De ce bat bărbaţii

Adrian Ţiglea

6 February 2012

Fenomenologia violenţei familiale

Am să încep ca de la carte şi am să continui ca de la mine. Fenomenologia este experienţă prin corp. „Corpul este un lucru, lucru în care îmi am reşedinţa”, spune Signes. Violenţa reprezintă întrebuinţarea forţei de către un individ sau mai mulţi indivizi, în raporturile cu celălalt sau ceilalţi, în scopul impunerii propriei voinţe. Violenţa familială însumează conflictele din familie care au ca efect maltratarea partenerului şi a copilului. Violenţă exercitată asupra spiritului sau asupra trupului, implicit asupra conştiinţei celuilalt.

Potrivit lui Emmanuel Levinas, conştiinţele umane se opun unele altora: celălalt „este ceea ce eu însumi nu sunt” – „il est ce que moi je ne suis pas”. Această percepţie a alterităţii, a diferenţei, poate degenera în confruntarea cu celălalt.

Celălalt nu este atât departele meu, cât aproapele meu. Este cel cu care mă întâlnesc zi de zi, în plan real sau virtual, este cel cu care comunic, de a cărui prezenţă mă lovesc, asupra căruia îmi proiectez emoţiile, fie ele pozitive sau negative. În mod vital, îl descopăr pe celălalt în sânul familiei mele. Copil fiind, orizontul meu spaţial este, în primul rând, cel al gospodăriei în care cresc.

Dezvoltarea emoţională a copilului are în vedere subiecte precum temperamentul său, calitatea ataşamentelor sale, dezvoltarea emoţiilor şi a conceptului de sine. „O emoţie poate fi înţeleasă drept reacţiile, inclusiv sentimentele, gândurile şi comportamentele, care apar ca răspuns la evenimente sau situaţii semnificative pentru persoana respectivă. Situaţiile care provoacă aceste răspunsuri pot implica orice persoană, gând sau eveniment care are importanţă pentru individ”. ( Psihologia copilului, Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta, Editura Polirom, 2010, p. 506).

Aşadar, emoţiile sunt rezultatul întâlnirii noastre cu celălalt, în primul rând cu familia noastră.

Cum ia naştere violenţa familială? În primul rând, ca o violenţă de cuplu. Din varii motive, soţii nu se mai înţeleg unul cu celălalt şi încep să îşi verse frustrările în casă. Care să fie aceste motive? Eu cred că cele mai importante sunt cele legate de sexualitate. Odată ce ai unul sau mai mulţi copii, sexualitatea cuplului nu se mai bucură de aceeaşi libertate ca înainte. Vrem, nu vrem, suntem sex şi abia apoi suflet. Odată cu ivirea copiilor, cuplul începe să se ascundă când face dragoste. Iar majoritatea adulţilor nu vorbesc cu copiii despre viaţa sexuală a lor, a părinţilor, Doamne fereşte că fiul sau fiica să ştie ce se întâmplă în dormitorul babacilor. Ipocrizie şi prostie.

Copilului nu i se povesteşte despre relaţia firească dintre părinţii săi, părinţi a căror fişă de post nu presupune numai să fie pe placul pruncului (aşa cum gândeşte orice copil, egocentric şi absolutist prin natura sa), ci şi să se bucure, ca înainte, unul de celălalt, inclusiv sexual.

Adesea, copilul devine pentru femeie axis mundi, soţul rămânând în planul secund. Iar ceea ce nu ştiu sau nu vor să înţeleagă femeile este faptul că bărbatul devine, mai mult sau mai puţin conştient, gelos pe propriul său copil. Acest lucru cu atât mai mult atunci când se întâmplă ca vlăstarul să fie băiat. Ştim deja de la Freud că fetiţa adoră pe tată, iar  băieţelul pe mamă, că gelozia copilului se îndreaptă către părintele de acelaşi sex.

Dacă bărbatul este inteligent emoţional – iar acest lucru este o excepţie – el acceptă noul status-quo, îşi administrează cu înţelepciune impulsurile sexuale şi, mai ales, nu caută să şi le satisfacă în spaţiul extraconjugal. Şi, ceea ce este mai important, nu devine agresiv din cauza cenzurii aplicate, volens nolens, asupra relaţiilor sexuale cu soţia. Cenzura sexuală a cuplului cu copii poate avea în vedere lucruri diferite: de la a face dragoste pe tăcute sau pe ascuns, până la amânarea scadenţei erotice pentru momentul din zi sau din săptămână în care copiii sunt, într-un fel sau altul, ne – prezenţi.

Sexul înainte de a avea un copil şi după, este ca lumea înainte şi după Hristos. Numai că, invers. Odată ce ai copii, sexul nu mai este la fel de mântuitor ca înainte sau, dacă vreţi, această izbăvire sexuală se obţine mai greu şi mai rar.

Ce-i de făcut? Cred că responsabilitatea aparţine, în această privinţă, soţului. Să nu uităm. Destinul femeii pe pământ este acela de a naşte un copil. Restul pentru ea, qua spirit, este secundar. Şi nu, nu sunt de acord cu Schopenhauer care era de părere că iubirea este un vicleşug al naturii în scopul procreării. Am senzaţia că ceea ce se numeşte îndeobşte „instinct matern” nu este nicidecum instinct, cel puţin nu în sensul propriu de instinct (impuls natural sau comportament înnăscut). Eu nu cred că o femeie îşi doreşte un copil din instinct (fie el şi matern). Dacă lucrurile ar sta aşa, femeile ar face un copil cu orice bărbat care s-ar ivi pe culoar. Or, ştim că nu se întâmplă acest lucru. Femeile au în minte şi în suflet standarde foarte limpezi în ceea ce priveşte soţii prezumtivi. Evident, fiecare femeie cu propriul standard cultural. Aşadar, femeia are o reprezentare culturală asupra maternităţii: ea alege un bărbat imaginându-şi că, în cazul în care va avea un copil cu el, acest copil îi va purta genele. Poetic spus, va fi lacrimă din lacrima bărbatului ei. Repet: fiecare femeie are propria sa reprezentare asupra soţului şi copiilor, la fel de ideali. Aşadar, în sufletul femeii, bărbatul este soţ şi tată de copii. Mai mult, pentru femeie, dovada cea mai mare de iubire pentru un bărbat este să îi spună că vrea un copil cu sau de la el. Aici, bărbatul are o altă părere sau o părere uşor nuanţată, dar nu e timp acum de intrigi.

Unele femei vor copii intelectuali, altele, copii manelişti, altele, copii sadici sau romantici, fiecare după propriul model cultural.

Revenind. Violenţa familială este consecinţa proastei administrări gospodăreşti a sexualităţii. Când aud pe unele femei spunând replici universale gen „soţul meu era aşa şi acum e altfel” (în sens negativ, desigur) sau „soţul meu nu bea înainte” ori „înainte nu m-a lovit niciodată”, îmi vine să mă duc la ele şi să le spun: „doamnă, nu insistaţi, soţul dumneavoastră nu mai există”. Cum adică nu mai există? Adică, s-a schimbat, e altul sau, mă rog, a descoperit şi el că e altul, a descoperit că inima lui e plină de vanitate şi gelozie, că e posesiv şi că şi-ar devora, în anumite situaţii, propriii copii, asemeni zeiţei Kalî, într-un cuvânt că l-au îngropat frustrările, iar dumneavoastră mergeţi alături de un cadavru ambulant pe un câmp de mine anti-personal. Ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, aceste frustrări ale fostului spirit devenit acum animal (suntem mai întâi biologie şi apoi, eventual, spiritualitate) sunt asemeni unei bombe cu ceas.

Cum se consumă violenţa familială? Prin bătăi? O, până acolo e drum lung. Bătaia este ultimul stadiu, este, dacă vreţi,  metastaza violenţei.  Violenţa are la început un caracter emoţional, simbolic. Care ar fi semnele violenţei familiale? Să vedem. Modificarea timbrului vocal ar putea fi una dintre ele. Dispariţia cuvintelor de alint, critica excesivă şi prost plasată, supărarea din nimic („sărirea ţandărei”, cum se spune în vulg), tensiunea continuă, senzaţia de disconfort emoţional, o atitudine autoritară în relaţia cu copiii sau, mai agravant, dezinteresul faţă de ei (gen „du-te la mă-ta, eu mi-s ocupat” sau „ce, eu te-am făcut?”), indiferenţa făţişă faţă de preocupările extra-gospodăreşti ale femeii, absenţa nejustificată de acasă, plasarea în plan secund a familiei ca întreg, eventual alcoolul şi, finalmente, violenţa fizică.

Nu vreau să pomenesc şi despre absenţa din partea partenerului, în speţă a bărbatului, a virtuţii sacrificiului pentru soţie şi pentru copii, pentru că omul nu este înger, spre a fi capabil de un asemenea gest.

Că am ajuns la violenţa fizică, două cuvinte şi închei. Ştim ce este violenţa fizică. Ea se poate manifesta, în familie, pe ascuns sau de faţă cu copii. În primul caz, este brutală. În al doilea rând, este sadică – pedeapsa nu se aplică numai femeii, ci, într-un mod indirect şi pervers, copilului sau copiilor EI.



Citiţi şi

Poveste despre violența domestică

Despre feminism și verighetă

Dureroasa realitate a femeilor abuzate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,686 views

Your tuppence

  1. monica / 15 May 2014 20:49

    Va stricati reputatia cu acest Adrian Tiglea! Numai tampenii scrie! Big dislike!!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ana-Maria / 25 December 2013 20:58

    Dar tu de unde stii motivul? De ce esti asa sigur ca motivul violentei barbatilor e unul singur si este acesta?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Ifigenia de lângă noi | Catchy / 16 May 2013 10:13

    […] Apoi auzeam poveşti teribile, poveşti de umilinţe şi palme… […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  4. Patricia / 20 February 2012 11:26

    De ce bat barbatii? Pentru ca pot si pentru ca femeile stau sa fie batute, d-aia! Si daca unele nu stau, cu o floare nu se face primavara. Alea care stau strica piata.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  5. Cornelia / 11 February 2012 22:51

    Dupa parerea mea violenta in cuplu difera, asta daca exista si cred ca exista in fiecare familie la un moment dat, chiar daca nu se vrea acest lucru. Depinde cum stie fiecare sa gestioneze situatia. Manifestarile de acest gen cred ca sunt cauzate de anumite frustari acumulate in timp. Mai rau e cand se ajunge la violenta fizica…cu ceea ce nu voi fie nicodata deacord. Iar copii nu ar trebui sa fie un motiv de invinuire, chiar daca uneori ne ocupa tot timpul si nu mai apucam sa mai avem viata de cuplu…in schimb avem viata de familie care e mult mai frumosa. Totul depinde cum stim sa gestionam situatia…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. diana / 9 February 2012 14:47

    Exista situatii tocmai cand inhibarea nevoilor sexuale reduce agresivitatea si violenta dintr-un cuplu. Asta inseamna ca nu e general valabila interpretarea agresiunilor familiale facuta de tine. Unii aleg sa fie spirit inainte de animal.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  7. picatura / 9 February 2012 12:31

    si atunci cand nu exista copii tot asa se explica? nu de alta, dar ma bulversezi complet. distinsul meu coleg “X” a incetat sa-si altoiasca nevasta dupa ce aceasta i-a comis un copil. si au trecut cam 3 ani de atunci. sa urmarim cu interes situatia? isi revine la vechile obicieiuri?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Belle d”Imagination / 8 February 2012 13:58

    Aş fi parţial de acord cu tine dacă nu aş fi în parţial dezacord cu tine.

    Şi fiindcă răspunsul e prea lung, o să ţi-l trimit într-un articol.

    În altă ordine de idei, mi-aş dori să schimbăm vreo două cuvinte şi în viaţa reală dacă îţi doreşti şi tu.

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
    • adi tiglea / 8 February 2012 14:48

      când mă voi afla în postura vieţii reale, voi conversa cu tine cu cea mai mare plăcere. dar atâta timp cât este iarnă, mă aflu numai în postura vieţii virtuale.
      mă bucur mai mult de parţialitatea dezacordului, decât de parţialitatea acordului. să nu uităm că, în afară de God, nimeni nu se află în posesia adevărului absolut. aşadar, cel mai mult mă bucur de imparţialitatea acordului şi de imparţialitatea dezacordului.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro