N-aș fi spus asta acum… hmm, nu mai contează câți ani, dar gândul de astăzi nu cred că are de-a face cu vârsta care te înțelepțește, ci mai degrabă cu ce-ai trăit în copilărie, în adolescență, în tinerețe și mai apoi. Și, dacă măsura cu care ai cântărit mereu, de Crăciun sau oricând, dragostea, prețuirea ori atenția celor din jur a fost doar dimensiunea ori valoarea cadoului de sub brad, nici nu ai avut cum crede că se poate și altfel. Dar dacă a existat un părinte, un prieten, un iubit, care, întrebat ce-și dorește de Crăciun, a răspuns mereu, poate exasperant, “nu am nevoie de nimic, singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat este să te văd”, sigur vine o vreme când înțelegi că e una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste și că nimic din ceea ce ajungi să prețuiești cu adevărat nu poate fi cumpărat dintr-un mall, legat cu fundă și așezat sub brad.
Cum-necum, iată că am ajuns și eu la vrednica de laudă vorbă de mai sus și tânjesc după exaltarea sărbătorii care ne strângea mai demult familia în jurul mesei de Crăciun. Pentru că viața ne-a cam împrăștiat prin lume și, pe doi dintre noi, chiar dincolo de ea, și tot mai rar se întâmplă de o vreme bună încoace, să ne revedem, în casa părintească (Doamne, cât îmi place cum sună!) ori aiurea, în formația completă care adună la un loc… trei generații.
Când n-a mai fost așa, am socotit că și acelea au fost Crăciunuri fericite, fiecare pe unde și cu cine a ales să fie. Iar vorbele mamei la telefonul care devenea treptat tradiție -“Dacă vouă vă este bine, îmi este și mie” – aveau darul să ne amăgească sufletul și nu mai simțeam tristețea din glasul ei, singura dintre noi care era singură. Acum, la mijloc între mama și fetele mele, ca vârstă, dar mai aproape de mama, ca distanță, o simt. Și am decis ca din două, măcar una să nu mai lăcrimeze. Mama.
Crăciun cu bine!
Update 2016 – Anul acesta vom fi toate acasă. Toate cele patru generații, nu trei! Pentru că între timp a venit pe lume Anastasia și acesta va fi al doilea ei Crăciun. 🙂
Citiţi şi
Pentru ziua de mâine nu te poate judeca încă nimeni
Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
