De ce iubesc bărbaţii filmele p*rno

18 August 2010

Pentru unii bărbaţi p*rnografia este un moment de relaxare pe care şi-l dedică în întregime şi pe care doresc să-l petreacă în solitudine. Ei pot trăi virtual anumite fantezii pe care nu le pot materializa în relaţia de cuplu, sau îşi pot satisface anumite nevoi pe care, constituţional sau personal (constrângeri educaţionale, particularităţi de personalitate etc), nu pot să şi le ofere în mod real.

Dar mai există şi o altă explicaţie pentru care bărbaţii iubesc filmele p*rno. Seexualitatea masculină este foarte sensibilă la stimului direcţi şi imediaţi. Ex*itarea lor începe la nivel vizual, astfel că uneori, unui bărbat îi este suficient să privească coapsa unei femei pentru a se simţi gata de acţiune. Femeile sunt însă altfel. Dorinţa lor se alimentează prin fantezie şi este nevoie de timp pentru ca aceasta să ducă dorinţa fizică la cote înalte. Ele au nevoie de povestea de dragoste, de un fir de naraţiune, de o finalitate – alta decât cea catartică.

sexy-black-and-white-wedding-portrait-daniel-stark-photography

În timp ce unele femei găsesc confortabilă vizionarea unor astfel de pelicule pentru adulți în afara mediului familial (asta şi pe fondul prezenţei copiilor), majoritatea bărbaţilor sunt încântaţi să poată privi liniştiţi, chiar acasă, astfel de imagini erotice dinamice. Diferenţa este că interesul lor se concentrează pe corpul protagonistelor şi pe ceea ce fac ele, şi nu pe poveste. Dacă i-aţi întreba după vizionarea unui astfel de film, care a fost subiectul, veţi rămâne surprinse de cât de puţine pot povesti bărbaţii despre firul „narațiunii”. În schimb, vor putea descrie cu lux de amănunte acţiunea în sine, fără să pună preţ pe latura sentimentală, atât de importantă pentru femei. Iar perspectiva de a fi considerate de către parteneri doar obiecte s*xuale, le alimentează temerile că sunt sau vor fi tratate la fel de superficial.

Aşa se face că o mare parte dintre femei condamnă imediat obiceiul partenerului de a se uita la astfel de filme, fără să caute însă explicaţia acolo unde de fapt se află – în nesiguranţa lor. Această nesiguranţă poate fi una de sine – că nu (mai) arată la fel de bine, sau una faţă de relaţie şi partener – că nu-i mai este suficientă. Ajung să se simtă trădate, înjosite, anulate ca feminitate, mai ales din cauză că astfel de filme sau site-uri promovează tipul de femeie perfectă, „siliconată şi fără celulită”. Din această cauză resimt  o nevoie acută de reconfirmare a propriei feminităţi şi solicită insistent dovezi imediate pentru restaurarea încrederii. Atitudinea de respingere/de condamnare/de pedepsire etc (care poate fi catalogată drept moralistă de multe ori la nivel de grup de apartenenţă socială sau religioasă)  ascunde de cele mai multe ori teama de a nu fi suficient de s*xy precum şi „supliciul” gândului că partenerul îşi doreşte „o femeie mult mai seducătoare”.

Ce-i de făcut într-o astfel de situaţie? Foarte importantă este sinceritatea şi comunicarea, cu sine şi în cuplu. Astfel întrebările şi răspunsurile sau explicaţiile vor fi mai aproape de realitatea subiectivă a cuplului pe care îl formaţi şi nu vor izvorî din presupuneri şi angoase iraţionale (conştiente sau inconştiente).

Toate cele bune!

Vezi ce crede un bărbat despre același subiect. 



Citiţi şi

Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm

Latura întunecată a bărbaților „de treabă”

Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Cristi R. / 16 February 2015 13:43

    Mestere, subscriu la cele scrise de tine avand insa o retinere fata de aceasta afirmatie a ta : “Dar ce sa ceri unor animale cu chip de femeie?!!!!.”
    Cred ca este o afirmatie foarte dura.
    Nu stim ce le-a motivat pe aceste femei sa ajunga sa profeseze in industria pornografica la fel cum nu stim de ce unele femei aleg prostitutia in loc de altceva.
    De multe ori aceste femei au un istoric in care regasim incestul, saracia extrema, violul, abuzurile familiale, etc.
    Poate ca sunt si fete ce fac asa ceva pentru ca le place, pentru ca exista o disfunctionalitate in legatura dintre constiinta de sine si instinctul sexual.
    Sunt oameni care fac sex cu aceiasi naturalete cu care altii mananca o inghetata.
    Oricat ne-am revolta noi acesti oameni exista si nu-i putem schimba.
    Singurul lucru pe care il putem face este sa punem mai mult accent pe educatie. Nu doar educatia sexuala ci si educatia bunului simt , a respectului , a onoarei.
    Din pacate tinerii de azi au nesansa de a accesa pornografia de la varste fragede iar multi dintre parinti au uitat ca la randul lor au fost la fel de curiosi atunci cand a inceput sa se instaureze adolescenta si din acest motiv uneori incep prea tarziu sa isi pregateasca copii in privinta relatiilor intime fapt ce in unele situatii duce la drame greu de gestionat.

    Reply
  2. Cristi R. / 13 February 2015 23:42

    Daca esti pasionat nu inseamna ca si iubesti.
    Iubirea e mai presus de pornografie.
    Atat de sus incat nu se vor intersecta niciodata.

    Reply
  3. Mirela Baron / 6 October 2010 14:01

    Filmele porno si relatia de cuplu…
    Acest mijloc de a pacali dorintele sexuale printr-o pelicula de film cu efect excitant este pentru multi/e persoane un mijloc de a-si provoca macar la nivelul cerebral o stare confortabila, ce atrage dupa ea numai la nivel strict fiziologic, o scurta dar incompleta satisfactie. Neavind in nici-un fel de-a face cu trairi de natura spirituala, sufletul omenesc ramine in conformitate insetat si infometat, fapt pentru care afacerea cu “sexul”in general a fost si este una dintre cele mai infloritoare. Totusi filmele porno pot fi un mod evident de autodescoperire a unor complexe sau dorinte ascunse ,de multe ori imposibil de realizat pe plan real.
    In ceea ce priveste stimulii vizuali , nu cred ca femeile si barbatii ar fi diferiti.Chair daca femeia prin natura ei ,este de multe ori mai imaginativa, intuitiva ,conform studiilor stiintifice si ea simte exact ca si barbatul. Fiind insa diferita fiziologic nu i se poate impune o performanta sa-i zicem de natura sportiva ,ci mai mult de natura catalitica.Aceaste diferente de nuante sint compensate de industria filmelor porno print-o hiperactivitate lipsita de realism a protagonistelor.
    Un barbat care nu a avut timp sa se descopere sau nu a avut curajul ,etc.,in viata reala ,este din pacate automat ,identificat de creierul unuei femei ca si incomplet, nu neaparat demn de incredere. Consumul acestor medii ,ducind mai degraba la declasrea, acestuia din urma decit a unei acceptante.
    Sint de acord ca intr-o relatie sanatoasa de cuplu ,increderea si capacitatea amindoura de a-si gasi un limbaj comun de traire a dorintelor sexuale este legat de adevarata intimitate sufleteasca pe care cei doi o impart.

    Reply
  4. s. / 4 October 2010 1:00

    tocmai m-am despartit de prieten din cauza asta. ma gandesc ca poate sunt prea absurda.. dar eu consider ca ma insala atunci cand se masturbeaza uitandu-se la un film porno.. as vrea sa ma schimb sa cred ca e ceva normal, dar nu pot:( nu pot sa trec peste faza asta. ce pot sa fac in cazul asta? oare sunt prea geloasa?.. chiar astept un raspuns

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 4 October 2010 6:28

      Draga mea, nu sunt sexolog, dar am trait destul incat sa pot sa-ti spun ca acesta nu e un motiv real de ingrijorare si mai ales nu unul de gelozie. Dar daca din cauza asta nu mai avea energie 🙂 si atentie pentru tine, atunci, da, nu ai procedat gresit. Pentru ca oricat l-ai fi iubit, problema lui are radacini adanci si nu ai fi reusit sa-l faci sa vorbeasca, sa se destainuie, si fireste sa se schimbe in sensul de a face din acest “obicei” unul din care sa aveti amandoi de castigat in planul satisfactiei sexuale. Pentru ca privitul la acest gen de filme nu e neaparat nociv pentru o relatie de cuplu. Sigur ca atunci cand iubesti esti geloasa si pe periuta lui de dinti, dar la fel cum te gandesti ca se spala pentru a avea o respiratie proaspata cand te saruta, la fel, niste imagini pot fi stimulante si potentatoare pentru performantele sexuale pe care ti le doresti. 🙂 Bine e insa, pe viitor, sa vorbesti despre asta, si in general, despre multe altele, fara jena, tocmai pentru a evita surprizele si instrainarea. Fiecare om , barbat sau femeie, are fantezii despre care crede ca sunt de neimpartasit. Nu e asa si comunicarea fara bariere este liantul cel mai bun, indiferent care este subiectul. Dormitorul unui cuplu este un spatiul atat de intim, incat totul ar trebui sa fie permis atata vreme cat e consimtit, prin vorba sau gest, din iubire si placere :). Pentru mai mult, nu stiu daca e cazul, poti sa-i scrii lui Jeni Chiriac.

      Reply
    • P.C. / 18 August 2017 23:12

      Serios?… Cum sa te desparti de cineva pentru ca?… Wow! Mare e gradina Domnului!

      Reply
  5. Feminism Romania - "De ce ar trebui sa-mi fie rusine ca urasc filmele porno" / 8 September 2010 12:09

    […Justificarea existentei si a utilitatii productiilor pornografice a imbracat, de-a lungul timpului, diverse forme, insa cele mai ingrijoratoare dintre ele mi se par a fi explicatiile sustinute cu argumente cu tenta stiintifica si asumate de persoane care, punandu-si inaintea numelui un titlu, transforma demersul intr-unul care, pentru unii dintre noi, poate parea foarte credibil. Aceasta este prima reflectie pe care mi-a starnit-o articolul…]

    Reply
  6. Adriana / 5 September 2010 0:19

    Doamna “Psiholog”…

    In primul rand as dori sa va rog sa nu va mai folositi titlul/ autoritatea pentru a va da cu parerea despre diverse teme, in cazul asta pornografia. Nu cred ca la facultate v-a invatat “ce vor barbatii” si “de ce nu le plac femeilor filmele porno”.
    2. VA ROG SA NU MAI GENERALIZATI. Citind articolul dvs. as putea crede ca ORICE FEMEIE CARE NU E DE ACORD CU PORNOGRAFIA E NESIGURA (oe ea, pe cum arata fizic, pe relatia ei cu partenerul…etc). Ei bine, d-na. psiholog, aflati ca MAI EXISTA MULTE ALTE MOTIVE pentru a respinge acest tip de materiale.
    3. Nu mai generalizati “ce vor femeile/ barbatii” de la pornografie pentru ca nu aveti cum sa stiti. Eu una stiu femei care se uita la astfel de filme si NU LE INTERESEAZA DELOC POVESTEA (fanteziile, sentimentele, etc). De asemenea, atat barbatii cat si femeile care se uita la filme porno o fac in general “afara mediului familial” adica nu de fata cu copiii (altfel ar fi dati la stirile de la ora 5 si considerati perversi), deci nu vad care era distinctia facuta de dvs. in articol pe tema asta.
    4. Paersonal sunt de acord cu pornografia (in principiu, mai putin cu anumite lucruri degradante fata de femei sau fata de oameni in general)…
    5. Articolul dvs. este PLIN DE ABERATII si parerism. (Va sugerez sa faceti studii mai serioase!).

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Carlan / 5 September 2010 13:50

      Draga Adriana,

      Catchy este un loc unde, din respect reciproc, ne spunem parerile fara sa tinem toporisca in mana. Fireste ca e o figura de stil, in care toporisca reprezinta agresivitatea limbajului. Cred ca ai spus mai mult decat era necesar pentru a-ti exprima dezacordul. Tocmai ma bucuram zilele trecute ca am cititoare care pot sa comunice decent, fara atac la persoana, ceea ce mi se pare minunat. Nu am interzis aparitia comentariului tau dintr-un motiv foarte simplu: este un bun prilej de a anunta doamnele si domnisoarele, si de ce nu, si domnii, ca aici se practica, neimpus, schimbul de idei si nu de invective, fie ele doar voalate. Iti multumesc pentru intelegere, si sunt convinsa ca, recitind, iti dai seama ca ai trecut linia care desparte civilizatia de opusul ei.

      Reply
    • Jeni Chiriac / 7 September 2010 1:16

      Titlul articolului se dorea a fi mai mult o invitatie la meditatie pe aceasta tema…el poate fi cel mult o intrebare retorica.
      Va multumesc pentru vehementa cu care va sustineti ideile. Admir asta la oamenii din jurul meu.
      In acelasi timp, va reinvit sa cititi materialul si sa remarcati demarcatiile clare determinate de “unele”/”unii” etc.
      ACEASTA ESTE VARIANTA ORIGINALA A MATERIALULUI

      “Adesea daca ati intreba, dupa vizionarea unui astfel de film, care a fost subiectul/povestea, veti ramane surprinsi de cat de putine pot povesti barbatii despre firul “naratiunii”, in timp ce va putea descrie cu lux de amanunte actiunea in sine ce insotea desfasurarea actului sexual vizionat, fara a pune accent pe latura sentimentala atat de importanta pentru femeie. O astfel de perspectiva – femeia ca simplu obiect sexual – nuditatea – nu face decat sa accentueze temerile partenerelor, constient sau inconstient, de a nu fi ele tratate la fel (“partenerul sa nu se comporte intr-o maniera atat de superficiala si in ceea ce o priveste pe ea”). Pentru unii barbati, pornografia este ca un moment de relaxare pe care si-l dedica in intregime, pe care doresc sa-l petreaca in solitudine. Ei pot trai virtual anumite fantezii pe care nu le pot materializa in relatia de cuplu, cat si anumite nevoi pe care, constitutional sau personal (contrangeri educationale, particularitati de personalitate etc), nu pot sa si le gratifice
      Exista si un alt motiv pentru care barbatii iubesc filmele porno. Este vorba despre faptul ca excitarea lor incepe la nivel vizual. Sexualitatea masculina este constituita din stimului directi si imediati, astfel ca uneori unui barbat ii este suficient sa priveasca coapsa unei femei pentru a se excita. Situatia este cu totul alta in ceea ce priveste excitatia femeilor, a caror dorinta se alimenteaza prin fantezie si este nevoie de timp pentru ca aceasta sa ajunga la cote inalte. Ele au nevoie de acea poveste de dragoste, de un fir de naratiune, de o finalitate – alta decat cea catarsica. O mare parte dintre femei judeca in mod negativ faptul ca partenerul priveste astfel de filme, de cele mai multe ori din cauza faptului ca se simt nesigure. Aceasta nesiguranta poate fi una de sine sau una fata de relatie si partener – teama ca ea nu-i mai este suficienta. Ele se pot simti tradate, injosite, anulate ca si feminitate mai ales datorita faptului ca astfel de filme sau site-uri promoveaza acel tip de femeie perfecta, “siliconata si fara celulita”. Femeia poate deveni nesigura in relatie cu partenerul ei, solicitand si resimtind o nevoie acuta de reconfirmare a propriei feminitati. Atitudinea de respingere/de condamnare/de pedepsire etc (care poate fi catalogata drept moralista de multe ori la nivel de grup de apartenenta sociala sau religioasa), se poate ascunde teama de a nu fi suficient de sexy si “supliciul” ca partenerul isi doreste “o femeie mult mai seducatoare”. De aceea este foarte importanta comunicarea cu sine si in cuplu, sinceritatea in primul rand cu tine insati atat ca femeie, cat si ca barbat. De ce? Pentru ca astfel intrebarile, cat si raspunsurile sau explicatiile vor fi mai aproape de realitatea subiectiva a cuplului pe care il formati si nu va izvori din presupuneri si angoase irationale (constiente sau inconstiente).”

      Reply
  7. Jeni Chiriac / 20 August 2010 20:24

    🙂
    Intr-adevar sunt multe aspecte ce pot fi abordate pe marginea acestui subiect. Acest articol a fost departe de a isi propune sa epuizeze aceasta tematica controversata care, prin anumite aspecte propuse, depasesc granitele competentei mele profesionale.Si aici ma refer la abordarea castigurilor industriei pornografice, cert este ca acest sector castiga prin specularea unui tabuu controversat chiar si acum in secolul XXI din diverse motive sau nevoi…
    Fireste ca aceasta industrie alimenteaza mituri, standarde si idealuri de performanta regizate, oferind o imagine sau perspectiva eronata asupra a ceea ce se poate intampla intr-un dormitor, intre un barbat si o femeie sau pe taramul fanteziilor noastre sexuale…
    Cu permisiunea dvs, o sa imi propun sa abordez cateva din directiile semnalate in comentariul dvs pe viitor.
    Va multumesc!

    Reply
  8. ioana / 20 August 2010 18:05

    bine ar fi sa vorbim de implicatiile pornografiei pentru femei: cine castiga si cat in industria pornografica, care este statutul femeii etc. povestile despre sexualitatea masculina gata oricand de actiune sunt departe de a fi fundamentate …stiintific, la fel cum cea feminina ar avea nevoie de mai multa “fantezie”.
    rolurile de gen impun barbatilor sa isi dovedeasca numeric potenta si virilitatea, iar femeilor sa fie obiecte in primul rand in industria pornografica.
    unde intervine optiunea personala pentru participarea la pornografie? este o intrebare mult mai complexa decat ati preconizat, si in nici un caz nu indica raspunsurile schitate in articolul dvs.

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Carlan / 20 August 2010 19:43

      Draga Ioana,

      E un subiect trist, spinos, vechi si comun deopotriva. Industria pornografica, si nu vorbim de retelele interlope care se ocupa de trafic direct in starda sau mascat in saloane de masaj, ci de cea legala !?, filme si reviste, este teoretic realizata cu adulti pentru adulti. Care pana la urma pot opta fie sa joace sau sa pozeze, pentru public, fie sa vizioneze sau sa rasfoiasca, in intimitate. Imoralitatea apare cand sunt implicati minori. Cand sigur nu mai e vorba de optiune personala. Desigur ca putem discuta pana se schimba banii 🙂 despre cauzele pentru care o femeie tanara si care arata cat de cat onorabil alege sa practice o meserie deloc onorabila. Pentru ca nu mai este demult un subiect tabu. Si daca doresti putem dezvolta ideea ta “unde intervine optiunea personala pentru participarea la pornografie” intr-un articol viitor.

      Reply

My two pennies for ioana Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro