De fapt, tot ce îți dorești e să te pierzi în iubire și lumină…

20 September 2022

„ …non si ferma perché dice la felicità passa troppo presto” (zice tipul ăsta simpatic „Ultimo”)

…ascult muzică, mai curge o lacrimă, trag aer în piept și încerc să mă calmez. Cred că ascult două melodii de câteva ore bune când pe repeat, când cu mici pauze, iar muzica, în general, îmi schimbă starea, mă calmează, îmi dă putere să merg înainte, să visez. Și chiar dacă e o fugă de realitate, e singura modalitate de a face față lumii înconjurătoare, momentan.

Uneori, tot ce ai nevoie este un umăr unde să plângi sau niște brațe care să te strângă tare, un suflet să te înțeleagă și o inimă să te iubească.

Și am pornit să scriu totul romantic și frumos despre un el, despre cum aș vrea și mi-aș dori, cum visez iubirea și am sfârșit plângând în hohote, cu căștile în urechi, telefonul în mână și șervețele lângă.

„Ești cel mai frumos lucru pe care îl port
Sei la cosa più bella che indosso/
Tu ești resursă, ești raiul și ești lumea
Sei risorsa, sei il cielo e sei il mondo/
Tu ești drumul către viață
Sei la strada che porta alla vita/
Femeie instabilă, tu ești provocarea mea
Donna instabile, sei la mia sfida/
Tu ești steaua mică pe care o port
Sei la piccola stella che porto/
În momentele în care nu am lumină
Nei momenti in cui non ho luce”…

Când iubești, e acel moment din viață când înflorești, renaști și emani fericire și bucurie prin fiecare por al pielii. Îți recapeți strălucirea sau strălucești mai mult și mai puternic decât acum cinci minune și, după fiecare cinci minute, luminezi mai mult și mai mult, oricât vine oricine să spună că trebuie să te iubești, să renaști, să înflorești singur fără un el, o ea în preajmă. Dar, serios acu’, când ați avut cea mai mișto perioadă în viață când ai fost singur sau când ai iubit și ai fost iubit/ă? Cum e clipa, momentul când e aproape? Când îl auzi sau vezi, tremuri și simți că poți muta orice munte din loc fără niciun pic de exagerare. Ai putere să te ridici să mergi să visezi tot ce credeai că nu se poate, că nu mai ai timp, că e prea târziu să devină fiabil, realizabil. Și of…

E binecuvântare să ai aproape pe cineva care îți luminează pașii, cineva căruia îi poți destăinui orice, care te ascultă, îți înțelege temerile, le acceptă și te susține să treci peste. E absolut minunat când simți că nu ești singur, că aparții cuiva și nu te lupți singur cu tot ce te înconjoară, că seara doar îți pui capul pe pieptul său și tot ce mai există rău în lume dispare.

E magnific când poți să împarți de la bucurii la tristețe probleme și reușite, când ești provocare și refugiu în același timp. Când te privește și, pe cât de puternic ești, pe atât de fragil și fără teamă te abandonezi în brațele sale și îți permiți să râzi, să plângi, să visezi, să speri, să trăiești. Și simți cum fiecare bucățică și părticică rănită și distrusă se reface.

Și totuși, uneori, parcă fericirea e atât de scurtă și simți cum te dezintegrezi în întuneric, când, de fapt, tot ce îți dorești e să te pierzi în iubire și lumină…

Guest post by Anonima

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Iubita, să dai un semn când rămâi singură…”

Noi, generația cu cheia de gât…

O mai fi ceva?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro