Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Alte timpuri…

16 September 2020

Taică-meu mă certa când mă prindea că citesc seara târziu, asta însemna pe atunci după 10 seara.

Odată, mi-am luat și-o scatoalcă, avea obiceiul să ne verifice sub perne, citeam pe furiș, pe ascunziș, la lumina chioară a unei lămpi pe care o închideam rapid când auzeam pașii lui. În seara aia citeam ”Cuore. Inimă de copil”, degeaba i-am spus printre lacrimi că era vorba de un băiețel necăjit care mergea flămând la școală, taică-meu voia ca lectura suplimentară să se citească doar în vacanță, altfel era o cheltuială de energie inutilă (nu doar energie mentală, ci și de curent electric).

Cerea lista cu cărți indicate de învățătoare pentru perioada de vacanță și aia trebuia să fie baza, nu cai verzi pe pereți și inimi de copii.

Mai târziu, când eram adolescentă, ajunsese să sigileze biblioteca din casă, nu aveam voie să citesc, doar să studiez, să iau 10, să iau 10, să iau 10. Pe linie.

Nu am avut niciodată 10 pe linie pentru că nu se lipeau de mine matematica și fizica.

El credea că biblioteca era sigilată bine, dar eu dezlipeam încet banda adezivă, extrăgeam ”Cei trei mușchetari” sau ”Moby Dick”, lipeam frumos la loc și aveam grijă să pun cărțile exact în același loc după ce le citeam.

Așa a fost mereu: părinții pun interdicții aiurea, copiii le încalcă.

Acum voiam să spun, de fapt, că a început școala și că cei mici sunt tare bucuroși că nu le mai spune nimeni să mai lase calculatorul sau telefonul în pace.

Nu vorbim despre acei copii din satele care nu au încă internet, nici despre cei care nu au de nici unele, sperăm să se rezolve problemele și să poată urma cursurile.

Vorbesc despre ceilalți, copiii din orașe, pregătiți să înfrunte regulile, cuminți și bucuroși să demonstreze că știu ce fac.

Pentru ei nu e o problemă să facă lecții online, știu să utilizeze aplicații, parole, au alt limbaj și altă dexteritate.

Păi, când am luat eu mouse-ul în mână prima dată… mi-au trebuit niște zile ca să coordonez bine săgeata aia, fetele mele au stăpânit mișcarea din prima și nepotul meu s-a născut cu net la ușă.

Alte timpuri, alte obiceiuri.

Părinții rămân nițel în urmă, copiii merg victorioși înainte, așa cum e normal.

Avea dreptate o bătrânică, îmi spunea odată ”dragă, trebuie să ascultăm noi de tineri, să ne actualizăm, să-i ascultăm noi pe ei, nu invers. Noi le putem spune chestii din trecut, e adevărat, dar ei ne arată cum vom trăi mâine sau poimâine.

Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Anul în care te-am întâlnit

Ferice de ei!

555? Merităm mai mult

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro