Arta contemporană japoneză e ca o pauză de visare, ca o călătorie în mijlocul unor poveşti deloc inocente, cu invitaţia de a lăsa pudoarea deoparte. Iar mişcarea iniţiată de Takashi Murakami, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti niponi contemporani, face un pas mai departe, către reprezentări în 2D ale unei imaginaţii tridimensionale. E un hibrid care surprinde imaginarul japonez din ultima jumătate de secol fără să se îndepărteze prea mult de tradiţie, ca un compromis hipnotic între simboluri, formă şi culoare.
Proaspăt absolvent de Arte la începutul anilor ‘90, Takashi nu credea şi pace în arta contemporană a Japoniei, pe care o considera o imitaţie nereuşită a culturii occidentale. Întreaga mişcare artistică de după Război îl dezamăgise, pentru că, spunea el, ducea o lipsă acută de manifestări de substanţă pe scena artistică a lumii şi mai ales de originalitate. A început să satirizeze în expoziţiile sale operele colegilor săi de breaslă, într-un stil propriu, care s-a transformat într-o semnătură: Mr. DOB. Povestea, într-un interviu: “Când eram în primii ani la Universitate, o colegă dintr-un alt an a venit la mine şi mi-a spus că îmi lipseşte cu desăvârşire simţul culorii. Aşa că, vă imaginaţi, a fost un motiv uriaş de supărare, având în vedere că îmi doream să îmi câştig existenţa ca pictor! De atunci înainte, am început să studiez fundamentele culorii.”
În ‘94 a fost invitat la New York, unde şi-a creat o strategie infailibilă: avea să se lanseze în Vest şi să se întoarcă apoi în Japonia, pentru a deveni astfel un motor al schimbării de optică. Şi a făcut-o. A publicat o carte în 2000, în care le expunea conaţionalilor teoria superflat: aceea că arta japoneză avea la bază, din cele mai vechi timpuri, un imaginar bidimensional unic, la pol opus faţă de cultura Occidentului şi care îmbina elemente de cultură urbană şi de istorie. Strigătul lui a funcţionat. Nu doar că şi alţi artişti niponi l-au urmat, dar Takashi a început să aibă succes în rândul creativilor din Vest, printre care şi Marc Jacobs, care i-a propus să colaboreze cu Vuitton pentru o serie de genţi şi accesorii… altfel. Acum, lucrările lui se vând cu sute de mii de dolari, iar în 2010 o expoziţie de-a sa a fost găzduită la Versailles, deşi se strânseseră 11.000 de semnături ca ea să fie interzisă, pentru că e ar fi fost „degradantă şi lipsită de respect” la adresa culturii. “Există acest cult al design-ului simpatic în Japonia, de care ştie toată lumea” a declarat atunci. “Dar dacă nu vezi lucrurile dincolo de suprafaţă, nu poţi înţelege. Este la fel ca în cazul Pop Art – nu îţi transmite nimic dacă nu înţelegi cultura consumeristă a Americii“.
Takashi e comparat deseori cu Andy Warhol şi îşi denumeşte atelierele fabrici, în care lucrează alături de asistenţi. Ideile lui sunt şocante, vii şi fără inhibiţii şi atrag ca un magnet ochiul călit în focurile artei clasice. Pentru că Takashi a fost ales de revista People drept unul dintre cei mai influenţi 100 de oameni ai planetei, vă oferim şi noi spre admiraţie astăzi creaţiile sale superflat şi sculpturale, spre a ne spune ce vă inspiră, de Mărţişor şi nu numai astăzi.
Citiţi şi
Noaptea Muzeelor pe 14 mai, ca pe vremuri
GreenTech Film Festival, ediția a III a
Colors of Asia: a șaptea ediție Asia Fest
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
