Când te gândești la portretizarea dependenței în cinematografia scoțiană, s-ar putea să-ți vină în minte filme precum Limbo (2024) de James Reid, My Name is Joe (1998) de Ken Loach și, bineînțeles, Trainspotting (1996) de Danny Boyle. Iată că o nouă abordare a dependenței, The Outrun, este adaptarea Norei Fingscheidt după memoriilor din 2017 ale lui Amy Liptrot.
Cineasta Nora Fingscheidt explorează această problemă dificilă. Comparativ cu unii dintre predecesorii săi, însă, nu o face într-un mod voit șocant, ci marchează printr-o lungă suită de flashback-uri o profundă și emoționantă dramă. Poate fi dificil să realizezi un film grozav despre dependență, deoarece subiectul este de obicei unul repetitiv: un semn distinctiv al dependenței este incapacitatea de a înceta să mai faci același lucru dăunător pentru sine. Acest lucru este valabil pentru orice film despre dependență. Concentrându-se pe suferința unei tinere dependente, Rona (Saoirse Ronan), din Insulele Orkney din Scoția, The Outrun compară viciile umane cu tendințele și impulsurile animalice, încercând în același timp să găsească o altă latură a spiralelor descendente și a recuperării.
Bunăoară, după ce a fost aproape de dispariție în timp ce locuia la Londra și s-a confruntat cu o dependență de alcool, Rona, în vârstă de douăzeci și nouă de ani, se întoarce acasă pentru a-și vedea părinții în Orkney, în largul coastei de nord a Scoției. Acolo, încearcă să se împace cu trecutul ei și să găsească puterea de a se trezi definitiv. Acest lucru este îngreunat de o reticență inițială de a interacționa cu cei din jurul ei, de flashback-uri tulburătoare și de tulburarea bipolară invalidantă a tatălui ei. Relația ei cu tandrul și grijuliul Daynin (Paapa Essiedu) este otrăvită de dependența ei toxică, iar ea ajunge într-o situație terifiant de vulnerabilă și violentă. Practic, viața ei este otrăvită pentru totdeauna de alcool, dar nu este pătată permanent de acesta, iar sarcina Ronei este aceea de a-se reclădi din temelie. Practic, pelicula creionează o imagine fascinantă a modului în care trecutul Ronei continuă să o definească, oscilând între « aici și acum » într-o ordine subiectivă, non-cronologică. Imaginile pendulează grațios între memorie și prezent, iar viziunile despre trecut sunt presărate cu un ecou al tragediei, lăsând la vedere o întrebare: „Cum poate fi reconciliată o istorie tulbure cu un viitor luminos?”.
Povestea de pe ecran este fracturată și se citește mai puțin ca un roman, ci – mai degrabă – ca un colaj. Urmărirea în timp discontinuu a modului în care Rona cade în pragul luptei sale cu dependența face ca vizionarea să fie ușor dificilă, dar totuși captivantă. Încercând să sugereze o minte ‘ în ceață ‘, filmul începe cu o descriere a creaturilor mitice scoțiene cunoscute sub numele de selkie: metamorfi care se pot transforma din forme umane atractive și seducătoare în foci care înoată liber. Acest lucru poate reprezenta fie atracția substanțelor care oferă o stare de bine pentru cei care suferă de sevraj, fie o poate reprezenta pe Rona însăși: o ființă umană complexă, care vrea doar să plutească.
The Outrun se concentrează pe tiparele animalelor migratoare și pe comportamentele lor, mai ales că Rona caută cocoșul, o specie pe cale de dispariție, în timpul procesului de recuperare, iar filmul imită conceptul de « călătorie »prin plimbările constante de-a lungul țărmurilor, săriturile de la domiciliu la domiciliu (sau de la club la club, de la bar la bar) și pelerinajul prin amintirile și prezentul Ronei. Animalele se pot dezrădăcina pentru a găsi răspunsuri, confort și un sentiment de cămin. Rona face același lucru. Tatăl și mama ei, Andrew și Annie – excelenții Stephen Dillane și Saskia Reeves – s-au separat din cauza episoadelor bipolare ale lui Andrew, exacerbate de alcool, care l-au dus la vânzarea fermei și la mutarea sa într-o rulotă; Annie, la rândul ei, a găsit creștinismul. Rona este neliniștită din pricina ambelor situații. Pare să înțeleagă că propria ei pasiune și capacitate de euforie, precum și personalitatea ei dependentă, sunt ceva ce a preluat de la tatăl ei, fie prin natură, fie prin educație; iar adevărul crud este că, pentru a supraviețui, s-ar putea să fie nevoită să se despartă de el, exact așa cum a procedat și mama ei.
Povestea din fundalul peliculei este una plină de promisiuni și colapsuri, deoarece Rona este înscrisă la studii de biologie la Londra și se lasă dusă de viața de noapte de acolo. În plus, avem parte de scurte momente din copilăria ei, în special din separarea părinților, ceea ce funcționează mai bine ca motiv pentru a avea mai multe decoruri și intrigi secundare în film decât ca context adecvat pentru Rona; sigur, un eveniment traumatic poate duce la dependență, dar The Outrun arată cum oamenii sunt creaturi complicate, iar faptul că există câteva motive pentru care Rona a deviat de la calea cea dreaptă pare puțin simplist. Pe măsură ce o vedem pe Rona mișcându-se în prezent și în trecut, vedem un suflet pierdut găsind familiaritate doar pe fundul unei sticle, astfel încât recidiva este inevitabilă.
Regizoarea are grijă, totuși, să o zugrăvească pe Rona într-o lumină nuanțată, plină de empatie, asigurându-se în același timp că nu există nicio îndoială cu privire la cât de rea este noua ei situație. În fond, avem de-a face cu o poveste despre dependență, recuperare, dar și apartenență, bazată pe diferențele dintre viața urbană și cea rurală. Astfel, într-unul dintre numeroasele mini-monologuri despre viața în Orkney, Rona face o comparație dură atunci când spune că familia ei locuiește pe aceeași suprafață de pământ ca mii de oameni din Hackney. Cineasta Fingscheidt aduce la viață culoarea și atmosfera insulei Orkney într-un mod fascinant, conturându-l ca un loc de vindecare, prezentând în același timp propriile provocări. Designul sonor, care face ca fiecare vuiet al valurilor să fie simțit cu acuitate și schimbă timpul cu muzica de club a Ronei într-un mod subtil, îți permite să te conectezi la trepidațiile insulei despre care vorbește Rona. Participi activ în această « călătorie », în timp ce Rona redescoperă cum arată și cum se simte acasă. Nu primim suficiente explicații narative despre povestea psihologică și biologică a Ronei care duce la dependență, așa că Ronan își face personajul multifațetat în prezent și nu previzibil (poți simți de fapt tensiunile mentale pe care le are la un moment dat).
Saoirse Ronan nu este străină de rolurile scoțiene, jucând anterior rolul principal în Mary, Queen of Scots (2018) sau în Brooklyn (2015). Dar aici este și mai impresionantă și surprinde conflictul interior cu o culoare și frumusețe remarcabile. Nu parcurge o « călătorie » frumoasă, dimpotrivă, e una haotică, cu multe coborâșuri și chiar fundături. Chiar și cele mai simple momente, cum ar fi în timpul unei conversații FaceTime revelatoare cu cea mai bună prietenă a ei, declanșează un val de adorație pentru această tânără actriță. În ajutorul actriței vine utilizarea de către cineasta Fingscheidt a alegoriilor animalice și naturale pentru a urmări căutarea Ronei de a se însănătoși; animalele nu știu cum să renunțe și se vor ridica singure (da, chiar și cele pe cale de dispariție care sunt aproape exterminate).
Prin urmare, The Outrun este mai intrigant și mai puternic decât filmele obișnuite despre dependență, chiar dacă are unele limite. De la imagini superbe până la fabuloasele căderi, filmul pare – într-adevăr – jurnalul Ronei, ceea ce îl face suficient de vulnerabil și captivant pentru a fi de urmărit. The Outrun devine o imagine uimitor de puternică despre modul în care dependența te poate distruge din interior, cât și una despre dificultățile implicate în depășirea ei. Este, de asemenea, un portret profund respectuos și emoționant al redescoperirii căminului. Ronan este absolut uimitoare pe parcursul unui film care se ridică la înălțimea talentului său și care pune Orkney pe hartă într-un mod în care puține alte filme au făcut-o până acum.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Nora Fingscheidt
Scenariul: Nora Fingscheidt și Amy Liptrot, bazat pe memoriile din 2016 ale lui Amy Liptrot, redate în volumul „The Outrun” .
Montajul: Stephan Bechinger
Imaginea: Yunus Roy Imer
Coloana sonoră: Ioan Gürtler și Jan Miserre
Distribuția:
Saoirse Ronan – Rona
Saskia Reeves – Annie
Louise McMenemy – micuța Annie
Stephen Dillane – Andrew
Scott Miller – tânărul Andrew
Lauren Lyle – Julia
Papa Essiedu – Daynin
Durata: 118 min.
Citiţi şi
System Crasher – Copilul problemă
Mi-a luat ceva vreme să mă gândesc dacă să scriu sau nu, până la urmă mi-am luat inima în dinți
Cadrilul feminității – Little Women
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
