Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

De vorbă cu Egiptul – Abdelrahman, faraonul mărilor

24 February 2019

Este deja o vreme de când am ajuns pe tărâmul faraonilor, a oamenilor soarelui. Când lumea mă întreabă ce m-a adus aici, zâmbesc şi răspund: “Iubirea şi Dumnezeu! Fără EL nimic nu e posibil!”.

Trăind printre oamenii de aici, am ajuns să nu mă pripesc, să nu iau decizii fără să cuget şi mai ales, să nu judec pe nimeni şi nimic. Nu ştii niciodată ce poveşti, pierderi, dureri sau vieţi încărcate duc oamenii în sufletul lor.

Pe Abdelrahman l-am cunoscut întâmplător, în timp ce poposea pe malul Mediteranei şi îşi descâlcea plasa de peşte. Din vorbă în vorbă, am aflat că vine din Deltă. Că tatăl lui aici s-a născut, în Alexandria, dar familia lor are originile în Delta Nilului. Departe. Într-un sat mic, unde Abdelrahman nu mai ştie să ajungă. Şi dacă ar ajunge, spune el, ce ar mai găsi acolo? Oftând şi privind departe pe mare, bătrânul mi-a spus:

De când mă ştiu, Madame, am fost pescar. Străbunicul meu, bunicul, tata, fraţii, toţi au fost şi sunt pescari. Nu cunosc altceva mai bine decât marea aceasta, pe Dumnezeu şi draga mea soţie Habiba. Eu ştiu că acolo, departe, în lumile unde oamenii sunt mult mai bogaţi şi mai fericiţi, copiii lor nu umblă desculţi şi pot să meargă uşor la o şcoală, lumea ne judecă. Poate prea uşor, Madame. Pentru că ei nu ştiu cum este să te naşti într-un loc unde trebuie să lupţi în fiecare zi pentru ca să poţi trăi. Nu bine. Dar măcar să trăieşti mulţumind lui Allah pentru viaţa ta şi a celor dragi. Oamenii ne judecă pentru că suntem musulmani, dar eu i-aş ruga să încerce să judece mai puţin şi să înţeleagă mai mult. Nu e vina nimănui că se naşte musulman, creştin sau mai ştiu eu câte alte religii or mai fi sub cerul lui Allah. Nimeni nu a cerut să se nască musulman sau creştin. Nu? Dacă mă năşteam în America, eram baptist, în Italia, eram catolic, în alte ţări eram ortodox. Aici, sunt musulman. Şi nu e nimic rău să ai o altă religie, Madame. Rău este să ajungi să judeci şi să ucizi în numele ei. Eu doar mă rog. Mă rog la Allah pentru o zi mai bună, pentru a găsi peşte în ape, pentru ca soţia mea să fie sănătoasă şi să râdă mult, pentru ca cei patru copii ai mei să fie şi ei sănătoşi şi să aibă căsnicii bune, fericite, iar Allah să îi binecuvânteze. Dumneavoastră Madame, sunteţi un om bun. Se vede în ochii dumneavoastră asta. Noi egiptenii cunoaştem bunătatea de departe. Pentru că nu prea avem parte de ea.

Am zâmbind lăcrimând şi am cerut voie să îl îmbrăţişez. Ca pe un părinte, desigur. Şi bucuros a primit îmbrăţişarea. Şi ciocolata mea din geantă. Pentru soţia lui. Mereu am câteva la mine. Le împart copiilor sau bătrânilor care ştiu că nu îşi permit prea multe bucurii în zilele acestea. Şi în ochii lor vă ochii bunicilor şi bătrânilor din ţara mea. Cumva, îmi alin dorul. Sigur că am vorbit mai multe cu Abdelrahman. Şi nu doar o singură dată. Şi am cunoscut-o şi pe Habiba între timp. Casa lor modestă, căreia până nu demult, îi lipsea o fereastră. Acum o are. Şi Habiba a pus o perdeluţă veselă în ea. Câteodată, trec pe acolo cu o cutie de cafea. Şi o las să o pregătească ea şi să o bem amândouă din ceşcuţele ei. E o femeie micuţă, rotundă, plină de viaţă şi de râset. E veselă precum primăvara. De câte ori merg la ea, îmi amintesc de Jenica. Bunica mea. I-am şi spus, povestindu-i de copilăria mea, de cozonaci, cornuleţe, de gâştele din curte. Şi ea râdea. Mi-a spus să o învăţ să facă şi ea cozonac. I-am dat reţeta şi într-o zi, i-am promis că trec din nou să îi arat pas cu pas cum se pregăteşte.

Umblând pe aceste tărâmuri, atât de departe de România mea verde şi frumoasă, am învăţat că toţi oamenii sunt frumoşi. Că nu suntem atât de diferiţi unii de alţii, deşi, nouă așa ni se pare. Toţi ne dorim aceleaşi lucruri: să fim iubiţi, să iubim, să avem o familie, să fie sănătoşi, să avem un cămin, să ne bucurăm de viaţa noastră aşa cum este ea. Poate diferă doar modul în care ajungem la ele. Unii mai tradiţional, alţii parcă trecând prea uşor peste nişte aspecte esenţiale. Şi mai diferă soarele sub care ne naştem. Unii mai fericiţi, alţii mai bătuţi de soartă.

Am învăţat să nu mă uit la picioarele lor desculţe, la hainele modeste şi nici să mă tem de ochii lor care uneori par tăioşi. Aparenţele înşală. Când le vorbeşti, imaginea sticloasă a privirii se şterge şi se încălzeşte precum mugurii copacilor sub razele soarelui. Se deschid şi devin zâmbet şi senin. Viaţa lor nu e uşoară deloc. Au griji multe, iar sărăcia face parte din viaţă şi din peisaj. Dar ei au învăţat să îl ia pe Allah în suflet, să îl pună în tot ce fac şi să spere că munca îi va salva de la sărăcie, dacă nu pe ei, măcar pe copiii lor.

Oriunde mergi, lasă o bucată din tine. Cea mai frumoasă. S-ar putea să mai treci pe acolo. Niciodată nu ştim unde alege viaţa să ne poarte. Să nu te temi de locuri neumblate. Transformă-le în drumuri noi, frumoase şi luminoase. Nu judeca lucrurile după copertă şi nici oamenii după aparenţe. Ceea ce nu cunoaştem face parte din diversitate, iar diversitatea face parte din unicitatea noastră. Dar asta va fi altă povestire, de pe tărâmurile unde cândva zeii păşeau alături de oameni şi ridicau piramide şi temple, până la Ra.

Pe Ramona o găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Copilul din căcat

Băiatul dintre dune

Cum știi dacă e dragoste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
124 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro