De-am fi toate ca ea

Angela Baciu

27 May 2014

Angela Baciu, foto Adrian MociulschiAveam vreo 20 de ani când am văzut-o la televizor. Părea dintr-o altă lume. La școală auzisem în treacăt, profesorul meu de limbă română îmi dăduse două poezii, cu împrumut, să le citesc. Nu înțelesesem prea multe atunci, cuvintele zburau nebune, personaje necunoscute mie vorbeau încâlcit, țipau aproape. Îmi aduc aminte că era vorba de poezia “Variații”, nu știu din ce volum, însă expresia liberă, joacă rimelor, îndrăzneală cuvintelor mi s-au părut atât de fascinante. Firește, nu i-am mai dat înapoi poeziile profesorului, le-am așezat în jurnalul meu de adolescentă, am pus lipici mult să nu le pierd, cred că le am și acum dacă le voi căuta în sertarul cu caiete și cărți de la mama. Poezia era așa: “pune cursele de șoareci / ne jucăm de-a eu și tu / tu intrai în catedrală / eu eram Marguerite d’€™Anjou / îmi dădeai o bicicletă / eu vedeam că n-are arc / și-o puneam să pedaleze / pe viteaza Ioana d’Arc / e vreun cocoșat pe-aproape / clopotele-s toate-n port / ies în șiruri împăiate / păsări negre la raport / să nu-ncerci să smulgi vreo pană / ca să-mi scrii un madrigal / că te-nchide-ntr-o icoană / cuviosul Cristobal”…

Peste câțiva ani, întorcându-mă acasă într-o vacanță de vară, după o sesiune, mama mi-a spus că a găsit la un chioșc în gară o revistă literară și pe copertă era… ea și câteva versuri, nu le mai țin minte, nu mai știu nici în ce an era, dar chipul ei părea atât de cunoscut. Era la fel cu versurile, la fel de liberă. Îmi aduc aminte că multă vreme aveam lipite pe ușa dormitorului, acasă la mama, trei fotografii mari: cu Nichita Stănescu, cu ea și Nina Cassian. Alți colegi aveau fotografii sau afișe cu artiști rock, formații sau actori, eu… îi priveam pe ei, poate mă ajutau să îi înțeleg mai bine, poate speram. Ei, cum ce speram? Să înțeleg poezia asta, să o întorc pe toate fețele, să mă joc așa cum făceau ei. Și mult mai târziu, cunoscând-o, mi-am dorit să fiu ca ea. M-a fascinat mereu naturalețea, se simte bine în pielea ei și, chiar dacă spune că nu a fost niciodată o femeie frumoasă, nu îți poți luă ochii de la ea. Poți vorbi orice: despre cum era elevă la Ursuline și se plimba pe străzile vechi din Sibiu, cum era mama balerină, cum a scris prima poezie pe acordurile tatălui. Îmi place că vorbește atât de liber, de deschis și râde cu atâta poftă.

Nora Iuga si Angela Baciu,Bucuresti 2011

Am învățat de la ea să fiu mai sigură când scriu, să nu mai las atât de mult inima la vedere, să nu-mi mai fie frică de cei mari și să am curaj. Am învățat cât de frumoasă te poți simți la orice vârstă și că feminitatea nu trebuie lăsată de izbeliște, am învățat că nu trebuie să te temi și să lași mereu ceva în urma ta, că, stângaci fiind, poți trăi într-o lume de dreptaci.

Am vorbit atât de multe, despre cum erau anii de studenție, când Călinescu, profesorul ei, arunca în elevi cu creioanele ascuțite și nu îi lăsa să-și ia notițe. Mi-a povestit despre bărbatul și iubirea ei Nino (George Almosnino), despre poeziile scrise de el în fotoliul verde, despre acei oameni minunați pe care i-a iubit: Virgil Mazilescu, Mariana Marin, Octavian Soviany, Constantin Abăluță. Că nu a iubit decât bărbații-poeți. Mi-a vorbit despre emoțiile pe care le avea de fiecare dată când își vedea fiul dansând pe scenă, Tiberiu fiind prim balerin la Operă Română (Tiberiu Almosnino), cum nu-și putea dezlipi ochii de la fascinanta poveste de pe scenă. Dar câte n-am vorbit noi!

Are o voiciune tinerească în ochi, aproape ghidușă, are mersul hotărât (mi-o imaginez câteodată făcând, poate, câteva mișcări de balet, amintindu-i de mama), poartă mereu bijuterii mari, pe mână stânga îi poți vedea un inel cu piatră mare. Părul alb și-l poartă cu semeție, cu o cochetărie adolescentină, mândră parcă. Se bucură de fiecare anotimp, zice că se îndrăgostește în fiecare an, mereu simțind că lucrurile par altfel, mai frumoase, mai colorate. Își aduce aminte de vacanțele de la 2 mai și de lungile nopți petrecute la malul mării, vorbind atâtea despre poezie și prieteni, la “Dobrogeanu” adunându-se atunci toți poeții vremii… Nu îți vine s-o întrerupi când vorbește, are atâtea să îți povestească și… parcă nu e atâta timp cât ai vrea. Cu câtă patimă îți vorbește de Rapid, câte întâmplări! Nu are păreri de rău și zice că viață a fost darnică, a primit tot ce și-a dorit. Și-a trăit viața așa cum a vrut. Nu e furioasă, nu ține mânie, vorbește frumos despre oameni, străzi, orașe… A fost fericită la Berlin și părea mai sănătoasă că oricând; ei, da, acolo a renunțat și la medicamentele pe care le lua din nu știu ce motiv, nu mai are nici o importanță. Mi-a povestit despre cărțile pe care le-a scris și despre faptul că se simte atât de bine în mijlocul tinerilor.

Ei, da, acum la aproape 84 de ani și-a văzut și ultimul vis îndeplinit: acela de a fi actriță, joacă într-un film despre propria viață… da, da… și are atâtea de spus.

E fericită acasă, în propria sufragerie, în față aceleiași mașini de scris care are aceeași vârstă cu ea. Firește că are și ea laptop, doar e… cel mai în vârstă blogger-poet, pe Sadam, dar… nu-i atât de apropiată cum e de mașină de scris.

O văd în bucătărie făcând un ceai și fumând tacticos o țigară. “Nu va ploua azi!” zice. “Știi, mi-e frică de tunete!” Vorbește la fel cu toți: cu librarul, poștașul, vânzătorul de la magazin, cu cel ce vinde ziare, cu controlorul pe peronul unei gări. Vorbește de parcă de asta ar atârna toată lumea ei. Ce și-ar mai dori? Poate, să mai vadă și alte lumi, alte locuri, apoi să se întoarcă și să povestească iar, și iar, ca în filmul ei. N-am spus cum se numește filmul? “œAici, Nora Iuga”. Când l-a văzut prima dată, în sala de spectacol, a izbucnit în lacrimi de emoție. Chiar și ea.

Undeva, cândva, după miezul nopții, într-un tren, spre nicăieri, în cușeta de dormit, vobind despre atâtea, i-am ascultat inimă Norei…



Citiţi şi

Ce vrea ea

Must-have de vară

Lângă ce fel de bărbat merită să rămâi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,922 views

Your tuppence

  1. ion / 5 January 2015 10:59

    ….feresca sfantul…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. O femeie foarte vie – Women R Us | Catchy / 29 June 2014 10:31

    […] cu bocanci grei și freze punk. Lumea mea ideală este un spectacol”. Andreea Vasile a ajuns la Nora Iuga în locul unei colege. Iată ce-a […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Marian Malciu / 12 June 2014 0:39

    Excelent tablou! Este pictat în cuvinte atât de frumoase încât strălucesc până şi ramele! Cele mai sincere felicitări, Angela Baciu!

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro