Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despărțirea, o simplă separare de corpuri? Greșit, domnule Marin Preda!

21 February 2018

Dacă îndrăgostirea are farmecul ei, are și despărțirea decența ei. Și eleganța ei inefabilă. Ritualul seducției devine, după un timp niciodată exact calculabil, ritual al eliberării unul de celălalt. Fiecare cu filozofia lui, pe care și-o reia în primire.

În relațiile care nu țin, gheața se rupe nu numai la început, cât mai ales la sfârșit, dar nu în același loc. Ceea ce ne place la omul de care ne-am simțit atrași (teoria funcționează ambisex, fiind universal valabilă) devine forța centripetă care ne duce în direcții opuse, cu o viteză direct proporțională cu cantitatea de sentimente investită. Cu diferența că ne pierdem capul din plăcere, îl regăsim cu un preț mult mai mare, pentru că, nu-i așa, orice despărțire e o afacere ratată, păguboasă din toate punctele de vedere, se spune.

V-ați gândit vreodată cu ce gamă variată de sentimente plecăm dintr-o relație? Vi le spun pe ale mele, experimentate în timp, uneori în variante combinate, poate găsiți și pentru voi o explicație compensatoare care să vă ofere un cât de mic confort.

anjelina jolie

Sursă foto: sweetjoliee.tumblr.com

  • plictiseala – inevitabilă, mai ales când nepotrivirea e vizibilă cu ochiul liber, el și ea funcționând pe principiul ”lasă-mă să te las”. Se manifestă prin amânări succesive, oboseală cronică, lipsa apetitului sexual, de obicei pusă pe seama unor indispoziții pasagere (sau nu);
  • evitarea – există un soi de narcisiști care fug din relații, crezând că vor determina partenerul să le facă pe plac. Distanța autoimpusă, blocarea căilor de comunicare nu înseamnă imaturitate sau lipsă a sentimentelor, ci dorința de a deține controlul, atâta timp cât celălalt își manifestă orgoliile și personalitatea, lucru care nu le e pe plac. Ajungi să te supui dar nu ajunge, trebuie să te faci cârpă;
  • gelozia – Sfântul Augustin spune că ”acela care nu e gelos, nu iubește”, și totuși a fost declarat sfânt. Unii o pun pe seama fricii de comcurență, alții  găsesc în ea o dovadă clară a iubirii, alții o echivalează cu dorința de posesiune a celuilalt, alții spun că e o formă de amor propriu care încetează a mai fi amor. Cred că a fi gelos înseamnă a încălca dreptul partenerului la libertatea cu care s-a născut și la care, dacă vrea să o facă, ar fi normal să fie de bună-voie. Ca și căsătoria;
  • de-romantizarea – sentimentul pierdut al dorinței de a face surprize, cadouri, sau cele mai mici gesturi pentru celălalt, mai ales în situații speciale. S-ar putea ca undeva, încă neștiut de nimeni, să stea un individ care să știe să facă lucrul acesta, chiar și numai printr-un zâmbet sau un ”bună dimineața”, acolo unde orice urmă de empatie lipsește cu desăvârșire, când te trezești doar pentru a intra în ritualul sterp al cotidianului domestic;
  • indiferența – una dintre căile sigure de suprimare a pasiunii, poate merge de la afirmarea tranșantă a inutilității unor getsuri sau cuvinte afectuoase, încurajatoare sau întreținătoare de afectivitate. De ce să ne spunem ”te iubesc, avem o vârstă, nu? Ce ne mai trebuie? E de la sine înțeles…”. Nu, nu e de la sine înțeles, iubirea stă caldă prin cuvintele care dospesc în ea, rotunde și pline de miez ca luna albastră! Nimic nu e inutil în acest parteneriat de suflet în care suntem făcuți în egală măsură din minte, suflet și carne, topite în magma fierbinte a pasiunii. Creștem sprijinindu-ne pe bucuria celuilalt de a ne avea în preajmă, nu-i așa? În fond, suntem cu toții niște copii, mai mici sau mai mari, dar, totuși, copii!

Ar mai fi multe de spus, poate că nici nu bănuim câte motive mai pot sta la baza separării (și nu vorbesc doar de divorț aici, el e ultima formă), ci de toate despărțirile (îmi aduc aminte cuvintele lui Marin Preda din ”Cel mai iubit dintre pământeni”: ”Ce e o despărţire? O simplă separare de corpuri.”). Oricât de simplu ar părea din afară, ritualul acesta mi se pare cel mai complicat.

Ce facem cu toate amintirile? Cu insomniile, cu toate fantomele atingerilor care ne bântuie prin corp? Cu toate gândurile pe care le-am reprimat, visând să fim în altă parte? Cu tot ceea ce am lăsat de la noi, ca să funcționăm împreună cu celălalt pe principiul generator de fericire și armonie al roților dințate? Ce facem cu disperarea de a realiza înghețul sentimentelor celuilalt, atâta timp cât ele stau încă aprinse, poate chiar mocnind, dar totuși vii, în noi? Cum ne îndepărtăm astfel încât să nu smulgem de pe răni bandajele lipite dureros? Trebuie dar nu vedem sensul, am vrea dar simțim la cote monstruoase răceala, suntem conștienți de imposibilitatea oricărei resuscitări, și totuși ne era bine câteodată, mai ales în rarele momente de intimitate. Cum rezolvăm inteligent și elegant ecuația paradoxală a iubirii?

Un posibil răspuns: o ultimă cafea, o poveste caldă despre ceea ce a fost frumos și autentic, despre plăcerea de a fi împărtășit aceleași temeri, aceleași pasiuni, aceleași nopți, aceleași vise, despre recunoștința de a fi învățat lucruri irepetabile, de a fi simțit emoții unice… și mai ales, afirmarea cu sinceritate a motivelor pentru care e mai bine să alegeți alt drum. Niciodată adevărul n-a fost o armă împotriva umanității, ci un paleativ al durerilor ei, care nu lasă cicatrici.

Guest post by Baby

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Da, a meritat!”

Scrisoare către un străin iubit în noapte

No regrets

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,576 views

Your tuppence

  1. Adelina / 22 February 2018 13:14

    Nu stiu cine esti…but damn! This is speachless…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro