Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ipocriții și sclavii

14 April 2020

Vuiesc ziarele și televiziunile din România de știrea că cei care au plecat în Germania muncesc acum 10 – 12 ore la cules de sparanghel.

Adică un fel de ”ce proști sunt, măi, nu stăteau ei bine acasă?”

Ba chiar au fost numiți sclavii Europei, au circulat imagini cu picioarele lor care se afundă în noroiul vâscos al câmpurilor străine.

Același dispreț față de cei care muncesc în loc să stea cu mâna întinsă sau la crâșma din sat.

Acum pare să iasă la iveală tot chinul emigranților, numai că titlurile nu indică respect pentru munca lor, ci un fel de scârbă națională.

Chestia faină e că așa se trimit bani în țară de mulți ani, sudul Italiei e plin de oameni care lucrează în agricultură și locuiesc în barăci, viile sunt culese de români, moldoveni și bulgari, firmele de curățenie sunt pline de femei din Europa de Est.

Ca să nu mai spun că în casele Occidentului lucrează aproape două milioane de românce, stau închise în casele bătrânilor și au grijă de ei.

La femeile astea m-am gândit mult zilele astea, pentru ele carantina nu a schimbat mare lucru, au o zi liberă pe săptămână, atât, mereu, dar între momentul în care reușesc să iasă pe ușă și cel în care se întorc sunt doar vreo 10 ore.

Multe femei nu au liber deloc, nu are cine să stea cu bătrânii în lipsa lor, așa că stau în casă mereu și se mulțumesc să dea doar o fugă la magazinul alimentar.

Curat carantină.

Și considerați că stau închise cu bătrâni bolnavi de Alzheimer, de Parkinson, bătrâni care le strigă din zece în zece minute pentru că nu mai știu pe ce lume sunt, alții care le fac de râs doar pentru că pot să-și permită luxul de a le avea la îndemână, sunt femei care suferă de foame pentru că trebuie să mănânce doar ceea ce li se dă, altele care nu au voie să vorbească la telefon cu cei de acasă pentru că, nu-i așa, sunt cumpărate trup și suflet.

Sclavi ai Europei.

Așa, și?

Din truda lor s-au ridicat case, au mers copii la școli, din palmele lor bătătorite s-au pus termopane și s-au cumpărat haine acasă.

Din spinările lor îndoite și din nervii lor măcinați s-a ținut pe picioare o țară care n-a făcut mai nimic pentru a-i opri să plece.

Știți cam câți români lucrează și locuiesc în afara țării?

Niște statistici de trafic internet arată că Facebook în limba română este accesat de vreo 7 milioane de oameni din afara granițelor.

Asta-i știrea gravă, nu aia cu sparanghelul, ipocriților.

Pe Liliana o puteți urmări aici. Toate articolele, aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mie chiar mi-e frică să nu fiu considerată proastă

Noi cu cine votăm?

Nu cred în femeia care…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro