii de chimio și radio, am un peacemaker de trei ani , dar prin ce am trecut in aceste patru luni nu se compară nici pe departe. In primul rând să ajungi să chemi salvarea și să nu vină nimeni, dar vă spun absolut nimeni să nu te întrebe măcar cum te simți, iar eu saturam 80 in aer. ca să vă dați seama ce înseamnă e ca și cum ai fi sub apa , ești conștient că mori dar nu poți face nimic . Cred ca a fost perioada cea mai dură din viața mea , și încă e pentru că nu cred că am sa mai pot fi vreodată cum eram …

Salvarea a venit, dar după o săptămână (!).

Dar s-o luăm cu începutul: pe la sfârșit de februarie, Dana a început să se simtă tare obosită, exagerat de obosită, inițial obișnuia să meargă pe munte mereu, acum nu mai avea forțe și și-a dat seama că pierduse gustul și mirosul. Testul Covid rezulta negativ, așa că a crezut că va trece totul de la sine.

N-a trecut. Pe 18 martie, dimineața, nu putea să se mai dea jos din pat, avea febră. A respectat protocolul, a chemat salvarea, a răspuns la întrebările lor și a așteptat. O săptămână, da, era perioada în care în Bergamo mureau în jur de 400 oameni zilnic, noile contaminări erau în jur de 3700 – 4000 zilnic, spitalele erau pline și sistemul sanitar, excelent de altfel, nu făcea față.

În acest timp, Dana a fost ajutată de doctorul de familie, i-a spus să ia antibiotic (doctorul știa ce anume poate lua ea și ce nu, având în vedere că era operată de cancer) și să respire oxigen. Așa s-a târât săptămâna aceea, cu febră mare și senzația că se sufocă. Cine a ajutat-o? Soțul ei îi schimba lenjeria udă de transpirație, o veghea și suna întruna la salvare: 86 de apeluri!

La un moment dat, după o săptămână, au sunat ei să vadă dacă pacientul mai trăiește, dacă pot veni, în acea perioadă infernală mulți oameni au murit în casele lor, crizele respiratorii erau puternice și în scurt timp nu mai era nimic de făcut.

Dana, cu un fir de voce, a răspuns la telefon, a spus că da, e încă vie, să vină s-o ia.

A urmat internarea, deși testul Covid era negativ: virusul se ascunsese direct în plămâni, i-au făcut bronhoscopie pe viu pentru că nu putea fi anesteziată (asta înseamnă tub băgat pe nas până în plămâni).

I-au curățat plâmănii și a intrat pe oxigen. Multe lucruri nu și le amintește, a fost ca un fel de comă, știe că doctorul, la un moment dat, i-a spus că va trăi, dacă va supraviețui următoarelor 24 h. A avut nevoie de 100 de ore ca să-și revină, i s-au schimbat măștile de oxigen, aparatele în funcție de saturație, a început să se poată mișca și a fost externată după alte 10 zile, încă pozitivă, la domiciliu: trecuse prin iad, în spitale nu mai erau locuri, pe măsură ce pacienții se simțeau mai bine erau externați.

De abia după încă două săptămâni a reușit să se declare vindecată de Covid, testul era negativ.

Dar inima Danei are volumul dublat de la efort, continuă să nu aibă gust sau miros, obosește din doi pași.

A supraviețuit, treptat își va reveni, are voință și șapte vieți.

De ce a vrut chiar ea să mărturisească totul?

”Îmi vine să urlu când văd că sunt oameni care nu cred în existența virusului! Le-aș arăta ce vânătăi am eu încă pe corp de la perfuzii, vreau să știe prin ce-am trecut, căscam întruna pentru că nu aveam aer, aș fi înghițit tot cerul dac-aș fi putut!”

Adaug doar că Dana a așteptat salvarea o săptămână în Italia.

În România, dacă izbucnește iadul, cât timp ar dura să ajungă? Și ar mai veni?

Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când știi că locul în care ești e chiar locul unde ar trebui să fii

Aseară, la Nisa

Spală-te dracului pe mâini! Nu te mai înghesui ca vita în magazin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro