Demnitatea unei femei nu poate fi anulată de o amantă

Ramona Sandrina

13 March 2017

Ramona SandrinaÎnainte de a judeca, chiar blestema, o altă femeie pentru că la un moment dat în viața ei și-a intersectat drumul și sufletul cu un bărbat “interzis”, ar trebui să nu vă excludeți. Pentru că nu știm niciuna când putem trece dintr-o tabără în cealaltă, fără să ne propunem. Mai bine vă gândiți că, atunci când sunteți înșelate, poate e o lecție și pentru voi. Poate e ceva ce trebuia să învățați, pentru că, altfel, demnitatea și esența unei femei nu pot anulate de o amantă decât cu concursul ei.

Eu… am fost de ambele părți ale “baricadei”. Prima dată, am fost soția. Înșelată. În noaptea nunții. Și nu oricum. A fost cea mai bună prietenă a mea. Ce am ales? Să devin judecătorul suprem. Cea care nu avea liniște din cauză că în lume existau femei. Frumoase. Toate femeile din preajma mea deveniseră peste noapte niște curve. Dacă erau aranjate, erau curve. Dacă aveau decolteu, erau curve. Dacă aveau tocuri, erau curve. Dacă râdeau cu colegul de serviciu, erau curve. Erau curve oricum. Puteau fi și pocăite cu batic și rochii lungi. Femeile, indiferent de ce erau, deveniseră toate rele și curve. Numai eu eram perfectă. Perfectă și înșelată. Eram cea care l-a spălat, l-a îngrijit, l-a iubit, etc, adică un om șters, care nu-și aparținea. Da. Așa am fost. Dar vina pentru că el m-a înșelat a fost și a mea, nu doar a lui. Vina avea rădăcini și în educația primită, în anturaj, în multe altele pe care nu le-am înțeles atunci.

Abia după ce m-am trezit din șoc, din ură, din revolta interioară am văzut. Am văzut că femeile nu erau curve. Erau frumoase. Erau minunate. Unele erau încă prietenele mele. Altele erau mame. Altele soții. Altele iubite, colege de serviciu, femei oarecare pe stradă. Femei! Oameni. Problema mea nu a fost ele, niciodată. Problema era la mine. La stima față de mine! La încrederea în mine! La faptul că mi-am pierdut luciditatea și, doborâtă de situație, doar am urât. Nu am căutat în mine. Era normal însă. Am avut timp să îmi ling rănile. Să îmi învăț lecțiile. Să mă ridic. Să mă remodelez. Și mă bucur. Că am putut. Că am putut să văd din nou frumusețea din jur și nu am rămas acolo jos, în mocirla propriei plângeri de milă!

Apoi am decis. Am decis să plec. Nu să îl păstrez. Nu să rămân. Unde să rămân? Într-o relație care ce? Care era deja nulă? Care nu îmi oferea altceva decât instabilitate, neîncredere, lipsă de respect, certuri? O relație în care ai fost înșelată nu mai este relație. Este doar coabitare otrăvită. Te complaci într-o situație așteptând mereu să se mai întâmple încă o dată povestea. Poate că nu s-ar mai repeta, dar încrederea, odată pierdută, pierdută rămâne.

Totuși am ales să acord încă o dată încredere oamenilor, vieții, iubirii, unei alte relații. Mi-am promis că nu voi ajunge niciodată amantă. Nu am ajuns, dar am sărit o anume limită. Am fost la un moment dat ceva în viața unui bărbat implicat într-o căsnicie. Atunci am înțeles că niciodată nu trebuie să spui niciodată. Ci trebuie să înțelegi și să îți promiți că indiferent de decizie, îți asumi. Atunci și după.

Ce s-a întâmplat nu o relație. A fost mai mult o lecție. Nu a fost nimic de judecat. Ce a fost a fost de trăit. Atât. Ce a rămas? Câteva amintiri frumoase, niște narcise în luna lui martie și două trei poezii și texte născute sub semnul unor altfel de emoții. Apoi, fiecare cu nordul și sudul lui.

Între fostul meu soț și acest bărbat trecuseră 7 ani. În acei ani am fost doar mamă. Mamă singură, care nu și-a dorit nimic decât să poată să dăruiască copilei ei o viață bună, educație și fericire. Nu am avut timp de relații, nu aveam timp nici măcar pentru mine. I-am aparținut mereu și îi voi aparține cel mai mult fetei mele. Vreau ca ea să nu cunoască deznădejdile și căderile mele, ci să trăiască frumos, sănătoasă și fericită.

amanta soție

Nu am fost niciodată femeia iubitoare de trupuri. Eu mă îndrăgostesc de minte și de suflet. Nu sunt pasioantă de aventuri, pentru că iubesc stabilitatea. Fetița mea, casa mea, grădina mea, florile mele, cățelul meu, pisica mea, cărțile mele, scrisul meu, oamenii mei. Nu judec și nu etichetez, deoarece în călătoria mea am învățat că, oricât de diferiți am părea, toți suntem la fel. Ne diferențiază doar temerile și alegerile noastre. Iar eu am ales mereu să iubesc, să fiu când trebuie unde trebuie (pentru orice și oricine) și să nu urăsc! Viața este prea scurtă pentru a urî. Îmi plac oamenii și să-i înțeleg, pentru că toți sunt frumoși. Chiar și când greșesc. Pentru că sunt oameni! Iar femeile sunt și mai frumoase  pentru că devin ca niște leoaice pentru copiii lor, pentru că atunci când viața le îngenunchează se ridică, pentru că pot lumina ca un far în furtună când e nevoie de ele și pentru că rămân de-o candoare dezarmantă atunci când se îndrăgostesc… 🙂

Prin urmare, deși am ales și eu greșit în viață la un moment dat, Dumnezeu nu a vrut nici să mă pedepsească, îmbolnăvindu-mă de cancer – cum îmi ura într-un articol o femeie pe care eu nu o cunosc și nu mă cunoaște -, nici să mă trăsnească, nici să nu mă lase să stau în genunchi când mă rog. Pentru că Dumnezeu mă cunoaște cel mai bine, mă înțelege, mă iartă. Mă lasă să mă confesez și ascultă rugăciunea mea ca pe oricărui om care se roagă din inimă. Mă iartă nu pentru că sunt eu mai brează decât alții, nici prin gând nu-mi trece să cred asta. Mă iartă pentru că știe că orice om poate greși și are dreptul la o nouă șansă. Iar eu mi-am dorit mereu să devin o versiune mai bună a mea ca om, prieten, femeie, mamă. Nu mereu reușesc. Dau de multe ori cu bâta în baltă, dar nu îmi este teamă să recunosc, să îmi iau responsabilitatea și să îndrept, unde se poate îndrepta. Nu am orgoliu prostesc și știu să spun “îmi pare rău” și iartă-mă”, când este cazul. Am revenit și pentru că simțeam nevoia să mai spun o dată ce bine ne-ar fi tuturor dacă am înceta să mai judecăm, să  etichetăm, să generalizăm, să mai dorim răul altcuiva…



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

A fi sau a nu fi parte din aventură

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
23,981 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro