Mi-am potolit dor. De frumos. De carte și de poezie. M-am simțit femeie, frumoasă și iubită. Toate defectele mele au devenit virtuți. Ascultându-l pe Călin Neacșu citindu-și poeziile aseară, când și-a lansat cartea de versuri, De azi într-o zi, m-am simțit mândră pentru că știu să mint, să trădez, să nu iubesc, să rănesc dintr-o privire. Am descoperit aseară că, un bărbat care iubește Femeia, nu o va pune nicicând la zid. Va transforma totul în frumos. Defectele ei vor deveni mistere, întrebări și rânduri frumoase. Iar el va continua să o iubească.
Exact asta a făcut și Călin în poeziile sale. Îl priveam și mă minunam. Nu credeam că un jurnalist de război, un om care a văzut moartea, mai poate zâmbi timid, ca un copil de 5 ani, îndrăgostit de colega de la grădiniță. El mi-a reconfirmat plăcerea atavică de a asculta un vers clasic, cu ritm și rimă. Și mi-a readus aminte că versul alb poate fi atât de frumos și esențial, dacă are muzicalitate. Iar ale lui Călin au. Aseară am văzut, în timp ce el își citea poeziile, emoționat, timid și blând, cum se năștea suflet. Prindea formă în fața ochilor mei. Călin l-a luat și frământat în cuvinte, l-a dospit pe vârful limbii și ni l-a dăruit în cele mai frumoase cuvinte.
Curajos e Călin. Pentru că a ales poezia, unde, spre deosebire de beletestrică, nu te poți ascunde. Nu poți purta măști. Ești tu, gol, numai suflet și te dăruiești oamenilor. Nu știi niciodată ce vor face cu el. E un risc. Dar numai curajoșii și învingătorii pot fi atât de ”slabi” încât să se arate lumii în poezie. Iar Călin cu siguranță e mult din amândouă.
A fost atât de frumos, încât la un momentdat m-am surprins nerespirând. Pur și simplu îmi țineam respirația pentru a nu reordona în vreun fel aerul pe care Călin Neacșu îl crease. Are o vocea caldă, blândă, care ți se picură pe suflet, nu alandala, ci cu ritm. Așa, ca versurile lui. Pic, pic, pic. Și pur și simplu uiți să mai respiri. Nu știu ce incantații o fi presărat Călin pe poeziile lui, încât totul a dispărut. Zgomote, oameni, clădiri, timp, spații reale sau lumi paralele. Și a fost doar poezia.
Totul e autentic în De azi într-o zi. De la copertă până la conținut. Și mai ales trăirea. E puternică. Te ia, te-nvârte, te duce și readuce, îți cântă și descântă, de nu mai știi de tu însuți mai ești om ori vers. Și pentru că e un băiat tare deștept domnul Călin Neacșu, a încheiat citind o poezie de Nichita Stăneascu, ca să îi mulțumească și pe cei care, poate, nu au fost încântați de creațiile lui.
Ceea ce e imposibil. Ia ascultați aici:
Dac-aș muri de iubire de azi într-o zi…
Infern misterios sau rai,
copite tropotind de cai,
sau muște moarte într-un cea,
Domnul mi-ar hărăzi!
Ar fi mai bine? Sau ar fi mai rău?
Asta-am s-o aflu mâine,
totul la timpul său.
O stradă înfundată unde latră un câine,
lingând victorios un colț murder de pâine.
O banană cojită aruncată-n șosea,
s-alunece toți nătăfleții pe ea.
O șapcă pleoștită aruncată pe-un ochi,
o țigancă osoasă scuipând de deochi,
golani, derbedei, mardeiași, salahori,
filosofi ce spun una și-o gândesc de trei ori…
E o viață ce se scurge monoton, fără zor…
Ce-ar fi… de iubire…
dacă de azi într-o zi am să mor?
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
